Dar avea sens. Ştia. Luciile Rideau fusese dansatoare.
Hugo scrola şi scrola şi dădea clic. Existau mai multe infor maţii disponibile despre Luciile Rideau, datorită reputaţiei sale de dansatoare din Philadelphia. Editoriale în reviste locale,
numeroase fotografii din spectacolele ei, fotografii de promo vare. O droaie de titluri.
- După cum spuneam, Mathias, tipul nostru şi-a dorit să
păstreze o amintire, a spus Hugo răbdător. Nu a putut să o aibă
pe femeie, pe dansatoare, aşa că a luat ce-a putut. O parte specială din trupul ei.
- Da, o parte din trupul ei care o diferenţia de alte femei.
- La fel ca în cazul tinerei soprane de liceu: corzile vocale. Pe Matt îl treceau toate transpiraţiile. îi era greaţă, dar
continua să privească fascinat la monitor.
- Dar... ce face cu aceste părţi din corpurile lor?
Hugo a mustăcit, ba chiar a izbucnit în râs, de parcă Matt ar fi făcut o glumă bună.
- De unde naiba să ştiu eu, Mathias? Eu nu sunt unul dintre ţăcăniţii ăştia.
După Luciile Rideau, Hugo a trebuit să facă ceea ce el numea un salt speculativ spre o răpire din Salem, Delaware, din decembrie 1987. în acest caz, nu a fost utilizată
sârma, şi nici nu a fost vorba de haine arse. Sau cel puţin nimeni nu avea cunoştinţă
de aşa ceva. Dar o blondă atrăgătoare de douăzeci şi cinci de ani, pe nume Jennifer Casey, dispăruse dintr-o parcare din spatele blocului de locuinţe şi nu mai fusese văzută niciodată. La aparenta răpire nu a fost prezent niciun martor. Nu au existat cereri de răscumpărare, nici apeluri anonime. Căutarea s-a extins şi la statele învecinate - Casey era nepoata unui influent senator -, dar nu s-a găsit nicio urmă a tinerei. Doar că, cinci săptămâni mai târziu, în Salem a fost descoperită o parte dintr-un corp: un uter uman, împachetat în folie de aluminiu, lăsat pe veranda unei clinici medicale aparţinând unei grupări feministe numite WomanSpace.
- Un uter? a murmurat Matt.
- Era al lui Casey! a exclamat entuziasmat Hugo. L-au identificat. Vezi tu, femeia era o activistă care pleda pentru dreptul femeilor de a avorta. Dădea o mulţime de interviuri televiziu-nilor locale, organiza demonstraţii. Făcea parte dintr-un grup de feministe care înaintaseră un proiect de lege conducerii legislative din Delaware. Crezi că o femeie agresivă ca ea ar putea scăpa atenţiei cuiva?
In timp ce Hugo scrola, imagini fantomatice cu blonda şi sfidătoarea Jennifer Casey apăreau de nicăieri, părând a le arunca priviri pline de reproş celor doi bărbaţi, apoi dispăreau. Hugo i-a rezumat rapid coloanele lungi de informaţii.
- Unele articole sugerează cum că Casey ar fi fost lesbiană. „Partenera" ei era o femeie angajată la spital, o indiancă din Delhi, dar care avea cetăţenie americană.
Femeia asta a fost unul dintre suspecţi ani de zile. Poliţiştii nu au scăpat-o din ochi.
Apoi, în 1991, la comemorarea dispariţiei lui Casey, femeia a fost ucisă într-un accident de maşină, în Washington. Toată lumea a bănuit că ar fi fost vorba despre o
„sinucidere". Din punct de vedere tehnic, cazul este deschis, însă poliţiştii din Salem sunt convinşi că este închis şi că ucigaşul este mort. Dar noi bănuim altceva, nu-i aşa, Mathias?
Matt şi-a frecat puternic pleoapele cu degetele. Şi-ar fi dorit ca totul să fi fost doar un vis urât, un coşmar. Doar-că nu fusese nicicând mai treaz ca acum.
- Totuşi, de data asta n-a păstrat partea de corp. Mă întreb de ce, a întrebat Matt.
- Da, omule, e foarte ciudat, s-a înfiorat Hugo.
Şi brusc amândoi au izbucnit în râs. Râsul lui Hugo era viguros, animalic, îndrăzneţ, pe când al lui Matt era înăbuşit, de parcă ceva l-ar fi strâns de gât.
Straniu: afară încă era lumină. O după-amiază luminoasă şi caldă de aprilie. Se auzeau ţipete de copii. Trecuse mai puţin de o oră, dar Matt avea senzaţia că stătea în camera claustrofobă,
slab luminată, de ore bune. I se făcuse greaţă de la tot ce aflase şi trebuia să-şi înfrâneze repulsia fizică pe care o avea pentru tânărul din scaunul cu rotile, „Hugo de pe internet", un apreciat expert-amator în domeniul ucigaşilor în serie din America.
Specializarea lui Hugo era Coasta de Est, începând cu anii '60. Acum, Matt nu mai avea nicio îndoială că descrierea lui de pe internet era îndreptăţită.
- Aş putea să dau o căutare pe „uter, extirpat", să văd ce găsesc, a spus Hugo, făcându-i cu ochiul lui Matt.
- Nu, te rog. E suficient ce avem, a zis Matt în grabă.
- Mda. Dincolo de Casey, pista nu e prea clară.
Hugo reperase un număr de femei dispărute - douăzeci şi două, mai exact -, dar acestea erau femei al căror trup nu fusese găsit niciodată, aşa că nu era niciun indiciu asupra modului în care fuseseră omorâte, cu sau fără sârmă, sau chiar dacă erau moarte.
- Unele dintre femei sunt, ştii tu, doar dispărute.
Una era o tânără pe nume Vesna Jones, nouăsprezece ani, o campioană la alergare de cursă lungă, care dispăruse în martie 1991, în timp ce făcea jogging în zori în jurul unui bazin din apropierea unei filiale a Universităţii din Catonsville, Maryland.
- Vesna Jones era de culoare. N-aş fi zis că omul nostru, dacă
într-adevăr omul nostru e făptaşul şi în cazul ăsta, ar fi ales o femeie de culoare, nu crezi? a spus Hugo meditativ. Dar tânăra se bucura de multă atenţie locală. Făcea parte din echipa olim pică. Probabil că îi văzuse fotografia în ziare, la televizor. Nu arată rău. Arată tânără. A fost un martor care a declarat că i s-a părut că văzuse pe „cineva suspect" în jurul bazinului, un bărbat caucazian cu părul lung şi cu o bentiţă pe cap, undeva la vreo şaptezeci de kilograme şi un metru optzeci. Dar nimeni altcineva nu 1-a mai văzut, iar Vesna Jones a dispărut şi ea tot fără urmă.
Un bărbat caucazian cu pârul lung. Şaptezeci de kilograme. Un metru optzeci.
Acum şapte ani, se prea poate să fi fost vorba despre Joseph Gavin.
Hugo mai identificase şi alte femei dispărute din Maryland-Delaware la începutul anilor '90.
