Ghemuit deasupra a ceea ce rămăsese din ea, respirând greu & cu pofta brusc stârnită între picioare. Acesta era focul de care uneori îi era ruşine & de care alteori era mândru. Femeiuşcă aia care-l tachina Tu? Bărbat? Te crezi bărbat? Nu a avut de ales, ci a trebuit să-i dovedească că e, din nou & din nou. Sămânţa lui
explodând în interiorul ei. Fierbinte ca focul & dureros ca dracu'.
Nu DZ, ci alta înaintea ei îl batjocorise. JC era numele femeiuştii care-l umilise, îl scuipase-n faţă chiar când el se căznea s-o strângă de gât cu sârma ca să-i stranguleze vorbele pline de venin & i-a ţinut corpul zvârcolindu-se ca un şarpe & în agonia morţii a pătruns-o & din nou & din nou; & acum îşi amintea cu respiraţia tăiată ferocitatea acelui sentiment.
Pe JC, la fel ca pe fata aia neagră cum e cărbunele, VJ, alergă-toarea, NUME
NECUNOSCUT, plin de scârbă, a spintecat-o bucată cu bucată. îi decapitase capul ăla zeflemitor & îl înfăşurase în foaie de cort & îl îngropase adânc într-un butoi de benzină, într-o haldă din Salem, Delaware. Rămăşiţele ei le împrăştiase şi le îngropase adânc. Partea ei femeiască, uterul, un sac ca o pieliţă murdară de pui, o păstrase într-un loc secret în gheaţa tare, înfăşurată într-o folie de aluminiu, & în cele din urmă o aruncase pentru că nu reuşise s-o fixeze aşa cum ar fi vrut în figura femeiuştii din Căsătoria raiului cu iadul & o abandonase într-un loc public ca să fie găsită, dacă era să fie găsită, & să nu fie găsită, dacă aşa era să fie. NUME
NECUNOSCUT nu privea în urmă. A plecat din Delaware pentru totdeauna & şi-a şters din memorie hidoşenia aia.
Viermii pământului o vor devora. Nu merita purificarea prin focul sacru.
Şi nu a vrut nici să-i ducă trupul la Pine Barrens, într-unui dintre locurile sacre, pentru că nu era demnă de o înmormântare
decentă. Nu a vrut să-i onoreze memoria cum făcuse cu celelalte.
DZ era din altă plămadă. îi erau cunoscute suferinţa & curajul & înţelepciunea din ochii ei. & acum de însuşi capul ei i se făcuse milă. Pentru că avea un cap de copil. NUME NECUNOSCUT nu făcuse niciodată rău unui copil. Pentru că un copil nu a apucat să muşte din fructul păcatului. Acest cap al lui DZ îl contempla în lumina soarelui după ce înlăturase oasele gâtului & vertebrele superioare. Ochii nu mai erau la locul lor. Numai orbitele. Cu toate astea, cuprins de veneraţia viziunii, lui NUME
NECUNOSCUT i se părea că femeiuşcă îl vede.
,
38
Nu avea nicio intenţie să o caute pe Ruellen Zwolle. „Am supărat-o destul.
Ajunge!"
Lui Matt îi era ruşine şi se caia. Era destul că-şi făcea griji pentru responsabilităţile sale de soţ şi tată plecat de acasă. („Tăticule, când vii acasă? Tătiiiculeee?" întrebau băieţii.)
Era destul să se gândească la ce ar putea face în privinţa lui Joseph Gavin/NUME
NECUNOSCUT.
A trecut o noapte, şi la fel şi o bună bucată din dimineaţă. Noapte în care Matt s-a întors de pe o parte pe alta. Somnul venea şi fugea, dând târcoale pe la gene.
Mintea-i zbura la... La ce? La cine? Timpul trece. Ea se află încă în Weymouth. Cu toate astea, se abţinea să-i telefoneze lui Ruellen Zwolle, şi nici nu depunea vreun efort ca să o vadă, deşi ştia bine că avea să plece în curând din Weymouth pentru a reveni la Santa Monica. În schimb, a plecat pe furiş de la Krell & Asociaţii în ulti-mele ceasuri ale dimineţii. (Oare bătrânul era cu ochii pe el? Matt nu avea încotro decât să rişte.) A trecut pe la Galeria Jameson, pretinzând că e interesat să „achiziţioneze obiecte de artă" ale Duanei Zwolle şi i s-a spus că pentru moment nu era nimic disponibil din creaţiile artistei.
- Familia Zwolle a retras obiectele şi le păstrează la ei, până
la întoarcerea Duanei, au spus.
Proprietara galeriei, o femeie irascibilă cu părul de un blond spălăcit, pe care Matt o cunoştea oarecum, nefiind apropiaţi, îi vorbea cu aer dezaprobator.
- înţeleg. îmi pare rău. Dar le înţeleg decizia, a spus Matt.
- Se pare că familia Zwolle este convinsă că Duana se va întoarce. Presupun că
oamenii nu vor să-şi piardă speranţa.
- Si nu asa ar trebui să fie?
- N-am de unde sti.
- Duana a dispărut... cât să fie? Dinainte de Anul Nou.
Nu-mi place deloc să spun asta, i-am admirat creaţiile şi curajul, atât cât am ajuns să o cunosc, dar pare mai mult decât evident că este moartă.
Cuvântul moartă a reverberat neplăcut. Matt şi-a dat seama că nimeni nu-1
folosea atunci când vorbea despre Duana Zwolle: se făcea apel doar la cuvântul
dispărută. Dar femeia asta, care-şi tot mângâia nervos braţul subţire şi pistruiat, încărcat cu o mulţime de brăţări subţiri din aur, 1-a privit pe Matt şi i-a spus cu satisfacţie morbidă:
- Duana Zwolle nu se va întoarce niciodată.
Matt se juca cu un stilou negru de plastic pe care era trecut în relief numele galeriei şi 1-a frânt în două.
- Scuze!
Era o dimineaţă liniştită din timpul săptămânii. Matt era singurul vizitator al galeriei. Proprietara părea să fie cu chef de vorbă. Matt a întrebat-o despre sora Duanei şi a aflat că Ruellen Zwolle preluase drepturile asupra bunurilor Duanei şi urma să fie executorul ei testamentar. Aceasta fusese dorinţa familiei.
- în principiu, sora ei a blocat accesul la creaţiile Duanei. Nimic nu mai e de vânzare, totul se întoarce la familie, cu drept de proprietate. Bănuiesc că are sens, dar nu mă pot declara prea fericită pentru asta, din punct de vedere financiar. Cu toată publicitatea din spate, creaţiile Duanei ar fi avut în sfârşit căutare. Adică, Dumnezeule! S-ar fi putut vinde în draci. Oamenii cumpără tot felul de obiecte de artă din te miri ce motive, iar cele mai multe dintre acestea nu au nimic de-a face cu valoarea estetică. Bineînţeles că asta te face să te încrunţi (Oare Matt se încrunta? Nu-şi dăduse seama), dar aşa funcţionează piaţa. Pentru un artist, e mai bine să aibă succes postum, decât să nu fi avut niciun succes, nu-i asa? Unii artişti nu vând nimic niciodată, nici cât timp sunt în viaţă, nici după ce vine moartea după ei.
Iar cuvântul ăla: moarte. Matt simţea că o urăşte sincer.
- Câte obiecte de artă ale Duanei există?
