Pe Matt îl durea inima pentru fiii lui. Niciodată nu va fi în stare să le explice toată
nebunia asta, fiindcă nici măcar el nu înţelegea. Plângeau, îl necăjeau, îl acuzau, strigau... „De ce? De ce, taţi?" Se agăţau de picioarele lui taţi, se smulgeau din braţele lui taţi şi nu stăteau să-i pupe. Strângeau degetele lui taţi până când nu mai rezista de durere. Amintindu-i cât de tare pot strânge degetele unui copil. Pe taţi îl dărâma mai ales când băiatul cel mare, acum în vârstă de nouă ani, plângea la fel de tare ca cel mic, de cinci ani, deşi nu mai făcuse asta de ani buni.
„Taţi, de ce?"
Taţi trebuia să se gândească mult ca să-şi aducă aminte.
Of, cât îl mai durea inima! Ar fi vrut să-i poată spune toate acestea lui Rue, sora Duanei. Că e un om bun, un om decent; un bărbat care are doi fii mici care-1 iubesc.
El credea că Ruellen Zwolle îl judecase greşit şi era copleşit atât de nedreptatea judecăţii ei, cât şi de logica acesteia. De cum îi strigase dispreţuitor... „Tu... Ştiu cine eşti. Nighthawk."
Gura ei atât de roşie. Ochii ei furioşi, plini de durere.
In prima dimineaţă de sâmbătă de după ce sunase la Marriott Inn, o zi răcoroasă
şi însorită din Weymouth, în timp ce mergea în ritm alert pe Main Street ţinându-i ferm de mână
pe cei doi fii ai săi în drumul spre bazinul Y unde luau lecţii de înot, Matt şi-a ridicat privirea şi a văzut-o pe... Să fie Ruellen Zwolle? Cu ochelari cu lentile întunecate, cu părul ei lucios, de culoare închisă, bine strâns la spate, cu faţa palidă, încordată, mai puţin gura roşie, plină de viaţă; impresia lui Matt a fost că se deghizase, nevrând să
fie recunoscută ca sora geamănă a fetei dispărute sau chiar ca fata dispărută însăşi atâta timp cât se afla în Weymouth cu treburi, iar acele treburi aveau legătură cu Duana. Purta o jachetă crem care-i pica perfect pe trup, pantaloni de culoare închisă
şi mănuşi de culoarea pielii. Pe umăr avea o geantă voluminoasă şi tocmai ieşea,
încruntată şi cu mintea în altă parte, din Galeria Jameson, acolo unde erau expuse câteva dintre primele lucrări de artă ale Duanei Zwolle, xilogravuri şi obiecte unicat.
Matt s-a uitat fix la tânăra femeie, apucând strâns mâinile fiilor săi. Ea şi-a ridicat ochii spre el şi privirile li s-au întâlnit. Matt era pregătit să nu deschidă gura decât dacă Rue ar fi fost cea care să spună primul cuvânt, deşi începuse să zâmbească, ezitant, nicidecum agresiv, şi a văzut cum se încordează, privind la el, apoi la Davey şi la Graeme, iar inima lui Matt a început să bată într-un ritm absurd de rapid, trecându-i prin minte că Nu poţi să mă ignori!, chiar dacă era convins că Da, o să trecem liniştiţi unul pe lângă celălalt, aşa e corect.
Şi au trecut unul pe lângă celălalt fără să-şi vorbească. Graeme pălăvrăgea entuziasmat, strângându-1 pe taţi de mână. Văzuse cum se uitase Rue la Davey şi la Graeme. Vezi? Sunt soţ şi tată. Un om normal. Un om bun, decent, bine intenţionat.
Am iubit-o pe sora ta. Nu i-am făcut niciun rău surorii tale. Nu am să-ţi fac nici ţie niciun rău.
37
NUME NECUNOSCUT. Voi fi mistuit din interior & de cumplita mea dogoarea ÎNGERUL MÂNIEI sălăşluieşte în oasele mele arzătoare."
Nu mai avusese nicio viziune. Nu mai avea nevoie. în exilul furiei. în care duşmanii l-au trimis. în care femeiuşcă îl umilise ca pe unul care devorează mizeria. Ştia că acea împuţită de O fusese cea care îi trimisese poliţia pe cap ca să-i umilească. Detectivul ăla în civil, care-l privise & îşi bătuse joc de el pretinzând că este colecţionar de artă
americană. & NUME NECUNOSCUT şi-a dorit să-l creadă, ca un copil naiv, & l-a crezut.
Nicicând nu îi fusese atât de ruşine, & de el însuşi, mai presus de toate.
1 în original, / will be consumed from within & by my own terrible heat. The ANGEL OF WRATH abiding in my own burning bones. (William Blake). (N. trad.) Furia s-a întors împotriva lui & a siguranţei lui. Zile-n şir de exil, de condus prin ceaţă & ploaie (prin Pine Barrens, în amon-tele râului Mullica, în ruinele unei cabane de vânătoare pe care o descoperise cu ani în urmă) a avut vreme să pună la cale un plan. Cu toate acestea, nu avea să părăsească mlaştina înainte de Paşte.
Pentru că Pastele reprezintă ÎNVIEREA MORŢILOR. Pastele este MIRACOLUL
MIRACOLELOR. Chiar dacă era disperat, NUME NECUNOSCUT nu înceta să creadă.
Dar era mânios & nu avea să-i treacă! Făcându-I să scrâş-nească din dinţi & să-i plesnească capul de durere. Gândind Voi fi mistuit din interior & de cumplita mea dogoare. & fără să ştie dacă ăsta era un blestem sau o binecuvântare.
Oră după oră, stătea întins dezbrăcat & mâinile & picioarele îi erau întinse pe pământul nisipos şi rece de pe malul râului. Coastele proeminente ale trupului său ca nişte coaste ondulate de nisip. Patruzeci de zile & patruzeci de nopţi în exil mintea lui umblase. & limba i se târâse înapoi în gură, sugrumându-l precum şarpele răutăţii.
Până când, în sfârşit, soarele de aprilie a ieşit de sub vălul de ceaţă & frig, l-a lovit în spate, l-a trezit la viaţă. La viaţă & la răzbunare.
Se temea că, în absenţa lui & vor fi pătruns în hambar şi vor fi scos la lumină
Căsătoriei raiului cu iadul. Cele şase mirese caste ale lui NUME NECUNOSCUT. De care vor fi râs în batjocură & le vor fi denigrat & le vor fi distrus. Poate că vor fi dat foc creaţiilor de artă ale lui NUME NECUNOSCUT.
Femeiuşcă aia, O, îi va duce la ele. De multe ori O îl denunţase & îl trădase pe NUME NECUNOSCUT în timp ce pretindea că-i este prietenă.
Jo-seph. Jo-seph Ga-vin îi pronunţa ea numele pe care el nu suporta să-l audă, silabele alea care sunau zeflemitor în gura lumii. Ca şi cum ai striga după un câine.
0, Jo-seph. Tu? în amonte de fosta cabană de vânătoare, la confluenţa lui Batsto cu Mullica, straniu umflat & repede curgător & noroit în ploile de primăvară din Jersey.
Acolo, unde drumurile de nisip şi-au format crucea perfectă.
& acolo ieşeau de sub umbra tufişurilor ruinele prăbuşite ale vechii biserici & crucea ei coclită care la apus părea cuprinsă de flăcări. Dumnezeu să te aibă în marea milă a lui, Joseph! Dumnezeu să aibă milă de noi amândoi.
Deşi ei Dumnezeu nu i-a arătat niciun pic de milă & lui i-a întins braţul Său de foc. Să-l mâne spre răzbunare, pe calea care i se va arăta lui NUME NECUNOSCUT.
La împlinirea vremii.
Zăpada cernută a noului an s-a topit de mult şi a lăsat la lumina zilei plăpândul trup sfâşiat al femeiuştii. Ai fi zis Ăsta-i un copil. NUME NECUNOSCUT mai că şi-ar fi dorit să o fi purificat prin foc. Pentru că aşa n-ar mai fi rămas nimic. Dăduse foc hainelor murdare & nu dorise să ardă şi restul & acum, cuprins de milă, NUME
NECUNOSCUT îşi umpluse pumnii de nisip & de pietre şlefuite de râu. Orbitele fără
ochi ale capului parţial putrezit. Pielea mumificată ca pielea tăbăcită de animal.
Totuşi, părul lung şi fragil se încolăcea & se răsucea în jurul oaselor.
