în timp ce Matt se îndepărta, sora Duanei se îndepărta şi ea de uşă ca să-i facă
loc. Lui Matt i-a trecut din nou prin minte că tânăra se dovedea tare imprudentă, părând să Tiu-şi dea seama că se înghesuie singură într-un colţ, iar el, mai masiv cu vreo treizeci de kilograme decât ea, ar fi putut cu uşurinţă să o împingă şi să sară
pe ea. Pentru că de unde ar fi putut ea să ştie că el spunea adevărul? Că într-adevăr era prieten cu sora ei? Fără să se uite pe unde calcă, tânăra s-a lovit de un teanc de pânze, dărâmând câteva dintre ele.
- Fir-ar al naibii! a ţipat ea de durere şi de furie.
- Te-ai rănit? a întrebat Matt.
- Nu! Pleacă! Ieşi afară!
- Da, plec. Te rog să mă ierţi. Eu...
- Să „te iert"? Du-te dracului!
Matt era atât de şocat, că nu-şi putea lua privirea de la femeia furioasă. Pentru că în faţa lui, în mod miraculos, parcă pentru a-i face-n ciudă, era. fata dispărută la care visase obsesiv în ultimele luni, nu o simplă fată, nici amintirea Duanei Zwolle, ci o persoană tensionată, sufocată de supărare, frustrată care ar fi vrut să-1 strângă de gât. Niciodată nu mai văzuse o gură de femeie de un roşu atât de intens, ca sângele, şi niciodată nu fusese atât de aproape de o străină aflată în prag de isterie. O să mă
atace, şi-a spus Matt.
Matt a încercat să o liniştească, murmurând îmi pare rău! îmi pare rău!, vorbind cât de coerent şi de sincer era în stare în condiţiile date şi îndreptându-se spre uşa de la intrare care rămăsese deschisă. Dacă reuşesc să ajung la uşa aia, am scăpat. In camera întunecoasă din faţă, corpul de iluminat din tavan se bălăngănea deasupra unei scene desprinse dintr-un jaf: cutii, mobilierul împins într-o parte şi covorul rulat, colajele mutilate. Lui Matt îi era clar că sora Duanei îl credea vinovat de tot acel măcel. Furia trecea prin ea precum curentul electric; gura îi era cuprinsă de spasme
de-ai fi zis că era un animal prins în capcană. Nu putea să-şi reverse furia asupra celui care îi luase sora, dar putea să-şi descarce furia asupra lui Matt McBride.
Cu coada ochiului, Matt a văzut ceva care se ridică şi se îndreaptă spre el, şi, asemenea unui boxer, a ţâşnit într-o parte, a prins încheietura femeii şi i-a smuls lanterna dintre degetele surprinzător de puternice. Lanterna a căzut cu zgomot pe podea. Bucăţi de sticlă au zburat peste tot. Sora Duanei a tras aer în piept, gata să
ţipe, nu de teamă, ci de furie, însă Matt a lipit-o cu spatele de perete, imobilizându-i braţele subţiri, dar
musculoase şi punându-i mâna la gură. Se zbătea sălbatic, cu ochii mari.
încercând să se elibereze, întorcându-şi capul dintr-o parte în alta; încercând să-şi elibereze gura ca să poată ţipa sau să-şi poată înfige dinţii în mâna lui Matt. Dar Matt, disperat şi prudent, o ţinea cu putere. Gâfâind, a reuşit să o implore:
- Hei, nu. Nu vreau să te rănesc. Sunt un prieten, după cum ţi-am spus... sunt un prieten de-ai surorii tale. Nu vreau decât să te ajut. Vreau să fac tot ce pot. Sunt terminat, sunt dezamăgit... exact ca tine. Am iubit-o pe Duana. Te rog să mă crezi.
Dar tânăra furioasă continua să se zbată. încerca să-1 lovească cu genunchiul în vintre, sa-i dea la glezne, să-i muşte mâna. Dar Matt avea avantajul unei forţe şi a unei experienţe superioare: ca tată, avea ani buni de practică în a-şi îmbrăţişa fiii, ţinându-i strâns până se linişteau, în acele rare ocazii în care erau cuprinşi de accese de furie. Aşa că o strângea ferm pe această femeie care se zvârcolea si încerca să
rămână calm. în inima lui, i-ar fi plăcut să o prindă pe nenorocită de umeri şi să dea cu ea de perete de să-i sară dinţii şi să-i joace ochii-n cap, dar nu a făcut-o. Aici era vorba despre rezistenţă, încăpăţânare. O s-o bată la jocul ăsta.
Parcă erau un cuplu aflat la ananghie, agăţându-se disperaţi unul de celălalt.
Amândoi gâfâiau, iar chipurile le erau pline de sudoare.
- Fii atentă... o să-ţi dau drumul, să nu ţipi, OK? N-ai de ce, a murmurat Matt, apropiindu-şi faţa de a ei.
Cu ochii mari, fata continua să se zbată, dar nu la fel de aprig.
- Îmi e ruşine, îmi pare rău. O să plec şi nu o să mai vin niciodată. OK? a spus Matt.
Cel puţin, femeia se mai liniştise sau aşa lăsa impresia. Poate că nu era decât extenuată. Cu prudenţă, Matt i-a eliberat gura. Rujul se întinsese pe faţa ei şi pe mâna lui; un roşu sângeriu, mânjit. Şi un firicel subţire de sânge i se scurgea din nara stângă. Matt a avut un impuls ciudat, prea rapid şi trecător ca să-1 poată pune în practică, de a-i linge sângele; i-ar fi plăcut să lingă chipul febril şi transpirat al femeii. S-a îndepărtat de ea, privind-o atent. Era excitat, stârnit; femeia continua să-1 privească, ştergându-se la gură de parcă gustul mâinii lui Matt ar fi fost unul respingător.
- Noapte bună! a murmurat Matt, care parcă reuşise să se îndepărteze de un câine turbat şi rănit.
Spre marea lui uşurare, sora Duanei nu a ţipat. Abia când a ajuns la uşă şi a privit înapoi vinovat, i-a vorbit cu voce joasă, cu o voce răguşită ca aceea pe care o ştia el, dar acuzator:
- Tu... Ştiu cine eşti. Duana a scris despre tine în jurnal.
Nighthawk. Iubitul ei secret.
Matt a coborât în grabă scările de lemn roase de vreme, vrând să scape cât mai repede. încă era stârnit. Adrenalina i se scurgea prin vene, iar capul îi pulsa febril, dureros. Mai târziu avea să se întrebe de ce nu a confirmat, sau de ce nu a infirmat vorbele pe care i le spusese la urmă sora Duanei.
Fugise ca să scape din mrejele ei. O dorise cu disperare. Şi nu era pic de tandreţe în dorinţa lui: şi-ar fi înfipt dinţii în carnea ei. Ore, zile întregi, nu s-a gândit la nimic altceva, la nimeni altcineva. Şi de data asta, nu-i ştia nici măcar numele.
35
- Ruellen Zwolle. Numele ei este Rue.
- Şi pentru câtă vreme stă... Rue... în Weymouth?
- Câteva zile, bănuiesc. Are de gând să împacheteze şi să trimită acasă, la Mâine, câteva dintre creaţiile surorii sale.
- A venit singură?
- Din câte ştiu, da. De obicei, familia ei o însoţeşte, sau măcar o parte din membrii familiei, dar de data asta pare să fi venit singură. Cu doamna Zwolle ţineam cel mai mult legă
tura, cu ea am pregătit pliantele şi înregistrările video, dar înţeleg că biata femeie este internată într-un spital din Mâine.
Matt era conştient că pune prea multe întrebări, dar nu s-a putut abţine să nu mai pună încă una.
- Ştii cumva unde stă Ruellen Zwolle?
