să facă dreptate, dacă ar fi ştiut cum. Apăruse prea târziu în viaţa ei. Bănuia ca patul vechi şi frumos fusese pregătit de familia Zwolle cu o husă pentru saltea şi aşternuturi curate, cu pături, gata să o primească pe Duana Zwolle a cărei întoarcere era iminentă. Nu voiau să-şi piardă speranţa. Matt se întreba ce poveşti îşi spuneau. Cât timp puteau să stea în picioare aceste poveşti înainte de a începe să se prăbuşească.
Dormitorul, foarte mic, era mai puţin expus curentului decât camera cea mare din faţă, cu tot felul de modele schiţate pe pereţi, în nuanţe de maro închis pe fond crem, făcute în mod cert chiar de Duana Zwolle. Mai era un candelabru realizat din vitralii, luat dintr-un magazin de vechituri. Un birou în stil Shaker. O singură fereastră
mică, orizontală, cu obloanele trase ca fereastra din camera din faţă. Şi aici erau îngrămădite peste tot pe jos cărţi şi reviste de artă. Toate obiectele de pe perete fuseseră date jos şi erau stivuite într-un colţ. Matt şi-a adus aminte că cel care o atacase pe Duana Zwolle lăsase în urmă, pe patul ei, un desen obscen, o schiţă.
Oriana fusese drăguţă şi i-o reprodusese, mult mai provocator decât era cazul. Sâni, organe genitale. O faţă de maimuţă, menită să batjocorească pielea întunecată şi trăsăturile delicate ale victimei. Dacă NUME NECUNOSCUT lăsase această amintire, care se presupune că reproducea stilul fostului iubit al Duanei Zwolle, Nicholas Roche, înseamnă că era mai talentat - şi mai inteligent
- decât bănuise Matt.
Inconştient, Matt şi-a trecut degetele înmănuşate peste una dintre păturile de pe pat. Era o pătură decolorată, cu un tipar complicat, alcătuită din pătrate, triunghiuri şi dreptunghiuri, o explozie de stele strălucitoare pe un fundal de un albastru-închis ca cerul nopţii. O pătură veche, spălată de atâtea ori, că se tocise. Nighthawk cumpărase această pătură veche dintr-un magazin de vechituri din Weymouth Valley pentru iubita lui, Duana. Acelaşi loc în care găsiseră patul stilat din alamă. Ea îl făcuse să preţuiască lucruri pe care altcândva abia dacă le observa. îl făcuse să-şi vadă viaţa din alt unghi. Ea se ghemuia acolo, goală, sub pătură; părul întunecat şi strălucitor era răsfirat pe pernă, cu fruntea uşor asudată după ce făcuseră
dragoste. Ochii ei i-au zâmbit atunci când s-a aplecat spre ea să
o sărute. Buzele ei au schiţat un murmur, dar Matt nu a auzit-o.
Dintr-o oglindă de pe birou, ascunsă parţial de un teanc de cărţi, îl privea propriul chip acoperit de suferinţă, un chip prins în capcană. Ochii-i erau acoperiţi de umbră, iar între sprâncene se distingea o cută adâncă. Părul, care avea nevoie să fie tuns, avea o nuanţă nefirească de argintiu metalic şi era aspru ca lâna de oaie şi ciufulit de vânt. Deşi de dimineaţă se bărbierise, acum avea mare nevoie şi de un bărbierit.
Asta-s eu, în asta m-am transformat? îisusel
Nicio femeie nu l-ar mai putea iubi vreodată. Se transfor-mase într-un bărbat disperat. Un bărbat obsedat. Ceea ce Duana ar fi numit o fantomă avidă să
hălăduiască.
Pe o masă situată în fundul camerei se aflau împrăştiate diferite obiecte. Unul dintre acestea, care i-a atras atenţia
imediat lui Matt, era un porumbel de cristal, aproape în mărime naturală. Matt 1-a ridicat... şi, da, era greoi. Şi scump. O piesă elegantă din sticlă Steuben, dar desfigurat de o crăpătură subţire care-1 străpungea de sus până jos. Acesta trebuie să fi fost darul lui Sid Krell pentru Duana Zwolle. O încercare stângace de răzbunare a unui biet bătrân. Matt simţea cum i se urcă sângele la cap gândindu-se la Krell.
Pentru că voise s-o rănească pe fata aia, ca s-o doară! Matt se tot gândea dacă nu cumva Krell, şi nu Gavin, era cel responsabil de dispariţia Duanei. El ar fi avut un motiv mai întemeiat să o facă. El ar fi putut foarte bine să angajeze pe cineva ca să
o rănească.
„Nenorocitule! Aş putea să-ţi iau gâtul!"
Şi în clipa aceea Matt a realizat că într-adevăr nu mai era singur în mansardă.
Parchetul vechi a scârţâit discret în spatele lui. Părul i s-a zburlit pe ceafă şi când s-a întors, din prag îl privea cu neîncredere... Duana Zwolle.
- Ce... faci aici? Cine eşti? 1-a întrebat ea, bâlbâindu-se.
Era albă la fată si tremura. Era evident că era foarte tulbu-rată. în mâna dreaptă, pe care-o ţinea ridicată, ţinea un obiect despre care Matt a crezut iniţial că e un fel de armă, apoi şi-a dat seama că nu era decât o lanternă cu mâner lung. Avea de gând să
folosească lanterna ca mijloc de apărare sau chiar de atac, în caz de nevoie. Pupilele negre îi erau mărite, iar gura îi era de un roşu-aprins cum Matt nu mai văzuse până
atunci. Părul îi ajungea doar până la umeri acum, des, întunecat, aspru şi ondulat, dar periat, şi nu uleios. Faţa avea trăsături delicate, o fată frumoasă, dar nu una exotică, asa cum si-o amintea el, si poate mai matură şi cu trăsături mai cizelate, cu fruntea încruntată. Hainele îi erau scumpe şi elegante, o jachetă din piele de căprioară, de culoare închisă, pantaloni negri de mătase, la gât o eşarfă arămie, şi aceasta de mătase. In timp ce Matt privea împietrit la ea, uluită, supărată şi speriată, femeia îi repeta:
- Am întrebat... ce faci aici? Cine eşti?
Matt şi-a spus: Nu este Duana.
Era sora ei, bineînţeles. Sora ei geamănă. Al cărei nume, în şocul de moment, i se ştersese cu totul din memorie, încercând să-şi păstreze calmul, Matt a spus:
- Eu... am fost prieten cu sora ta. Adică... sunt. Sunt unul dintre prietenii Duanei.
Inima lui Matt bătea de să-i iasă din piept, în timp ce firi-cele reci de transpiraţie i se scurgeau pe şira spinării. Apoi s-a repezit să-i spună:
- Nu-ti fie frică! Nu o să-ti fac niciun rău.
- Nu mi-e frică! Doar... ieşi dracului afară.
- Da. Bineînţeles.
Se holbau unul la celălalt. Matt avea să se mire ulterior de nesăbuinţa de care dăduse dovadă sora Duanei în a-1 înfrunta pe el, un străin, în acest loc izolat, singură
şi înarmată doar cu o lanternă. Exact în locul din care sora ei fusese răpită.
- Iisuse, îmi pare rău. Nu am vrut să te sperii. Doar aveam nevoie să văd unde a locuit Duana. Nu am luat nimic si nu am mişcat nimic de la locul lui. Mă termină ce i s-a întâmplat. îmi e... tare dor de ea, a spus el.
-Tie „îti e dor"? Tie? Dar cum crezi că ne e nouă... familiei ei? N-ai niciun drept să fii aici. Cine te-a lăsat să intri?
- Am... eu singur am deschis.
- Ai forţat uşa? Naiba să te ia! Cum îndrăzneşti? O să sun la poliţie.
- Hei, nu face asta. Plec. Imediat. Iţi jur că nu am atins nimic... poţi să verifici, a spus Matt precipitat.
Ca şi cum, în condiţiile de faţă, ar fi avut cum să observe ceva nelalocul lui.
Matt îsi tot cerea scuze. Ştia cum funcţionează emoţia femi-nină, isteria feminină. Ca un chibrit aprins pe care nu trebuie să-1 apropii de materiale inflamabile. S-a îndepărtat de sora Duanei cu mâinile sus, arătându-i că este inofensiv. Chiar dacă nu era bărbierit şi avea părul ciufulit în toate părţile, îţi puteai da seama că este un om bun, decent, cu mintea întreagă... nu-i aşa? Nu un hoţ, nici un violator sau criminal. Nu un nebun. Repeta întruna că este un prieten, un prieten apropiat al Duanei; un prieten-fotograf care locuieşte în Weymouth; abia se cunoscuseră vara trecută.
