Femeiuşcă Oriana era trădătoarea, luda al lui. Ea era cea care dăduse poliţiei numele lui. Detectivii l-au căutat chiar la el acasă. & la locul de muncă. Şi-au privit în bătaie de joc la Căsătoria raiului cu iadul. Şi l-au luat în derâdere, întrebându-l de unde-i vin ideile & l-au minţit fără pic de milă că le-ar face plăcere să-i cumpere creaţiile. Artă americană contemporană. NUME NECUNOSCUT dispreţuit & batjocorit & cu duşmani care râdeau de el. & femeiuşcă Oriana mai mult ca oricine.
Şi tot ea era de vină pentru răul făcut lui DZ. Ochii ei îl provocaseră pe NUME
NECUNOSCUT: Eşti bărbat? Te crezi bărbat?
încă nu venise miezul nopţii. Luna plină se reflecta în apele râului. A cotit dinspre râu. Rulând cu viteză mică. Lismore Village. întemeiat în 1779. A trecut încet prin faţa casei femeiuştii. Partea din faţă a clădirii era cufundată în întuneric & de uşă
era agăţat semnul cu mesajul ÎNCHIS. Dar în spate, acolo unde locuia & muncea femeiuşcă, se vedea o lumină aprinsă. Spera să fie singură. Pentru că nu ar fi vrut să
omoare mai mulţi oameni decât ar fi fost nevoie.
A parcat lângă bordură. A dat ocol prin spatele clădirii joase. Unde semnul ORIANA se legăna uşor în vânt. Aşa cum îi pulsa şi lui furia în gâtlej. A venit vremea, a spus Domnul. Şi nu numai atât. în buzunarul gecii de blugi, un lasou de sârmă era deja pregătit. & în mâinile puternice, mănuşi de cauciuc. Nu le va folosi decât o singură
dată & le va da foc & cenuşa o va îngropa adânc.
în spate, acolo unde era lumină, a ciocănit uşor în uşa îngustă. Dincolo de jaluzelele fragile din bambus a zărit trupul femeiuştii. S-a convins, Oriana era singură.
Asta-i era soarta & osânda, pentru că el avea să intre, iar ea nu avea să-l poată opri.
A mai ciocănit o dată în uşă, la fel de uşor. Puterea lui NUME
NECUNOSCUT era puterea nemişcării lăuntrice. în geamul ferestrei şi-a făcut apariţia chipul surprins al femeiuştii. Un chip ca o lună pătată & lucioasă. Sânii ca doi pepeni îi atârnau între braţe.
Cine... Joseph, tu eşti?
l-a deschis uşa cu precauţie. Pentru că-l cunoştea. Credea că-l cunoaşte.
Joseph? Este târziu. Ce vrei?
S-a împins înăuntru. Nu mai gândea. Văzându-i faţa, feme-iuşcă a făcut un pas înapoi. S-a împiedicat şi a trântit un scaun. Cu mână fermă, ca şi cum nu ar fi fost mâna lui, NUME NECUNOSCUT a trântit uşa după el.
Femeiuşcă îi tot repeta numele:
Jo-seph? Te-am întrebat ce vrei? Am treabă. Lucrez până
târziu.
Vocea ei era supărată & apoi înspăimântată. & în cele din urmă, văzându-i faţa, s-a dat înapoi. în privirea ei uimită, S-A VĂZUT CĂ ÎNŢELEGE CINE ESTE NUME
NECUNOSCUT, DOAR CĂ ERA PREA TÂRZIU. TOATE ÎNŢELEGEAU PREA TÂRZIU.
Cu voce clară, darîn surdină, NUME NECUNOSCUT a strigat: Mi-e foame! Mami, mi-e foame! Niciodată nu mi-ai dat de
mâncare! Niciodată nu mi-ai dat destul de mâncare!
Nu simţea dorinţă pentru Oriana. Ea nu fusese înzestrată cu niciun talent la care NUME NECUNOSCUT să râvnească. Nu era un sacrificiu. Nu avea să o ducă în locul sacru de îngropăciune din Pine Barrens pentru că nu merita. Nu a umblat deloc cu
grijă cu ea. Nu a simţit niciun fior & niciun fel de părere de rău. Fiinţa ei fizică nu stârnea nimic altceva în el decât dezgust. Faţa ei
fleşcăită & unsuroasă & cu gura deschisă larg într-o grimasă terifiantă. Nici burta lăsată, nici sânii ca nişte pepeni, nici buzele grase şi înroşite & nici ochii ei ieşind din orbite nu-l excitau.
Nu avea să rămână nicio figură în urma ei. Femeiuşcă nu avea să aibă un loc al ei în Căsătoria raiului cu iadul.
A văzut că ea tocmai sculpta ceva, în lut. O oală de lut simplă, cu mânerele amintind de o femeie ce stă cu mâinile-n şold, înaltă de vreo jumătate de metru. Nu a atins-o. Pe bancul de lucru era un pahar pe jumătate plin cu un lichid limpede, fără
miros. Vodcă, credea el. Nici pe acesta nu l-a atins. Jo-seph! Jo-seph!
Niciodată nu avea să mai audă numele ăsta afectat & batjo-corit în gura ei.
A târât trupul greu şi gol de pe podea pe canapea & l-a aranjat în aceeaşi poziţie cu a femeii goale din cel mai mare tablou din încăpere. Acel tablou de pe perete la care roşea mereu privindu-l & pe care-l urase dintotdeauna. Un corp rozaliu, întins pe o canapea asortată. Cu tufişul de păr roşcat din zona pubiană & burta rotundă ca o lună & sânii cu sfârcurile ca vârfurile degetului mare. Dacă nudul pictat de Oriana rânjea prosteşte & se uita fără ruşine în ochii privitorului, femeia moartă stătea cu gura căscată & plină de bale & avea ochii înceţoşaţi. Cu laţul de sârmă strâns atât de tare în jurul gâtului că nici nu putea fi observat, exceptând colierul fin de sânge care i se prelingea. Era o femeie masivă & se luptase ca o pisică sălbatică & NUME
NECUNOSCUT avusese răbdare cât ea s-a smucit în încleştarea mai strânsă & mai strânsă a laţului & nu a slăbit-o nici atunci când intestinele ei au dat pe afară, pentru că era pregătit pentru aşa ceva. Aşa e legea firii, ştia bine. & scârba nu a reuşit să-l sufoce.
& apoi, cu grijă, a aranjat femeiuşcă pe canapea într-o postură ca de un bun venit lasciv, l-a aranjat membrele rozalii imitând nudul pictat. & i-a crăcănat coapsele cărnoase care erau încă fierbinţi.
Aprinzând o singură lumină din hol, şi-a croit încet drum spre partea din faţă a galeriei. Spre uşa pe care era atârnat semnul cu ÎNCHIS. A îndepărtat semnul & cu o carioca a adăugat cu grijă câteva cuvinte, astfel încât pe semnul afişat pe fereastra uşii era trecut acum un alt mesaj.
Fără să-şi dea mănuşile jos, s-a spălat pe mâini la chiuveta din bucătărie, în spatele casei. Mănuşile erau din cauciuc galben, din cele folosite la spălatul vaselor.
Nu se grăbea, dar nici nu a zăbovit prea mult. Ritmul respiraţiei i se înteţise & simţurile îi erau plăcut alerte. Ca şi cum şi-ar fi scufundat faţa într-o baltă cu apă
răcoroasă din Barrens. ÎNGERUL MÂNIEI îl călăuzise de la prima oră a dimineţii şi până în acest ceas târziu din noapte. ÎNGERUL MÂNIEI îl călăuzise să-şi ducă sarcina la bun sfârşit, aşa cum o făcuse şi-n alte daţi. Acum furia se stinsese. Aşa cum o lumânare arde & apoi se stinge. Când a plecat, a avut grijă să închidă uşa din spate.
S-a asigurat că încuietoarea nu rămăsese descuiată. În faţa clădirii, în briza umedă şi
revigorantă venită dinspre râu, a zâmbit văzând semnul de pe uşa din faţă, aşa cum aveau să-l vadă şi ochii celorlalţi. Aşa cum aveau să-l vadă dimineaţă & în zilele ce vor urma.
ÎNCHIS
