Nu-şi putea lua ochii de la ea. Se vedea că este o înotătoare excepţională, chiar dacă
înota cu o înverşunare tristă, care trăda absenţa plăcerii sau a bucuriei. Nu şi-o putea imagina înotând alături de altcineva, deşi s-ar fi putut deprinde cu asta. Deodată, şi-a dorit cu ardoare să fie în piscina aia cu ea! Ce i-ar mai fi plăcut să înoate ca un copil! Ce i-ar mai fi plăcut să se scufunde! Matt a privit în jur şi a constatat uşurat că nu era singurul îmbrăcat, singurul care nu înota în piscina din curtea interioară, în jurul piscinei erau mese la care se serveau băuturi. Copii care se stropeau într-o piscină mai mică. Deşi aerul era plin de clor şi pe gresie luceau mici băltoace, locul era unul primitor, proiectat ca să dea impresia de spaţiu deschis. Din decor mai făceau
parte copaci tropicali plantaţi în ghivece de ceramică, iar lumina caldă imita razele soarelui. Pe fundal răsunau ritmuri exotice din Caraibe. Matt s-a îndepărtat de piscină, temându-se ca ea să nu-1 vadă. Va crede că o urmăresc.
Că o hărţuiesc.
Totuşi, a mai zăbovit puţin. Să o privească pe Ruellen Zwolle făcând ture de bazin în piscina de la Marriott. Nu degeaba se afla acolo, nimic nu era întâmplător. încă de la începutul anului ajunsese să-şi accepte soarta. îi plăcea că, nevăzut de ea, putea să o protejeze pe Ruellen Zwolle; aşa cum nu o protejase pe sora ei; iar ea, Ruellen Zwolle, nici nu trebuia să aibă habar de existenţa lui. Lumina avea o însufleţire aparte, reflectată ca o oglindă spartă în undele apei mişcătoare. Ritmurile muzicii erau hipnotizante. Mintea lui Matt s-a golit de orice gând. Era fericit, deşi să
fie fericit în asemenea circumstanţe, într-o lume în care un criminal în serie tortura şi ucidea femei tinere, era absurd. Cu toate acestea, Matt avea convingerea că se afla în locul potrivit. Ea era cea care-1 atrăsese aici, iar el nu făcuse decât să vină spre ea, ceea ce era corect. Dăduse la o parte vălul sangsărei - asta să fi fost?
- Tu!? Ce vrei? Mă urmăreşti?
Ruellen Zwolle răsufla greu la marginea piscinei în apropierea lui Matt, ieşind în grabă şi nu tocmai graţios pentru a-1 înfrunta. Apa se scurgea de pe trupul ei. Vorbea tare, atrăgând atenţia celor din jur. îşi dăduse jos casca de înot şi părul întunecat şi ciufulit îi încadra chipul. Ochii aruncau flăcări, iar gura-i era încleştată de parcă ar fi muşcat din ceva scârbos. Matt s-a apropiat repede de ea şi a încercat să-i prindă
mâinile, încleştate şi ele, pentru a o linişti.
- Nu am vrut să te sperii. De fapt, da... Speram să-ţi pot vorbi. Dar nu ştiam că eşti aici, jur!
- Nu mă atinge! Mi-e frică de tine. Pleacă, a strigat Ruellen.
Clipind de parcă ar fi intrat într-o cameră cu prea multă
lumină, căuta ceva cu care să se acopere. Costumul de baie dintr-o singură piesă, confecţionat dintr-un material negru strălucitor precum satinul, era lipit de corpul ei tensionat şi ud. Matt distingea conturul bombat al sânilor, adâncitura palidă dintre ei, pistruii mici împrăştiaţi pe piept şi pe braţe.
Coapsele cu muşchi prelungi. Picioarele lungi, suple şi albe. Era ameţit de apropierea ei, de agitaţia ei, de mirosul umed şi uşor uleios al părului, dorindu-şi ca ea să nu se teamă de el şi să nu atragă atenţia celor din jur asupra lor. I-a întins un halat alb de baie azvârlit pe un scaun şi a ajutat-o să-şi strecoare mâinile în mânecile lui incomode şi greoaie, iar ea şi-a strâns umerii de parcă s-ar fi îngrozit de atingerea lui.
Cu voce blândă, împăciuitoare, vocea pe care o avea atunci când îşi liniştea fiii nervoşi, Matt i-a spus:
- Hei, îmi pare rău. Vreau să spun, că te-am luat prin surprindere. Chiar nu am avut nici cea mai mică intenţie. Dacă am putea vorbi măcar câteva minute...
Ruellen încerca să-şi tragă în picioare pantofii cu vârf decupat, dar s-a dezechilibrat şi a trebuit să se sprijine de braţul lui Matt ca să se redreseze. Apoi s-a îndepărtat în grabă de el, mergând către ascensor. Agitaţia ei nu a scăpat fără să
atragă atenţia: un bărbat îmbrăcat într-un sacou cu emblema Marriott a întrebat-o dacă totul este în regulă, iar Ruellen Zwolle i-a răspuns cu vehemenţă: - Da! Lasă-mă în pace!
A intrat în ascensor, iar Matt a ţâşnit lângă ea exact înainte ca uşile glisante să se închidă. Un gând bolnav i-a venit în minte: Oare crede că eu sunt cel care i-a făcut rău surorii ei?
Nighthawk?
Ascensorul era o capsulă din sticlă care s-a ridicat rapid până la etajul al şaptesprezecelea deasupra piscinei şi care oferea o vedere panoramică asupra curţii interioare, pasarelelor şi ferestrelor ascunse în spatele jaluzelelor. Un ascensor mic, în care cu greu ar mai fi încăput o a treia persoană. Matt i-a adulmecat părul şi mirosul de clor, chinuindu-se să-şi înfrâneze impulsul de a o atinge, aşa de tare tremura ea. Faţa ei era de ceară. Era cert că era speriată de el.
- O să stau atât cât mă laşi, promit. Dar trebuie să îţi vorbesc despre... ce s-a întâmplat cu Duana, a spus Matt.
- Nu pot. E prea greu. Simt că o iau razna. Nu pot să fac faţă. Te rog, lasă-mă-n pace, a bălmăjit Ruellen.
- Dar pentru mine este foarte important să-ţi vorbesc, Ruellen. Pot să-ţi spun Ruellen?
Era supărată şi aproape că plângea:
- Nu! Nu poţi. Ai fost iubitul Duanei, nu te vreau.
Totuşi, în mod straniu, la uşa camerei cu numărul 1711, în timp ce bâjbâia cu cartela în mână, Ruellen a părut să nu se mai opună
prezenţei lui Matt. Ca şi cum ar fi fost un cuplu căsătorit, un soţ şi o soţie care tocmai se certaseră, Matt s-a oferit să ia cartela, dar ea i-a dat o palmă peste mână şi a insistat să încerce să o introducă singură, în cele din urmă reuşind: uşa s-a descuiat,
Ruellen a păşit peste prag gâfâind, iar Matt a împins uşa şi a intrat după ea în cameră.
Apoi a închis uşa şi i-a spus:
- îţi promit. Nu o să stau prea mult. Nu vreau să te supăr, dar...
Ea 1-a împins brusc - palmele ei lipindu-se cu forţă de pieptul lui. Chipul ei era schimonosit de furie, ca al unui copil de trei ani. Uimit, Matt şi-a spus Vrea să mă
rănească. Dacă ar putea, mi-ar sfâşia beregata cu dinţii.
- Ai fost iubitul ei, aşa că nu cumva să mă atingi! M-auzi?
Du-te dracului! Lasă-mă naibii în pace sau te omor.
Şocat, Matt a izbucnit în râs.
- Să mă omori pe mine? De ce? Sunt prietenul tău.
- Nu eşti prietenul meu. Nu ştiu cine pizda mă-tii eşti. Nu te cunosc şi nu am încredere în tine. Să intri cu forţa în apartamentul Duanei, ca şi cum ai avea tot dreptul.
Ruellen gâfâia şi continua să-1 împingă; Matt a încercat să-i prindă încheieturile mâinilor care erau atât de suple, încât le putea lesne cuprinde în mâinile lui.
- Şi-acum te-ai apucat să mă urmăreşti pe mine. Să mă spio nezi. Am să te dau pe mâna poliţiei. Se spune că deja eşti anchetat. Doar că ei nu ştiu despre asta. Nu ştiu cum m-ai ameninţat.
