- Te întreb ca de la bărbat la bărbat, şi nu uita că avem o relaţie privilegiată de client-avocat şi că orice secret pe care mi-1
dezvălui rămâne între noi: nu te-ai culcat niciodată cu Duana Zwolle, nu i-ai făcut nicio propunere cu caracter sexual, nu ai
fost niciodată „intim" cu ea? Aşa este?
Matt, frecându-se la ochi, revedea iar deodată si clar dorinţa şi admiraţia de pe chipul Duanei Zwolle când se apropiase de el în faţa bibliotecii; când îi aruncase o privire timidă, spunându-i că îi admiră fotografiile; atitudinea fermă, dar rănită în orgoliul propriu când coborâse din maşina lui, cu geanta sport aruncată peste umăr şi urcând scara exterioară care duce spre mansardă. Cum acele scări din lemn, hodorogite şi mâncate de ploaie, parcă ar fi umilit-o pe Duana Zwolle şi mai mult.
Până acum, nu-şi pusese niciodată problema ce eforturi trebuie să fi depus ea, o persoană timidă, mândră şi integră, să fi riscat aşa de mult. Dintr-odată, a simţit că
îi e silă de el însuşi.
- Uite care-i treaba, sunt răspunzător pentru ce i s-a întâm plat Duanei Zwolle. Chiar dacă nu am nimic de-a face cu asta, eu am permis ca lucrurile să fie astfel orânduite, şi al naibii să
fiu dacă n-am ajutat-o atunci când a avut nevoie de ajutor. Iar acum...
Jules Cliffe a pufnit în batjocură. Comentariul lui a venit scurt şi la obiect:
- Prostii, prietene. Pros-tii'.
Şi a dat de birou cu stiloul lui negru şi scump. Interviul zilei se încheiase.
21
NIGHTHAWK. Pot să fur. Sunt un hoţ îndemânatic. Pot să prâduiesc alte vieţi.
Dar asta nu înseamnă că nu pot să şi iubesc. Aceasta era puterea de care dispunea Nighthawk, minunatul aparat de fotografiat din mâinile lui Nighthawk, mâini care niciodată nu tremurau atunci când mâinile lui Matt McBride poate că ar fi tremurat.
Dar Nighthawk nu o fotografiase nici măcar o dată pe Duana Zwolle, iar neputinţa asta îl durea. Ca şi cum ar fi avut un ţăruş înfipt în inimă. Pe când erau în maşina lui, în acea după-amiază de octombrie, ar fi putut foarte bine să iasă de pe autostradă
şi să oprească maşina pe un drum de ţară - unul dintre acele drumeaguri care duc spre tarlaua vreunui fermier -, ar fi putut să-i cuprindă cu blândeţe chipul delicat şi luminat de speranţă în mâinile lui, ar fi putut să-i explice Da, pot să te iubesc, Duana, numai că nu acum. Nu acum, nu în viaţa asta.
Dar cândva... Şi ea ar fi înţeles. Era sigur de asta. Cu ochii ei adânci, inteligenţi şi mărinimoşi. Atunci, putem măcar să fim prieteni? Te rog. Sunt atât de singură. Ea i-ar fi vorbit fără pic de şiretenie. Şi-ar fi pus inima pe tavă. Iar Matt ar fi spus pe loc Da. O să fim prieteni.
Dar vorbele acestea nu fuseseră spuse. Nu oprise maşina pe niciun drumeag, nu-i cuprinsese faţa în mâinile lui, nu-şi deschisese inima în faţa ei, şi nici ea nu-şi
pusese inima pe tavă. Nimic din toate acestea nu se întâmplase. Şi nu avea nicio fotografie cu ea făcută de el, în care să zâmbească şi care să fie altfel decât imaginea care apărea prin ziare, acea imagine tragică cu fata dispărută pe care o arătau mass-media şi afişele cu SE OFERĂ RECOMPENSĂ de 50000 de dolari.
- Aşadar, domnule McBride, Nighthawk, vă rugăm să ne spuneţi exact de ce aţi făcut vreo douăzeci şi ceva de fotografii cu locuinţa din Lismore a Duanei Zwolle si cu vecinătăţile acesteia?
Cu capul sprijinit în mâini, lui Matt i-a luat ceva până să reuşească să îndruge ceva. Ii puteai auzi respiraţia. De dimineaţă, se bărbierise în grabă şi cu neatenţie şi sângele îi tot ţâşnea dintr-o mică crestătură de pe falcă. Cu toate astea, venise aici din proprie iniţiativă, cu avocatul lui cel scump, pentru a fi interogat la sediul poliţiei din Weymouth, pentru a le fi de ajutor detectivilor în investigaţiile cu privire la dispariţia Duanei Zwolle.
Trecuseră douăzeci şi opt de zile de când dispăruse, în tulburarea care pusese stăpânire pe el, Matt se întreba dacă acesta nu era cumva un semn: douăzeci şi opt.
Pentru că ea dispăruse pe 28 decembrie.
Cu cât trec mai multe zile de când a dispărut, cu atât se împuţinează şansele de a fi găsită.
Obsedat de sentimentul de vinovăţie, Matt stătea aşezat la o masă
dreptunghiulară dintr-o „cameră de interogatorii", fără ferestre, din secţia de poliţie.
Privind la pachetul cu fotografii lucioase, fotografiile lui Nighthawk, împrăştiate pe masă ca şi cum ar fi fost nişte probe incriminatorii. Şi printre ele se afla şi fotografia înrămată pe care detectivii o ridicaseră de la biroul lui de la Krell & Asociaţii. încerca să fie atent la întrebarea pe care i-o adresase Phelan. Era distras de vederea lui Jules Cliffe examinând fotografiile, uitându-se cu atenţie la fiecare în parte, încruntându-se. De ce? De ce au fost făcute fotografiile? Pentru că Nighthawk avea nevoie să le facă.
Dar Matt a spus abia auzit:
- Nu ştiu de ce.
Ricci, detectivul mai tânăr, care se tot holba la micuţa crestătură care sângera pe faţa lui Matt, a întrebat cu răceală:
- Şi de ce atunci? Afirmaţi că asta se întâmpla la două săptămâni după dispariţia Duanei Zwolle.
- Nici asta nu ştiu de ce. într-o zi, pur şi simplu mi-am luat aparatul de fotografiat, m-am urcat la volan şi am condus de-a lungul râului şi m-am trezit în... Lismore, a spus Matt.
A ezitat să le specifice detectivilor că e evident că făcuse fotografiile după ce Duana Zwolle dispăruse, pentru că obloanele erau trase. Nu ar fi vrut să pară că se apără cu orice preţ, ca şi cum ar fi fost vinovat.
Cu siguranţă că detectivii observaseră că obloanele erau trase. Nu aveau cum să-1 întrebe serios în ce dată făcuse fotografiile.
- Atunci de ce aţi încercat să le ascundeţi, domnule McBride? în registre? a întrebat Phelan, cu falsă politeţe.
Pentru că sunt un tâmpit, nenorocitule. Am făcut o greşeală.
Jules Cliffe a intervenit, aşa cum făcuse deja de câteva ori, şi întrebarea a fost deviată înainte ca Matt să apuce să dea vreun răspuns. Matt nu s-a putut împiedica să nu se întrebe nu de ce ascunsese fotografiile, ci de ce nu le ascunsese într-un loc mai potrivit.
Era ciudat: Tess nu-1 întrebase pe Matt despre fotografiile făcute la Lismore. Ştia că poliţia le confiscase pentru că îi spusese chiar el; dar nu-i spusese decât ceea ce avusese nevoie să-i spună. Ea îi spusese la rândul ei că îl crede că nu fusese nimic între el şi Zwolle. (Oare chiar îl credea? în mod cert, Tess asta voia să creadă.) Nighthawk era cel care o neliniştea pe Tess. Nighthawk, celălalt Matt, cel care se trezea la viaţă
noaptea. O viaţă care nu avea nimic de-a face cu ea. Tess pretindea că-i admiră
fotografiile, cel puţin aşa spunea; doar că de ce, îl întreba ea pe Matt, erau atât de
