„urâte" subiectele fotografiilor lui? Aşa de „ratate"? Nu era ca şi cum n-ar fi fost suficienţi oameni atrăgători, numai buni de fotografiat în New Jersey, glumea ea.
Îl detestă pe Nighthawk. Nu el e soţul ei.
Jules Cliffe şi detectivii din Weymouth nu picau de acord asupra utilizării termenilor „a ascunde" - „ascunse". Cliffe nu era de acord ca detectivii să-1
folosească în interogatoriul lor, iar detectivii susţineau că erau îndreptăţiţi s-o facă.
Matt observase cum, în prezenţa avocatului, vechii lui prieteni Phelan şi Ricci erau alţi oameni, mai puţin impunători. Hainele lor, pe care le vezi purtate de tot omul de rând, tunsorile lor, modul de a se
îngriji. îşi dregeau glasul mai des, se bâlbâiau. Gramatica lor nu mai era atât de fermă. Erau ca nişte boxeri antrenaţi, băgaţi în colţul ringului: nu puteau da loviturile îndelung exersate, combinaţiile letale, nu erau stăpâni pe jocul de picioare. Parcă ar fi avut picioare de lemn şi aveau înfăţişarea unor poliţişti de provincie. Nu puteau să-1 sufere pe Cliffe pe care îl ştiau din auzite şi nu-1 priveau deloc cu ochi buni. Şi e adevărat, Cliffe era mult peste ei. Nu era decât ora unsprezece fără un sfert dintr-o dimineaţă obişnuită din Weymouth, iar Cliffe purta un costum de o mie de dolari făcut la comandă care-i venea ca turnat. Cravata era din mătase italienească, cămaşa era o operă de artă şi purta butoni de aur cu monogramă. Părul alb, aranjat până
la ultimul fir, în stil aristocrat. Cliffe era un câine de rasă cu un pedigree de invidiat pe lângă detectivii din Jersey, nişte corcituri amărâte. O corcitură poate fi dresată şi curajoasă şi inteligentă până la Dumnezeu, dar tot corcitură rămâne, şi ei ştiau bine
asta. Matt îi privea pe Phelan şi pe Ricci cu milă. Dar era al naibii de bucuros că Cliffe era de partea lui.
Cliffe vorbea precipitat, adresându-se direct aparatului de înregistrat de pe masă
ca şi cum Phelan şi Ricci ar fi fost doar trepăduşii care îl porniseră. Deşi mai mult ca sigur că impro-viza, Cliffe a rostit un remarcabil discurs, ca si cum fusese pregătit îndelung, în cele mai mici amănunte:
- Clientul meu, Mathias McBride, cunoscut publicului ca „Nighthawk", este un fotograf bine-cunoscut şi extrem de apreciat, ale cărui creaţii artistice au apărut în ultimii şase ani în publicaţii renumite din New Jersey. Sub numele de „Nighthawk", domnul McBride este cunoscut ca fiind un artist integru. Nu este un fotograf comercial sau vreun fotojurnalist
22
de rând. Un fotograf profesionist îşi urmăreşte vocaţia ca oricare alt artist. Dacă
Mathias McBride vrea să fotografieze în Lismore, are tot dreptul. Mulţi fotografi au făcut fotografii în Lismore, echipe de televiziune sau alţii ca aceştia. Ştiţi bine asta.
Poliţia din Weymouth nu are niciun motiv să-1 hărtuiască pe Mathias McBride. Nu aveţi nicio dovadă să-i puneţi în cârcă dispariţia Duanei Zwolle şi nu aveţi niciun motiv pentru care să vă legaţi pe mai departe investigaţiile de numele lui. Şi, când credeţi că voi putea intra în posesia unei copii a jurnalului femeii? Răbdarea mea, domnilor, a ajuns la limită.
Interviul a luat sfârşit. Fotografiile lui Matt-Nighthawk, dischetele, scrisorile şi alte obiecte aleatoriu confiscate în timpul percheziţiei i-au fost restituite de către un funcţionar. Fiecare obiect era etichetat McBride.
Pe Matt îl încerca o umbră de regret. Cât de sordide erau toate, „dovezi" care se dovediseră inutile.
22
NUME NECUNOSCUT. 0 viziune feroce şi pătimaşă i s-a relevat brusc. Trebuie să te întorci, pentru că duşmanii tăi vor observa absenţa lui NUME NECUNOSCUT, dacă mai stai multă vreme ascuns. Deşi începuse să lucreze din nou ca sudor, câte douăzeci de ore pe săptămână la un atelier de maşini din Newark. Acolo unde el era Joseph Gavin şi unde era plătit o dată pe săptămână prin cecuri din care i se deduceau taxele şi impozitele de la care niciun american nu se putea eschiva. Avea nevoie de banii primiţi din partea societăţii capitaliste pentru a se hrăni, căci altfel ar fi un câine hămesit, dacă nu s-ar vinde industriei.
Pentru că Arta & Frumuseţea nu au nicio valoare pe piaţă. Acesta era un adevăr crunt pe care NUME NECUNOSCUT l-a deprins de pe când avea nouăsprezece ani; şi nu mai era nimic din sfera aceasta care să-1 surprindă sau să-i amărască sufletul, la calea spre Wey-mouth pentru prima oară de la ziua cu pricina: 28 decembrie.
Această aşezare pricopsită pe care o ura cu toată fiinţa lui pentru că se închină la tot ce înseamnă bunuri materiale. O frumuseţe mascată care ia în derâdere adevărul.
Şi totuşi zâmbeşte cu emoţie puerilă când vede mulţimea de afişe din vitrinele magazinelor. De parcă ar fi strigăte de durere, de alarmă, de teamă.
RECOMPENSĂ 50000 DE DOLARI
DUANAZWOLLE
VĂZUTĂ ULTIMA OARĂ LA 28 DECEMBRIE
NUME NECUNOSCUT şi-a ferit capul zâmbind, îndoindu-se că i s-ar fi oferit lui cei 50000 de dolari dacă i-ar fi condus la fata dispărută în zăpezile din Pine Barrens.
Acum, un mormânt de zăpadă. Pentru că pământul fusese prea îngheţat pentru a săpa o groapă. După primul dezgheţ, putea să se întoarcă. Sau poate că nu. Un cadavru nu mai face rău nimănui.'1
Nu erau decât două galerii în Weymouth în care NUME NECUNOSCUT fusese recunoscut cât de cât ca având vreo legătură cu arta. Şi chiar şi în aceste cazuri avea impresia că proprietarii galeriilor râd de el pe la spate. Azi nu avea de vânzare decât O singură figurină de lemn cioplit, o veveriţă cu coada stufoasă ridicată în sus.
Acestea erau singurele creaţii ale lui NUME NECUNOSCUT pe care le expuneau proprietarii galeriilor de artă. Nu i se propusese nicicând o expoziţie a creaţiilor lui majore. Cu toate astea, avea grijă să-şi mascheze suferinţa & indignarea. Doar zâmbea aşa cum numai lisus ar putea zâmbi în
1 În original: A deadbody revenges not injuries (William Blake). (N. trad.) preajma duşmanilor şi a celor ce-l batjocoresc. De ce vă este frică, puţin credincioşilor?'1 Spunea că da, înţelegea, sculpturile în mărime naturală ale ansamblului CĂSĂTORIA RAIULUI CU IADUL nu sunt pentru orice ochi. Deşi, iată că
azi nici măcar animalul cioplit nu era primit în nicio galerie. La Galeria Jameson de pe Main Street, sculptura fusese refuzată pe motiv că nu este potrivită cu ceea ce expunem, ne pare rău & la Galeria Tomato Factory, femeia care este proprietar îi explicase strâmbând din nas ca nu o poate lua pentru că nu are loc. Şl că vânzările merg mai prost după sărbători. NUME NECUNOSCUT şi-a ascuns mâinile tremurânde. Degetele lui puternice, de oţel. Degetele care tânjeau după senzaţia dulce pe care Ie-o dădea atingerea sârmei. Un rotocol de sârmă.
Cu toate astea, a reuşit să-şi ascundă durerea & indignarea. Zâmbea şi verifica atent spaţiul în care cu o vară în urmă fusese scârbit să descopere urâtele colaje ale lui DZ expuse cu obrăznicie în văzul tuturor. Grădina plăcerilor lumeşti şi nelumeşti
- însuşi titlul lucrării fusese furat de la NUME NECUNOSCUT.
Aşa că a fost drept şi rânduit ca NUME NECUNOSCUT să fure, la rândul lui, de la acea femeiuşcă. NUME NECUNOSCUT dorise să-şi însuşească ochii ei, cei neasemuit
de frumoşi. Dar aceasta era o viziune care nu avea să devină realitate. Acei ochi gelatinoşi strălucitori încercase să-i insereze în orbitele de ceară ale unei femei-înger, dar încercarea se dovedise inutilă. Căci ochii omului sunt meniţi să putrezească. De aceea, marmura e superioară.
1 Evanghelia după Matei 8:26. (N. trad.)
Încercase să folosească şi corzile vocale ale lui MM şi tendoanele picioarelor lui LR & VJ, dar renunţase curând. Asta a fost înfrângerea.
Femeiuştii ăsteia cu păr aspru, care se credea a fi artistă, puţin îi păsa pe unde umblase NUME NECUNOSCUT în ultimele cinci luni. Nu părea ca NUME
NECUNOSCUT să-i fi lipsit. Iar acum zâmbea politicos, discret şi forţat, fiind clar că
abia aştepta să scape de el. & dacă mă întorc, o să ard locul ăsta din temelii.
