- în cealaltă lume... „Weymouth".
Gura expresivă a Orianei s-a strâmbat ironic. Ca şi cum din punctul de vedere a doi artişti din aceeaşi breaslă, bogatul orăşel Weymouth, cu oamenii săi înstăriţi, ar fi fost un loc străin, nicidecum un loc de încredere.
L-a invitat pe Matt înăuntru, i-a luat haina şi i-a oferit ceva de băut:
- O să închid pe ziua de azi. A fost o zi a naibii de lungă
dintr-un anotimp al naibii de lung din ceea ce budiştii numesc sangsăra, o reţea de iluzii. Un pahar de vin roşu?
Oriana a întors semnul ÎNCHIS, să se vadă într-un geam al uşii din faţă. Matt se plimba încoace şi-ncolo prin galeria luminoasă, o încăpere dreptunghiulară de aproape cinci metri pătraţi; aici, obiectele de artă ale Orianei, ceramică şi tablouri, erau expuse spre vânzare. Matt a admirat ceramica, vazele şi sculpturile lucrate cu îndemânare; picturile mari şi agresive de pe pereţi, care la prima vedere erau mai degrabă în stilul lui
Rubens decât al lui Rousseau, cu nuduri de femei trupeşe în grădini luxuriante, nu îi plăceau în aceeaşi măsură. Ca Nighthawk, nu era prea atras de culoare; în mod sigur
nu de culorile fosforescente; ca un bărbat care avea ceva experienţă cu femeile, nu-i plăcea că aceste tablouri supradimensionate erau un fel de autoportret al artistei ca Femeie, o expunere a feminităţii Orianei, forţând voyeurismul spectatorilor. Oare exista vreun bărbat care sa îsi dorească cu adevărat să vadă sânii umflaţi, burta rotundă şi vulva chipurile în penumbră ale unei străine, expuse în mod extatic în faţa lui pe un perete? Matt şi-a orientat atenţia spre ceramica Orianei, care i se părea mai bună decât picturile. Privindu-1, ea sporovăia nervos despre Weymouth, „prieteni comuni", Sid Krell - cum este? Tonul Orianei era temperat, şi Matt, la rândul lui, i-a răspuns vag, dar politicos:
- In ultimele zile, relaţia noastră a fost mai degrabă una de afaceri. Dar afacerile la Krell & Asociaţii merg foarte bine, aş
putea zice.
Oriana a râs cu amărăciune.
- Dacă nu ai conştiinţă, dacă nu ai suflet, atunci da, probabil că afacerile merg fiarte bine.
Aluzia era că Oriana, care era tot o conştiinţă, tot un suflet, nu era o femeie de afaceri prea bună şi, pe bună dreptate, merita să fie compătimită. Produsele ei meritau să fie cumpărate.
Deşi era nerăbdător să stea de vorbă cu Oriana despre fata dispărută, Matt s-a căznit să nu se grăbească; să contemple creaţiile Orianei asa cum ar face un colecţionar serios, si chiar să
ceară să vadă ce alte piese mai are în studioul ei; ştia că era încordată şi că avea ceva bănuieli în privinţa lui, pentru că în mod cert „Mathias McBride" nu era un nume sau o persoană despre care să fi vorbit Duana Zwolle.
Bineînţeles că era o logică la mijloc: Nighthawk era secretul Duanei Zwolle, la fel cum Duana Zwolle era secretul lui Nighthawk.
După zece minute în care s-a gândit şi a admirat, Matt a ales două obiecte ceramice: o vază graţioasă, cilindrică, în nuanţe pământii, care semăna cu una dintre vazele Orianei expuse în foaierul de la Krell & Asociaţii şi care lui Matt îi plăcuse dintotdeauna, şi un vas de gătit cu capac, din lut smălţuit, cu dungi roşii şi violet, pentru Tess. Trecuse ceva vreme de când îi luase lui Tess ceva din proprie iniţiativă.
- Vai, ce frumoase sunt! Le pot cumpăra?
Uimirea lui Matt era autentică, deşi preţurile cerute de Oriana erau destul de exagerate - patru sute optzeci de dolari pentru vază, două sute zece dolari pentru vasul de gătit. Dar merita efortul dacă aşa avea să-i câştige încrederea Orianei.
Matt a plătit cu cârdul Visa şi a achitat întocmai preţul afişat. Deşi Oriana încercase să-i facă o reducere pentru obiectele vândute.
— Ca de la artist la artist, Matt! Te rog!
Dar Matt nici nu a vrut să audă. Ii plăcea să fie generos, să facă acte de caritate; îi plăcea chiar şi Oriana, cu stilul ei melodramatic. Era o femeie cu inimă bună, credea el. Şi ce greu trebuie să îi fie unei artiste independente să încerce să se susţină din propriile creaţii!
Chiar şi Duana Zwolle, care era mult mai integră decât Oriana, era nevoită din când în când să accepte lucrări comerciale.
Fusese foarte inspirat să cumpere obiectele ceramice. Radiind de încântare, Oriana le-a aşezat cu grijă în cutii de carton umplute cu rumeguş şi i-a dat Iui Matt un sărut umed pe obraz.
- Mulţumesc, „Nighthawk"! Ai făcut să iasă soarele în această zi tristă. Sper să pot să mă revanşez cândva!
Greşeala a fost, după cum avea să-şi dea Matt seama, vinul roşu.
Oriana a stins luminile din galerie şi 1-a condus pe Matt, ţinându-1 de mână, spre partea din spate a studioului, care dădea într-un spaţiu deschis cu bancuri de lucru şi cu perne, diferite piese de mobilier din răchită şi arbori de cauciuc spinoşi şi înalţi, în ghivece de lut, toate împrăştiate pe podea. In spaţiul acesta privat mai erau nişte nuduri cărnoase, unele dintre ele foarte blonde, iar câteva incognoscibile; Matt a privit de jur-împrejur şi s-a simţit uşurat să nu găsească nicio creaţie a Duanei Zwolle.
Pânzele de pe pereţi aveau dimensiuni de la foarte mici la enorme - cea mai mare, un omagiu prea" explicit adus notoriei Olympia a lui Manet, trebuie să fi avut vreun metru pe un metru şi jumătate. Trona ameninţător în spatele lui Matt, la fel cum artista şi modelul, cu părul despletit acum conturându-i chipul îmbujorat, s-a aplecat spre el pe deasupra unei mese. Era clar că Oriana începuse să bea înainte ca Matt să
sosească. S-a transformat imediat în confidenta lui, ba chiar în una destul de intimă.
- Ştiu că ai venit pentru un motiv anume, „Nighthawk"! Şi tu erai îndrăgostit de ea, nu-i aşa?
- Dacă eram... îndrăgostit de ea? Eu...
- Eu eram îndrăgostită de ea.
Oriana a mai turnat nişte vin în paharul lui Matt, dar n-a uitat nici de al ei.
- Adică, vreau să spun că încă sunt. Duana nu şi-ar fi dorit
să vorbesc despre asta. Nu era genul acela de persoană. Rareori vorbea despre ceea ce simţea. Cândva, mi-a spus: „Frumuseţea mă face fericită." A fost o confesiune neaşteptată. Privea la stampele japoneze şi remarca a venit din adâncul inimii. Dar niciodată nu vorbea despre oameni în termeni emoţionali. Se prea poate să te fi iubit - se prea poate să mă fi iubit -, dar nu ne-ar fi spus niciodată. Şi ştiu că nu ar fi vrut să fie iubită, dacă
nu ar fi putut iubi şi ea la rândul ei. Era atât de bună, atât de...
spirituală. Iată un cuvânt care nu este folosit în sensul corect.
Este un cuvânt lipsit de valoare, căruia i s-a schimbat înţelesul, în unele interviuri, am fost tentată să-1 folosesc, iar acum...
acum regret asta. Pentru că familia Zwolle este supărată pe mine. Sau, dacă nu e supărată, sigur nu e de acord cu mine.
Sunt dezamăgiţi. îi cunoşti? Nu? Bineînţeles că toate astea i-au pus la pământ. Niciodată nu au înţeles-o pe Duana şi, într-un fel, un fel pe care mie mi-a fost uşor să-1 identific, ei cred că
