NECUNOSCUT nu numai că este bunătatea întruchipată, că
te ia somnul când îţi vorbeşte, aşa-i de plictisitor, dar are şi un
alibi, din ce mi-au spus detectivii. I-au verificat pe toţi cei care ar fi avut şi cele mai mici şanse să fie răpitorii Duanei. Ceea ce mi s-a părut însă cu adevărat strigător la cer, motivul pentru care evit să merg în Weymouth cât de mult pot, sunt unele zvonuri pe care le-am auzit, zvonuri foarte crude, articole răutăcioase din presa tabloidă, cum ar fi Jersey Citizen, cum că Duana ar fi obişnuit să consume droguri, cocaină, după cum se aude, şi că ar fi avut „relaţii sexuale promiscue", ce naiba o fi însemnând asta. Minciuni gogonate! Calomnie! Dintre toţi, tocmai Duana Zwolle!
Duana a plecat din New York pentru că a vrut să stea departe de astfel de lucruri, chiar dacă ea nu fusese implicată niciodată în probleme de genul ăsta; nu s-a drogat niciodată şi nu punea gura pe băutură; exceptând rarele cazuri în care o ademeneam cu un pahar cu vin, când venea la mine la cină. Duana a lucrat şi şi-a expus creaţiile în New Jersey, când ar fi putut avea propria galerie în SoHo, dar bunurile materiale nu însemnau nimic pentru ea. Aceste zvonuri, minciuni sfruntate, îmi fac silă.
Matt asculta compătimitor. Dar imaginea lui Joseph Gavin îi tot revenea în memorie. Un băiat mătăhălos şi posac, cu vreo doi sau trei ani mai mare decât Matt la liceul Forked River. Să fie aceeaşi persoană? După douăzeci de ani? Acum artist...
- „NUME NECUNOSCUT"? a întrebat Matt. Gavin,
ăsta, unde locuieşte?
Oriana a spus într-o doară:
- Undeva pe lângă Clinton Falls. într-o casă pe roţi, după
cum singur spune. Uite ce-i, Matt: Joseph Gavin nu e un posibil suspect, crede-mă. E un copil. E virgin, bag mâna-n foc pentru asta! Genul de bărbat care habar n-ar avea ce să facă
dacă i-ai pune lângă el o femeie dezbrăcată. Joseph este singurul artist dintre toţi cei pe care i-am cunoscut vreodată - în afară
de Duana, vreau să spun - pe care nu-1 roade invidia şi gelozia pe succesul altora. Dacă vrei să afli cine a luat-o pe Duana, pentru că bănuiesc că de asta te afli aici, şi nu doar ca să achiziţionezi obiecte de artă, îţi pot spune, aşa cum am spus şi poliţiei, despre o mulţime de alţi posibili suspecţi; şi se prea poate să fi fost cineva care nu a cunoscut-o deloc sau care a
cunos-cut-o doar din întâmplare, fără să aibă vreun motiv întemeiat ca să o ucidă -
ceea ce se numeşte „un criminal în serie". Un psihopat!
Asta avusese de spus Oriana. Matt i-a ascultat discursul încâlcit şi pasional.
Credea, cum de altfel poate crezuseră şi detectivii din Weymoutfi, că femeia ştia mai multe decât credea că ştie; a trebuit să o lase să vorbească fără s-o întrerupă. Matt îi observase mâinile gesticulând: unghiile date cu o ojă strălucitoare, chiar dacă ciobită
pe alocuri, numeroasele inele care-i împodobeau degetele şi fermitatea acestor degete. Era artist olar, cu degetele astea frământa lutul. Oriana însăşi ar fi putut să
o răpească pe Duana. Ar fi putut să o stranguleze. Lui Matt i-ar fi plăcut să ia mâinile Orianei într-ale lui, să o liniştească, să o calmeze. Oamenii agitaţi îl agitau şi pe el. Mai ales dacă era vorba despre o femeie neliniştită. Era ceva cu substrat sexual acolo, după atâta vin, ceva ce lui Matt îi venea greu să se prefacă că nu pricepe. Lumina difuză a unei lămpi cu vitralii suspendate deasupra Orianei îi expuneau femeii cu faţă
plină şi îmbu-jorată discretele semne ale vârstei; nişte riduri fine care-i încadrau gura şi ochii plini de farmec şi mici umbre ca nişte pete sub ochi. Ca din obişnuinţă, Oriana se apleca spre Matt, poziţi-onându-şi frumosul corp într-o postură care-i scotea în evidenţă calităţile, dar peste gestul ei plutea un aer de disperare.
- Duana era îndrăgostită de cineva, sunt sigură de asta, a murmurat ea. Din vara trecută. Le-am spus detectivilor din
Weymouth că nu am nici cea mai mică idee despre cine ar putea fi vorba, dar nu cred că m-au crezut. Acum mă întreb, Nighthawk, oare despre tine să fi fost vorba?
Matt s-a încruntat, vizibil deranjat. Oriana a continuat, gândind cu voce tare, ca şi cum nu i-ar fi văzut grimasa.
- Despre oricine ar fi vorba, acel cineva i-a dat un şal alb de caşmir superb de Crăciun. Cel puţin, aşa se bănuieşte. Mi 1-a arătat; îl purta atunci când am văzut-o ultima oară, în seara de 28 decembrie. Am dus-o acasă, am crezut că avea de gând să călătorească spre Mâine, ca să-şi viziteze familia, dar încă nu plecase şi se purta mai degrabă misterios. Adică, atât cât putea ea să se poarte de misterios. Probabil că ai aflat, a scris şi prin ziare, că un bărbat cu care locuise pentru câţiva ani la New York, pictorul Nicholas Roche, îi frânsese inima Duanei... Ai auzit de el? E faimos.
Adică, e faimos în rândul artiştilor din New York. Este reprezentat de Leo Castelli; e foarte la modă, deşi, dacă mă întrebi pe mine, are mai puţin talent şi decât bietul NUME NECUNOSCUT. în mod sigur, e mult mai puţin talentat decât Duana Zwolle, de la care a furat multe idei. Iniţial, a fost îndrăgostit, dar apoi a început să se poarte foarte urât cu ea, consuma cocaină, nu e niciun secret în asta, şi în cele din urmă
a alungat-o, iar ea s-a refugiat aici. Aşa am devenit prietene: Duana părea atât de singură, atât de vulnerabilă... în plus, am vrut să o protejez de rechinii locali... de tipul lui Sid Krell, şi, bineînţeles, şi de prietenii lui bine intenţionaţi. Detectivii mi-au cerut sfatul, în calitate de artistă, despre desenul acela urât şi obscen pe care l-au găsit în mansarda Duanei, pe pat, o dovadă de vandalism, şi l-am identificat imediat a fi în stilul lui Roche, o caricatură misogină deghizată în „artă"! Dezgustător!
Oriana a desenat cu pricepere, pe o foaie de hârtie, o schiţă a unui nud de femeie, grotesc disproporţionat; organele genitale erau reprezentate ca nişte tumori între picioarele slăbănoage. Matt a tresărit, ar fi preferat să nu fi văzut aşa ceva.
- S-a vrut a fi Duana. Atât de urât. Atât de feroce. Nu se poate să fi fost executat decât de un bărbat care dispreţuieşte femeile şi se teme de ele. Le-am spus detectivilor: „Asta-i mâna lui Roche. II ştiu eu." Am fost extrem de supărată. Am vrut să
rup desenul în bucăţi. Dar este o probă în caz, evident. L-au ţinut secret. Se presupune că nimeni nu ştie despre el. Detectivii spun că aceasta dovedeşte că atacul a fost premeditat şi că
victima era menită să fie Duana Zwolle; nu a fost o întâmplare sau un accident. A fost „un semn" pentru cei care aveau să îi constate dispariţia, nu pentru Duana însăşi. S-au dus la New York ca să-1 interogheze pe Roche, dar au descoperit că nenoro citul dispăruse... Era prin Londra de câteva zile. Cu ceva treabă
pe la galeria lui de acolo. Aşa că avea un alibi, şi chiar unul bun.
Le-am spus poliţiştilor: „Roche ar fi putut să angajeze pe cineva să facă asta pentru el. Unul de teapa lui, fără niciun scrupul."
Nu cred că m-au luat în serios. Bărbaţii se apără între ei; bărbaţii-detectivi fraternizează cu bărbaţii-suspecţi. Şi Roche este atât de încântător, mai ales acum că este pe cai mari...
- Ai o adresă a lui? A lui Nicholas Roche?
- Are un studio în SoHo Greene Street. Uite ce e, pentru numele lui Dumnezeu, Matt, nu care cumva să te duci acolo şi să-i spui că eu te-am trimis. Poate că nu el este cel care a răpit-o pe Duana, dar fără nicio îndoială că e un psihopat. Acum câteva săptămâni m-am trezit cu el aici... Adică, chiar aici! La mine acasă! Şi m-a ameninţat în stilul lui eliptic. Cel puţin,
cred că ăsta e motivul pentru care a venit aici. Pretinzând că este îngrijorat din cauza Duanei, „Singura femeie pe care am iubit-o vreodată, dar alături de care nu puteam să trăiesc", dar de fapt nenorocitul ghicise că eu, Oriana, trebuie să fiu „artistul-expert" care a identificat desenul ca fiind al lui şi care i-a pus poliţia pe urme.
Bineînţeles că am negat. Nu vreau ca Roche să mă omoare şi pe mine.
Oriana a făcut o pauză, cu respiraţia întretăiată. Emoţiile ei păreau a fi sincere.
Dar apoi nu a rezistat să completeze, clipind des:
- Duana nu a ştiut niciodată, dar eu şi Roche ne-am iubit cândva, pentru o scurtă perioadă. Adică foarte scurtă. După ce ei s-au despărţit, evident, iar Duana a scăpat de el. Omul e un p-o-r-c, ca să fiu sinceră.
Posibil că dezaprobarea să se fi citit pe chipul lui Matt, pentru că Oriana a exclamat:
