- Dar care dintre ele este Duana? a întrebat uluit Matt.
- Nu poţi să-ţi dai seama? Doar ai iubit-o.
Matt îşi muta privirea de la un chip tânăr, închis la culoare şi exotic la celălalt şi putea jura că nu îl mai văzuse pe niciunul în viaţa lui. Obrajii îi ardeau de ruşine. Şi de furie că era luat la mişto.
- Duana este... cea din dreapta?
- Eşti sigur? 1-a tachinat Oriana.
Nu, Matt nu era sigur. Dar s-a simţit ca ultimul prost să recunoască aşa ceva.
- Sinceră să fiu, nici eu, a spus Oriana. Duana nu a vrut să-mi spună. Creaţiile ei sunt pline de jocuri identitare, era de părere că „identitatea" este pură sangsăra - o reţea de iluzii. Când am întrebat-o care dintre feţe este a ei, a râs şi mi-a spus „Dar ce contează? O faţă nu este decât o faţă. Pielea este doar piele. Rue şi cu mine nu
ne asemănăm deloc - sau ne asemănăm întru totul. Un geamăn este un construct mintal."
- A spus Duana aşa ceva? Ce a vrut să spună?
Nu se gândise până atunci, dar dacă ar fi fost iubitul Duanei Zwolle, e posibil să-i fi fost inferior. Să fi fost prea tulburat de
Duana Zwolle, copleşit de talentul şi imaginaţia ei superioară. Ar fi putut să fie gelos. Posesiv. Deşi jurnalul îl amăgise să creadă că dragostea Duanei Zwolle pentru Nighthawk era de neconceput, de parcă el i-ar fi fost superior ei, nu invers.
- Oriana, îmi dai mie fotografia asta? a întrebat Matt. Ar însemna foarte mult pentru mine.
- Mă tem că nu pot să renunţ la ea, Matt. Dar pot să-ţi fac o copie.
- Mulţumesc! Ţi-aş rămâne îndatorat.
Era vremea să plece. O ştia şi el, şi o ştia şi Oriana. Şi totuşi, imediat ce s-a ridicat de la masa de răchită, gâtuit de emoţie, Oriana s-a ghemuit la pieptul lui cu un icnet rugător de supunere tipic feminină. Iată că am depăşit graniţele cuvintelor. Acum suntem împreună cu adevărat. Gura Orianei era umedă şi o căuta pe a lui Matt, nu atât de înfierbântată pe cât şi-ar fi imaginat-o, dar viguroasă şi dornică. Matt îşi simţea gura amorţită de vin. Urechile îi vuiau. Mâinile lui s-au mutat repede pe corpul femeii, nu ca să o tragă spre el, ci ca să o ţină pe loc. Când Oriana i-a cuprins mijlocul cu braţele ferme şi suple, a fost de-a dreptul copleşit. Nu mai ţinuse niciodată în braţe o femeie cu forme atât de impunătoare, dar şi atât de dornică. Oriana îi şoptea hipnotic:
-Tu o iubeşti, ştiu bine. Eu o iubesc. Ea este acum cu noi.
Repede, 1-a tras după ea pe Matt care a urmat-o ca un orb, împiedicându-se, spre o cameră întunecată de lângă bucătărie. S-a poticnit de marginea a ceva... o comodă
sau o noptieră. Era un pat mare, un pătrat neobişnuit de moale şi ca un burete, pe care fuseseră aşezate numeroase perne şi pernuţe, ca nişte bolovani. Vreau să fac asta? Ce înseamnă asta? Gura pofticioasă a
Orianei se înfrupta din buzele lui Matt, iar degetele ei trăgeau îndârjite de hainele lui. Sub vraja vinului, Matt s-a trezit că şi el o sărută la rândul lui, că-i sărută gâtul fierbinte şi umed, sânii, burta rotundă. Parcă era picat în gol; scufundat într-un somn adânc; un somn senzual, cum nu se poate mai plăcut; o fantezie; un somn care-i amorţise creierul ca într-un extaz în care nu te mai gândeşti la nimic. Oare tot ce ţine de identitate este un construct mintal? Chiar contează cine am fost sau tot ce am făcut vreodată? Sau ce s-a realizat cu ajutorul nostru?
în zăpăceala de moment, lui Matt McBride nu-i mai era mintea la cât de ciudat era totul, câtă ironie era la mijloc şi că fata dispărută îl adusese în situaţia de faţă; în patul unei femei ciudate.
Delirând, Oriana şoptea:
- Mă iubeşti? Mă iubeşti? Mă iubeşti?
Matt bănuia că nici măcar nu-şi amintea numele lui. S-a întins lângă ea pe patul buretos, ţinând-o strâns în braţele lui tremurânde. A simţit un fior în ceafa, ceva ca urma unei răsuflări. Ce-i cu locul ăsta? De ce sunt aici? Era puternic excitat, în timp ce Oriana îl săruta şi-1 muşca de piept, lingându-i sfârcurile; şi totuşi, privirea i se întorcea mereu spre cadrul uşii şi lumina din camera alăturată... ca şi cum pe acolo avea să treacă o siluetă fantomatică. Cu coada ochiului, i se tot părea că vede... ce?
Dacă el şi Oriana nu erau singuri? Nu pe femeia asta ar fi trebuit să o ţină în braţe, cu sânii ei prea mari, cu trupul cărnos zvârcolindu-se sub al lui. Acum, sufletul meu îi aparţine lui Nighthawk & al lui, mie.
Matt s-a îndepărtat gâfâind de femeie. Dintr-odată, a devenit rece, sobru.
- Îmi pare rău. Nu pot să fac asta.
Oriana s-a ridicat pe coate, privindu-1 în lumina difuză. Şi ea gâfâia, cu trupul tremurând. Cu durere, ca un copil rănit, a spus:
- Nu poţi... sau nu vrei?
Matt era în picioare, trăgându-şi grăbit hainele pe el. Ce prost! într-o clipă îi dispăruse orice dorinţă sexuală avusese pentru această femeie. Şi pentru locul ăsta care nu mai era deloc romantic, ci duhnea a tămâie stătută, lenjerie de pat transpirată şi a femeie în călduri.
- Îmi pare rău! îmi pare rău! O, Doamne, îmi pare rău!
murmura el, în vreme ce Oriana începuse să-1 ocărască rănită, supărată şi indignată.
îi amintea de vocea mamei lui, care-1 alungase de multe ori de-acasă strigându-i Drac împieliţat! Bâjbâind după haine, Matt şi-ar fi dorit să poată aprinde lumina, dar un astfel de gest părea, în aceste condiţii, prea îndrăzneţ; Oriana, goală în mijlocul patului, ar fi fost expusă. însă în timp ce el se gândea cum să o menajeze, femeia spunea cu amărăciune:
- „Îmi pare rău"! Mi se rupe că „îţi pare rău". Dispari naibii de-aici, Nighthawk! Puţoi amărât ce eşti!
Ca o figură heraldică dezlănţuită, Oriana s-a ridicat în genunchi, cu părul lung şi tern curgându-i peste faţa rotundă. Ceva a zburat pe lângă capul lui Matt şi a căzut pe podea - o pernă cusută în goblen.
Matt McBride şi-a luat tălpăşiţa.
Scârbit, ruşinat, rănit în orgoliul lui de mascul... Matt McBride şi-a luat tălpăşiţa.
Afară, sub o ploaie rece, bâjbâind să descuie maşina, Matt a observat prezenţa unui vehicul aflat la mică distanţă, pe partea opusă a străzii înguste, o maşină cu farurile şi stopurile stinse care rula încet. Să fi fost o coincidenţă?
Prea târziu, şi-a dat seama că lăsase pe tejghea vaza de ceramică şi vasul de gătit pe care Oriana le împachetase pentru el. Frumoase obiecte, şi scumpe pe deasupra.
îşi imaginase cum Tess le-ar fi admirat, cât de încântată ar fi fost să primească un cadou neaşteptat de la el. La începutul căsniciei, se surprindeau adesea cu cadouri.
Tess îşi făcea griji că Matt nu o mai iubea la fel de mult ca odinioară, iar aceste lucrări de artă ale Orianei ar fi liniştit-o, dar Matt nu putea să rişte să se întoarcă după ele.
