, omului nu dăinuie. Ne-o
pierdem zi după z i. Pe măsură ce trăim , trec peste noi anii ş i ne poartă în neant. 23 Se pare că doar prezentul e real , căci „lucrur ile trecute şi lucrurile care au să vină nu sunt"; dar cum poate fi real prezentul (pe care nu-l pot măsura) , de vreme ce nu are „spaţiu"?24
Viaţa este mereu fie un „nu mai", fie un „nu încă". Ca şi timpul , 21. lbid., VII, 21, 27.
22. V. mai ales tratatul lui Plotin Despre timp şi veşnicie, în Enneade, III,7, 6. [,,Nu există, desigur, nici o diferenţă între Fiinţă şi Fiinţă eternă; întocmai după cum nu există nici o diferenţă între un filozof şi un adevăratfilozof. Atributul «adevărat» a intrat În uz atunci când a apărut ceva ce doarpurta masca filozofiei. Din acelaşi motiv cuvântul «eternă» a fost adăugatla «Fiinţă», iar cuvântul «Fiinţă», la «eternă», încât a rezultat «Fiinţă eternă».
Trebuie să înţelegem acest «eternă» drept desemnând nimic mai mult decâtFiinţa Autentică"] - [aici şi la restul citatelor din Enneadele lui Plotin trad.
îmi aparţine; pt. ed. rom., v. Plotin, Enneade, 3 vol., tr. V. Rus et alii, Iri,Bucureşti, 2003 (n. tr. )] .
23. Sermones, 109, 4; v. şi Sermones, 38, 5.
24. Confesiuni, XI, 21, 27 [v. ed. rom. cit., p. 571, unde spatium e redatprin „durată" (n. tr.)] .
IUBIREA CA DORINŢĂ 43
viaţa „vine d in ceva ce nu es te în că , tre ce pr in ceva care es te lips it de spaţ iu şi d ispare în ceva ce nu ma i es te ".25 De fap t, se poa te spune despre viaţă că exis tă ? La urma urmei, omul măsoară timpul.
Poa te că omul posedă un „spaţ iu " unde timpul poa te fi păs trat
[B:033137] sufi cient de mul t cât să fie măsurat, şi oare aces t „spaţiu ", pe care omul îl poar tă cu el, nu trans cende ş i viaţa, şi timpul ?
T impul ex is tă numai da că poa te fi măsura t, iar e talonul cu care-l măsur ăm e spaţiul.26 Unde se găseş te spaţ iul care ne permite să măsurăm timpul ? Po tr ivit lu i Augus tin , răspunsul es te : în me mor ia noastră, unde sun t depoz ita te toa te lucrur ile . Memor ia, depoz itul timpului, este prezenţa lu i „nu mai" (iam non) , după cum aş teptarea es te prezenţa lu i „nu în că " (nondum) . 27 Aşadar, eu nu măsor ceea ce nu mai este, ci ceva ce-mi rămâne fixat în memorie. 28
T impul exis tă doar când adu cem tre cu tul şi viitorul în prezen tul re amintirii şi al aşteptăr ii. Prin urmare, singurul timp verbal valabil es te prezentul, A cum-ul. Plotin scrie : ,,În general vorbind, trecutul e timpul care se term ină a cum, iar viitorul e timpul care în cepe acum ". 29 Acum-ul măsoară timpul înapoi şi îna in te , fi ind că, s trict vorb ind, A cum-ul nu e timp , ci e în afara timpului. În A cum, tre cu tul ş i viitorul se întâlnes c. Pen tr u o cl ipă tre că toare, ele sun t s imul tane , ca să poa tă fi s toca te de memorie, care-ş i am in teş te lucruri tre cu te ş i es te în aş tep tarea lu crur ilor ce au să vină. Pen tru o clipă tre că toare (vremelnicul Acum), timpul pare că s tă-n lo c, iar aces t A cum devine pen tru Augustin modelul veşn iciei, pen tru care foloseş te me tafore neopla ton ice - nune stans sau nune aeternitatis -, chiar da că le goleşte de înţelesul lor m is tic specifi c. 30
25. Jbid. Timpul lipsit de spaţiu nu poate fi măsurat şi nu-l putem niciţine-n frâu; v. şi Confesiuni, XI, 27, 36.
26. Jbid., XI, 21, 27.
27. lbid., XI, 28, 37.
28. Jbid., XI, 27, 35.
29. Enneade, III, 7, 9.
30. Pentru felul În care foloseşte Augustin termenii mistici, golindu-ide înţelesul l or originar, v. Karl H oll, ,,Augusti ns innere Entwicklung",44 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
Augustin scrie:
Cine va opri din rătăcirea ei [inima] şi o va ţine pe loc, pentru a-i da oclipă de sta�ornicie, ca să prindă cât de puţin din strălucirea veşnicieimereu statornice şi să o compare cu necontenita nestatornicie a curgeriitimpului? Ar vedea că nu încape comparaţie [ ... ]; în eternitate însă
nimic nu trece, ci totul se află în prezent.31
Evident, aceste fraze trimit la Plotin:
Veşnicia este ceea ce „nici n-a fost şi nici nu va fi, ci există pur şi simplu",ceea ce, stând neclintit pe loc, posedă existenţă pentru că nici nu e pecale să se preschimbe în viitor şi nici nu s-a preschimbat [în trecut) .32
Viaţa însăşi, care nicicând „nu stă-n loc", îi împiedică pe oamenisă „trăiască" în prezentul atemporal. Binele după care tânjeşte iubirea se află dincolo de toate simplele dorinţe. Dacă ar fi vorbadoar de a dori, toate dorinţele ar eşua în frică. Şi, cum orice lucrucare-i stă vieţii înainte din afară drept obiect al dorinţei ei estecăutat de dragul vieţii înseşi (o viaţă pe care o vom pierde), obiectulultim al tuturor dorinţelor e viaţa însăşi. Viaţa este binele pe caretrebuie să-l căutăm, mai precis viaţa adevărată, care e [B:033138]
totuna cu Fiinţa şi, prin urmare, dăinuie veşnic. Acest bine, carenu se obţine pe pământ, e proiectat în veşnicie şi astfel devinedin nou un lucru c;:are ne stă înainte din afară. Pentru om, veşniciaeste viitorul, iar acest fapt, văzut din perspectiva veşniciei, reprezintă, desigur, o contradicţie în termeni.
Contradicţia apare pentru că eternitatea ca viaţă etern-durabilă
este dorită la fel ca orice alt obiect, un „bine" printre alte lucruribune, fie el şi binele suprem. Obiectul dorinţei poate fi numaiPreussische Akademie der Wissenschaften (1928), p. 24, şi Max Zepf, ,,AugustinsKonfessionen", Heidelberger Abhandlungen Zur Philosophie 9 (1926), p. 28.
31. Confesiuni, XI, n, 13 [v. ed. rom. cit., p. 553, unde cor (,,inima") e redatprin „ gândire" (n. tr.)] .
32. Enneade, III, 7, 3; v. şi Platon, Timaios, 37c-38a.
IUBIREA CA DORINŢĂ 45
un lucru pe care-l pot poseda şi de care mă pot bucura, şi prin urmare e semnificativ că în acest context Augustin poate vorbi chiar despre Dumnezeu ca despre un „obiect al des fătării". Augustin scrie : , ... Căci orice nu este un lucru nu este absolut nimic" şi
„lucrurile cu care se cade să ne desfătăm sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh ''. 33 Această scăpare de condei, dacă despre asta e vorba, este cu atât mai grăitoare, cu cât Augustin face o deosebire clară între iubirea pentru o altă persoană şi iubirea pentru lucruri. 34 Acest lucru ar trebui remarcat lăsând la o parte faptul că în Confesiuni se găsesc din abundenţă dovezi că iubirea pentru o altă persoană
e predominantă în rândul experienţelor lui Augustin. Astfel viaţa devine şi ea un ,,lucru", un obiect care dispare de pe lume şi care, la fel ca toate celelalte obiecte ale dorinţelor noastre, nu dăinuie.
Din această perspectivă a dorinţei, viaţa e privită din a fară (din a fara persoanei vii) drept ceva ce se petrece pe lume şi, cu nestatornicie, se alipeşte de ceea ce e imuabil ca să-şi obţină de acolo statornicia. Veşnicia, obiectul dorinţei, conferă această statornicie.
33. De doctrina christiana, I, 2, 2. [,,Orice nu este un lucru nu este absolutnimic, dar nu orice este totodată un semn." Ibid., I, 5, 5: ,,Aşadar, obiectulpotrivit al desfătării noastre sunt Tatăl, Fiul şi D uhul Sfânt, aceiaşi care formează Treimea, o unică Fiinţă supremă, la care au acces toţi cei ce se desfată
cu El, dacă, într-adevăr, El este un lucru, şi nu mai degrabă cauza tuturorlucrurilor, ori poate deopotrivă lucru şi cauză"] - [aici şi la restul citatelordin De doctrina christiana, trad. îmi aparţine; v. şi tr. din ed. rom.: SfântulAugustin, De doctrina christiana, ed. bilingvă, tr. Marian Ciucă, H umanitas,B ucureşti, 2002 (n. tr.)] . V. şi ibid., I, 7, 7.
