IUBIREA CA DORINŢĂ:
VIITORUL ANTICIPAT
1. Structura dorinţei (appetitus)
[B:033131] Augustin scrie undeva că „a iubi înseamnă n im ic altceva decât a dor i un lucru de dragul lucrului ca atare" ş i continuă cu următorul comentar iu : , iub irea este un fel de dorinţă". 1 Or ice dor inţă (appetitus) se leagă de un obiect anume, şie nevoie de acest obiect pentru a stârni dorinţa, ofer indu-i astfel o ţ intă. Dorinţa e determ inată de ob iectul dat pe care-l caută, exact aşa cum m işcarea e determinată de dest inaţia spre care se îndreaptă. Căci, după cum scr ie Augustin, iub irea „este un fel de m işcare, ş i orice mişcare -este înspre ceva" 2• Ceea ce determină m işcarea dor inţe i este întotdeauna dat în prealabil. Dor inţa noastră ţ inteşte spre o lume pe care o cunoaştem; ea nu descoperă n im ic nou. Lucrul pe care-l cunoaştem ş i-l dor im este un „bine" ( bonum), altfel nu l-am căuta de dragul lucrulu i ca atare. Toate cele bune pe care le dor im cu iub irea noastră căutătoare sunt ob iecte independente, fară legătură cu alte obiecte. F iecare d intre ele reprez intă doar propria- i cal itate bună d ist inctă. Trăsătura d istinctivă a acestu i bine pe care-l dorim este că nu-l avem . Odată ce dobândim obiectul, dor inţa noastră încetează, dacă nu cumva suntem în pericol să-l p ierdem. În acest caz dorinţa de a avea (appetitus ha bendi) se
I. De diversis quaestionibus octoginta tribus, 35, I şi 2 [ai ci şi la restul citatelor din De diversis quaestionibus ... , trad. îmi aparţine (n. tr.)] .
2. Ibid., 1.
IUBIREA CA DORINŢĂ 35
transformă în frică de a nu pierde (metus ami ttendi). Fiind o căutare a unui bine anume mai degrabă decât a unor lucruri la-ntâmplare, dorinţa este o combinaţie între „a ţinti la" şi „a se referi înapoila". Ea se referă înapoi la individul care cunoaşte binele şi răullumii şi care caută să trăiască fericit ( bea te vi vrre) . Vrem să fimfericiţi tocmai pentru că noi cunoaştem fericirea şi, de vreme ce ecât se poate de sigur că vrem să fim fericiţi ( bea tum esse ve lle), ideeanoastră despre fericire ne ghidează în identificarea acelor lucruribune care au devenit apoi obiecte ale dorinţelor noastre. 3 Dorinţa,sau iubirea, este o posibilitate a fiinţei umane de a dobândi binelecare o va face fericită, adică de a dobândi posesia asupra a ceea ce-ieste cel mai propriu.
Această iubire se poate preschimba în frică: ,,Nimeni nu seva-ndoi că ne e frică doar de aceste lucruri: fie că vom pierde ceeace iubim şi am dobândit; fie că nu vom reuşi să dobândim ceeace iubim şi [B:033132] am sperat că vom dobândi". Dorinţa, cavoinţă de a avea şi a deţine, dă naştere, imediat ce dobândim ceeace dorim, fricii de a nu pierde lucrul respectiv. După cum dorinţacaută un bine, frica se teme de un rău (malum), şi „cel ce se temede un lucru trebuie neapărat să se ferească de el".4 Răul de carefrica ne face să ne ferim e orice ne ameninţă fericirea, fericire careconstă în a poseda binele. Câtă vreme dorim lucruri lumeşti, neaflăm permanent sub această ameninţare, iar frica de a pierde corespunde întotdeauna dorinţei de a avea. Bunurile lumeşti aparşi pier independent de om, care e înlănţuit de ele prin dorinţa sa.
Permanent legaţi, prin dorinţă şi frică, de un viitor plin de incertitudini, văduvim fiece clipă din prezent de liniştea sa, de semnifica
ţia sa intrinsecă, de care nu suntem în stare să ne bucurăm. Şiastfel viitorul năruie prezentul. Nimic din ceea ce se poate sustrageunei bucurii durabile în sine n-are cum să fie obiectul potrivit al 3. Enchiridion, 28, 104 şi 105; De libero arbitrio voluntatis, II, 16, 41; Sermones, 306, 3 şi 4; [De beata vita, 2, ro] .
4. De diversis quaestionibus octoginta tribus, 33.
36 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
dorinţei.5 Prezentul nu e determinat de viitorul ca atare (deşi laAugustin şi asta e posibil, după cum vom vedea mai departe), ci deanumite evenimente din viitor pe care le sperăm ori de care netemem şi pe care, în consecinţă, fle le dorim şi le urmărim, flele ocolim şi le evităm. Fericirea (beatitudo) constă în a poseda, îna avea si a detine (ha bere et tenere) binele nostru si, mai mult, în a
'
'
'
ne asigura că nu-l pierdem. Nefericirea (tr ist it ia) constă în a ne fipierdut binele şi a îndura această pierdere. Totuşi, în viziunea luiAugustin, fericirii de a avea nu i se opune nefericirea, ci frica de apierde. Problema cu fericirea omenească e că o împresoară neîncetat frica. Ne preocupă nu faptul că nu posedăm ceva, ci dacă
ceea ce posedăm e în siguranţă.
Această importanţă covârşitoare a siguranţei - că nimic dincele ce riscă să se piardă nu poate deveni vreodată obiect al posesiei - se datorează condiţiei omului, şi nu obiectelor pe care le doreşte. Binele şi răul sunt bune şi rele pentru cel ce vrea să trăiască
fericit. Deşi toţi oamenii vor să trăiască fericiţi, fiecare înţelege şicaută altceva prin fericire şi prin bunurile care-o constituie. Şiastfel apar întrebările: ce este binele? ce este răul? Fiecare înţelegealtceva prin ele. Însă toţi cad de acord asupra unui punct, şi anumecă vor să trăiască. Aşadar, viaţa fericită (beata v ita) este de faptviaţa însăşi. Rezultă, de asemenea, că o viaţă trăită în permanentpericol de moarte nu este viaţă adevărată, fiindcă e neîncetat înprimejdie să piardă ceea ce este ea însăşi, ba chiar e sigură că vapierde cândva acel ceva. ,,Viaţa adevărată este [B:033133] aceeacare e deopotrivă eternă şi fericită" 6 şi, ,,de vreme ce toţi oamenii 5. Ibid., 35, 1.
6. Sermones, 306, 7. [În textul german ori ginal al tezei, nota corespunzătoare acestui citat conţine o trimitere la De civitate Dei, XI, 28, unde Augustin scrie despre procesul î ntoarcerii la D umnezeu: ,,Acolo exi stenţanoastră nu va mai cunoaşte moartea, cunoaşterea noastră va fi fără de greşeală,iubirea noastră nu va mai avea nici o piedică". Un alt fragment din Decivitate Dei, XIV, 25, corespunde mai exact trimiterii lui Arendt din originalulgerman: ,,Aşadar viaţa va fi cu adevărat fericită doar atunci când e veşnică".]
IUBIREA CA DORINŢĂ 37
vor să fie feri ciţi, ei vor să fie şi nemuri tori da că ş tiu ce vor ; că ci al tfel n-ar pu tea fi feri ciţi " .7 Aşadar, binele pe care-l doreşte iubirea este viaţa, iar răul de care se fereşte frica es te moar tea. Viaţa fericită
e viaţa pe care n-o pu tem pierde . Viaţa pe pământ es te o moar te vie , mors vitalis, sau vita mortalis. Es te în în tregime de termina tă
de moar te ; de a ceea e mai po trivi t s-o numim moar te. 8 Că ci fri ca permanen tă care-o guvernează împiedi că vieţuirea -as ta dacă nu cumva prin a fi viu înţelegem a-ţi fi fri că.9
Aceas tă fri că funciară călăuzeşte toa te fri cile noas tre de diverse rele spe ci fi ce. Punând capă t vieţii, moar tea es te to toda tă cauza îngrijorării permanen te a vieţii cu privire la ea însăşi -nesfâr şita preo cupare din pri cina feri cirii ei vremelni ce - şi cu privire la viaţa de după moar te . Dar da că, după cum s crie Augus tin, ,moartea însăşi s curtează şi pune capăt tuturor grijilor, precum şi oricărei simţiri ?" 10 Nu exis tă ni ci o consolare în faţa morţii ? Augus tin nu are alt răspuns în afară de recursul la „autorita tea credinţei creştine", care susţine că viaţa e veşnică. 1 1 Nu au căzut de a cord toţi oamenii că vor să trăias că ? Numai a colo unde nu exis tă moar te, şi de ci ni ci vii tor, pot oamenii să trăias că „ fără chin şi fără grijă" 12. Fiindu-le fri că de moar te, celor ce trăies c l e e fri că de fap t de viaţa 7. De Trinitate, XIII, 8, II [ aici şi la restul ci tatelor din De Trinitate trad. îmi aparţine (n. tr.)] .
8. Confesiuni, l , 6, 7= vita mortalis; ibid., X, 17, 26: in homine viventemortaliter [,,în omul care trăieşte ca muritor"] - [v. ed. rom. cit., pp. 55, respectiv 473 (n. tr.)] ; De civitate Dei, XII, 21 (,,Dacă e s-o numim viaţă, cândde fapt este o moarte").
9. Sermones, 306, 7.
10. Confesiuni, VI, II, 19: ,,Nu în zadar şi n u fară ro st s- a răspân di t peste întreaga lume prestigiul atât de strălucitor al autorităţii credinţei creştine.
Niciodată nu ar fi săvârşit Dumnezeu pentru no i lucruri atât de măreţe şide minunate dacă odată cu moartea corpului ar fi să se stingă şi viaţa sufletului" [ed. rom. cit., p. 275 (n. tr.)] .
II. Jbid.
12. Epistulae, 55, 17 [aici şi la restul citatelor din Epistulae trad. îmi apar
ţine (n. tr.)].
38 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
însăşi, o viaţă sortită să moară. Prin urmare, frica lor îi învaţă ceînseamnă cu adevărat viaţa. ,,Orice lucru se fereşte de moarte, devreme ce moartea e opusul vieţii; rezultă cu necesitate că viaţa,ferindu-se de opusul ei, ia totodată act de sine însăşi. " 13 Grija este modul în care viaţa se cunoaşte pe sine şi ia act de sine însăşi.
Aşadar, frica însăşi ajunge să fie obiectul fricii. Chiar dacă am accepta că n-are de ce să ne fie frică, că moartea nu e un rău, rămânetotuşi faptul în sine că ne e frică (faptul că orice lucru viu se fereştede moarte). Prin urmare, ,,fie răul de care ne temem există, fierăul este însuşi faptul că ne temem". 14 Siguranţa neînfricată a posesiei domneşte numai acolo unde nu e nimic de pierdut. Iubireacaută tocmai această neînfricare. Iubirea ca dorinţă (appetitus) edeterminată de scopul ei, iar acest scop este eliberarea de frică
(m etu ca rere). 15 Cum viaţa, pe măsură ce se apropie de moarte, se
