Go to page:

Text Size:

străină de el, ci doar să interpreteze chiar şi afirmaţiile şi suitele de gânduri aparent eterogene în direcţia unei solide baze comune.

În urma a cestui demers, s-ar pu tea ca însăşi baza comună să vădeas că tendinţe eterogene (de exemplu concepţia duală despre lume a lui Augustin prezen ta tă în par tea a doua). A ces te tendinţe de bază aşază, şi poate chiar deturnează, fiece afirmaţie de sine stătătoare Într-o conexiune care nu mai e explicit transparentă.

Scopul analizei noas tre e să demons treze această conexiune. Astfel, în ciuda abordării sis tema ti ce de taliate, analiza s coate la iveală

tocmai lipsa de coerenţă a)n tregului.

Subordonarea dogma tică a lui Augustin faţă de au tori tatea scripturistică şi e cleziasti că va rămâne, în mare, în afara analizelor noas tre, care, prin natura şi semnificaţia lor, nu sunt [A:033 244], din principiu, limitate dogmatic. O asemenea delimitare intenţionată de orice fel de elemente dogmatice ar putea dăuna interpretării unui autor religios, însă cu privire la Augustin ea e destul de uşor de jus ti ficat. Augustin s crie : , Ei n-au înţeles că prin cipiul «Nu-i face altuia ce nu vrei să ţi se facă ţie» nu poate fi în nici un caz modificat în funcţie de diversitatea de obiceiuri naţionale. Când această regulă se aplică iubirii de Dumnezeu, pier toa te viciile; când se apli că iubirii de aproapele, dispar toate farădelegile" 1. Înaintea

· aces tei porun ci exprese a iubirii de aproapele vine o alta, independentă de ori ce asemenea revelaţie divină expli cită care a deveni t 1. De doctrina christiana, III, 14, 22; v. şi Enarrationes in Psalmos, 57, I.

INTRODUCERE 29

reală prin Hristos. E vorba de „legea scrisă în inimile noastre" 2•

Porunca creştină acutizează această lege „naturală" şi astfel împingecomunitatea omenească până la forma ei cea mai înaltă, în caretoate farădelegile sunt nimicite. Aşadar, vom putea să limităm îndouă feluri orizontul de interpretare fără să fim dogmatici. Maiîntâi vom formula întrebări privitoare la această sferă preteologică.

Apoi vom căuta să înţelegem ceea ce, potrivit exegezei lui Augustin,ar constitui noutatea specifică a concepţiei creştine în ansamblu.

Aici, realitatea postulată şi afirmată a unei vieţi omeneşti nu se maisupune doar legii scrise în inimile oamenilor, ci legii lui Dumnezeu,care porunceşte din afară. Mai mult, vom întreba de ce, pentruo existenţă umană ce reflectează asupra ei înseşi (,,Am devenitpentru mine însumi o întrebare"3), această lege divină ar trebuisă fie singura cale către propriu-i adevăr, către adevărul prescrispentru ea în conştiinţă. Augustin însuşi ne dă dreptul să întrebămşi să interpretăm, prin aceea că autorităţii îi conferă doar un rolpregătitor şi educativ: [A:033245] ,,Prin urmare, recunoscând că

suntem prea slabi ca să descoperim adevărul doar cu ajutorul gândirii limpezi şi că, din această cauză, avem nevoie să ne sprijinimpe autoritatea Sfintei Scripturi. . . "4• La fel: ,, . . . cât priveşte dobândirea cunoaşterii, suntem cu necesitate ghidaţi în două feluri: prinautoritate şi prin raţiune. Sub raportul timpului, autoritatea vineprima; sub raportul realităţii, raţiunea are întâietate"5. În această

2. Passim. Pentru problema noastră în particular, v. Confesiuni, II, 4, 9,unde Augustin a fa.cut explicit distincţia Între această lege şi „legea lui D umnezeu" [ed. rom.: Confessiones!Confesiuni, ed. bilingvă, tr., in trod. şi noteEugen M unteanu, H umani tas, B ucureşti, 2018, p. 103 (n. tr.)].

3. Confesiuni, X, 33, 50: Quaestio mihi factum sum [ed. rom. cit., p. 507

(n. tr.)].

4. Confesiuni, VI, 5, 8 [ed. rom. cit., p. 253 (n. tr.)].

5. De ordine, II, 9, 26 [aici şi la restul citatelor din De ordine traducereaîmi aparţine; în toate cazurile, la fel ca la toate celelal te pasaje din lucrări înlatină ori greacă veche citate de H annah Arendt, am ţinut cont, pentru30 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN

interpretare, nu există nici o ruptură radicală între autoritate şiraţiune care să ne silească să intrăm în mereu paradoxalele probleme de credinţă, aşa cum le-au înţeles Sfântul Pavel şi Luther.

Pentru Augustin, autoritatea porunceşte din afară exact ceea cedinăuntru ne-ar spune şi conştiinţa, legea lăuntrică, dacă obiceiulcel rău nu ne-ar fi prins în mrejele păcatului.

Primele două capitole ale fiecăreia din primele două părţi corespund acestei tendinţe duale, în vreme ce capitolul ultim al fiecăreipărţi va pune la încercare argumentaţia. Primul capitol al fiecăreipărţi va încerca să evoce sfera preteologică, singura pornind de lacare pot fi înţelese definiţii precum „iubirea e un fel de dorinţă

(appetitus)" ori relaţia creaturii cu Creatorul ca izvor al ei. În capitolul al doilea al fiecărei părţi vom încerca să surprindem specificulturnurii spre creştinism, care, în ciuda tuturor diferenţelor esen

ţiale (în special în partea a doua), constituie tendinţa de bază ceprecedă orice interpretare de tip teologic. Stabilirea conceptelorde bază oferă criteriul pentru faptul de a fi sau a nu fi al individuluiîn prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum înţelege Augustin această prezenţă. Sigur, expunerile noastre nu vor lămuri dacă, de fapt, oasemenea sferă preteologică [A:033246] se justifică ori dacă posibilula fi sau a nu fi al existenţei umane se stabileşte într-adevăr în prezenţa lui Dumnezeu.

Lipsa de coerenţă a scrierilor lui Augustin e de obicei explicată -

cu îndreptăţire, până la un punct - prin recurs la evenimenteledin viaţa sa. Provenea din lumea culturală a Antichităţii târzii şila un moment dat a fost influenţat în mod hotărâtor de aproapetoate tendinţele perioadei respective. După convertire, în decursulunui lung proces ale cărui etape le putem reconstitui cu ajutoruldatelor biografice, a ajuns să fie din ce în ce mai mult influenţatde conceptele creştine şi de articolele de credinţă. Fostul retor şitalentat scriitor s-a transformat tot mai mult în „Părintele Bisericii",confruntare, şi de originalul latinesc ori grecesc, urmând, totodată, îndeaproapefelul cum a redat autoarea în engleză pasajele respective (n. tr.)].

INTRODUCERE }I

postura în care şi -a desăvârşit viaţa şi lu crarea , aşa cum le-a reţinut istoria . A trecut printr-o schimbare într -atât de profundă , încât spre sfârşitul vieţii , în Retractationes, a supus ansamblul scrierilor sal e un ei hot ărât e r evizuiri din a ceast ă p ersp ectivă. La prima vedere, ar părea complet nesăbuit să nu tii seamă de ac east ă

evoluţi e, pre cum facem noi în analiz el e noa �tr e. Şi , totuşi , în ap ărarea încercării de a întreprinde o investigaţie de interes pur filozofic , care nu e şi o cercetare a evoluţiei lui Augustin , 6 se poate spun e că ni ci una dintre ideile filozofice ale Antichităţii şi ale Antichităţii târzii pe care Augustin le-a preluat în diversele perioade din viaţa lui - de la cel e din tratatul Hortensius al lui Cicero până

la cele găsite în traducerile din Plotin ale lui Victorinus -n -,-a fost vreodată exclus ă complet din gândirea sa . Lui Augustin îi era str ăin ă aleg er ea radi cală în tr e r eflecţia filozo fică [A:033 247] asupra propriei persoane şi supu nerea faţă de credinţa religioasă , alegere pe care a fa.cut-o , de exemplu , tânărul Luther. Chiar dacă a devenit un creştin fid el şi neşovăielnic şi a înţ eles în profunzime problemele intrinseci ale creştinismului studiind epistolele sfântului apostol Pavel , psalmii, evangheliile şi epistolele sfântului apostol Ioan , nu şi-a pierdut niciodată cu totul interesul pentru interogaţia filozofică.

Augustin n-a îndepărtat nicicând din gândi rea lui acest imbold.

Iar asta înseamnă , pentru interpretare , posibilitatea de a pr ezenta diversele t endinţe fundamentale independent de evoluţiile care le condu c în puncte dif erit e. Acest lucru se poat e veri fi ca doar în cadrul analizei noastre concret e. Ma.i îns eamnă totodată şi posibilitat ea de a vedea cum rudimentele neoplatonice , deşi ascuns e, rămân active în fiecare serie de probleme creştine , tr ansformându-le în mod straniu (chiar camu flându-le) dintr-o perspectivă pur creştină. Dintru început , întrebarea nu este în nici un caz ce anume 6. După ştiinţa mea, acest subiect e tratat cel mai bine de Prosper Alfaric, în L 'evolution intellectuelle de S. Augustin; du manicheisme au neoplatonisme (Paris, 1918). D in păcate, deocamdată, această lucrare n-a dus evoluţia lui Augustin mai departe de orizontul neo platonismului.

J2 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN

e mai original , Antichitatea sau creştinismul . Analizele noastre vor arăta nu atât ce anume a acaparat , cât mai ales ce anume a călăuzit preocupările lui Augustin. Punctul de la care a pornit el , vizibil în formulări de felul „Am devenit pentru mine însumi o întrebare", va fi privit ca un simplu fenomen dat , fără a fi supus interpretării în cadrul acestui eseu. În contextul temei noastre , conceptul de iubire , vom încerca să lămurim direcţiile în care se îndreaptă exegeza şi viziunea lui Augustin însu şi .

Eseul de faţă propune trei analize . Prima începe cu iubirea înţeleasă ca dorinţă (appetitus) -singura de finiţie a iubirii pe care o dă Augustin [A:033 248]. În prezentarea „iubirii bine-ordonate"

de la sfâr şitul acestei analize , vedem neconcordanţele la care-l conduce pe Augustin această definiţie a iubirii . Astfel , ajungem la un context conceptual foarte diferit , care nu poate fi înţeles în urma celei dintâi analize , dar care totuşi, într-un sens secundar , sugerează

încercarea de a deduce iubirea de aproapele din iubirea ca dorinţă

(appetitus). Cea de-a doua analiză ne ajută să înţelegem în ce sens este iubit aproapele nostru prin respectarea poruncii iubirii de aproapele. Abia cea de -a treia analiză va pune în lumină lipsa de coerenţă a celei de -a doua . Această lipsă de coerenţă e reliefată în întrebar ea despre cum poate persoana aflată în prezenţa (în faţa) lui Dumnezeu , izolată de toate lucrurile mundane , să fie interesată

de aproapele său. Iar problema aceasta e pusă -n lumină arătând importanţa aproapelui Într-un context cu totul diferit . Evidenţierea neconcordanţelor nu echivalează cu o soluţie la problemele ce apar într -un context conceptual şi empiric relativ închis. Explică

doar cum anume apar aceste neconcordanţe , adică arată cum tendinţe complet diferite duc la asemenea contradicţii, de neînţeles cum sunt ele pentru gândirea sistemică . Trebuie să lăsăm contradicţiile să rămână ca atare , să facem a şa încât să fie înţelese drept contradicţii şi să desluşim ce se a Bă în spatele lor.