PREFAŢĂ 7
cu prestigiu din campusul Morningside Heights, Arendt era o
,,prezenţă" pe n6th Street colţ cu Broadway. Se povesteau întâlniri, se spuneau anecdote. În toiul Războiului Rece, comunitatea de ştiinţe politice de la Barnard şi Columbia a ridicat cărţile lui Arendt Originile totalitarismului şi Despre revoluţie la rang de lucrări canonice.
În cele din urmă, am plecat în Marea Britanie ( 1967-1970), unde mi-am dat doctoratul la University of Strathclyde. Înainte să plec de la Columbia cu o diplomă de master, mi-am continuat acolo cercetarea în istoria gândirii politice pe care o începusem la Barnard, de data asta concentrându-mă asupra felului radical în care erau folosite sursele tradiţionale în perioada medievală, cu o lucrare despre reconstrucţia augustinismului la Marsilio din Padova. Profesorii mei, Herbert Deane, Julian Franklin, Arthur Hyman, Paul Oskar Kristeller şi Norman Cantor, mi-au lămurit şi tălmăcit sursele gândirii politice occidentale cu o pasiune şi o precizie care le egalau pe ale Hannei Arendt. Kristeller, de alt fel, îi fusese acesteia din urmă coleg de clasă la Heidelberg. Drept urmare, discursul politic medieval n-a reprezentat niciodată pentru mine o limbă străină, precum se dovedeşte adesea pentru politologii specializaţi cu precădere în scrierile gânditorilor moderni.
Pe Hannah Arendt am început s-o redescopăr, prin intermediul tezei ei de doctorat revizuite, în 1983, după ce am împrumutat de la Biblioteca Congresului nu doar un exemplar cu traducerea în limba engleză, ci şi manuscrisul ei redactilografiat adnotat. Citisem înainte o recenzie la versiunea publicată postum a prelegerilor sale Gifford şi mă intrigase acolo o referire scurtă şi tentantă la existenţa unei copii traduse a tezei ei de doctorat la Biblioteca Congresului. Având în vedere ce credeam eu că ştiu despre abordarea
„exclusiv politică" a lumii publice la Hannah Arendt, faptul de netăgăduit că ea îşi începuse cariera cu o cercetare despre ideea de viaţă socială la Augustin mi-a stârnit curiozitatea. Când textul -
un vraf imens de pagini de manuscris - mi-a parvenit de la Biblioteca Congresului, am avut o dublă surpriză. Traducerea lui 8 PREFAŢĂ
E.B. Ash ton, încheiată, se pare, în 1963, fusese revăzută de Arendt însăşi, cu notaţii interliniare şi marginale scrise de mână, şi apoi parţial redactilografiată pentru a include şi a extinde revizuirile ei.
În 1984 Jean Elshtain coordona secţiunile de teorie politică
din cadrul reuniunii naţionale a Asociaţiei Americane de Ştiinţe Politice de la Washington şi m-a invitat să prezint o evaluare a tezei de doctorat revizuite. Arendt e una dintre cele mai respectate şi deopotrivă controversate figuri din ştiinţele politice în secolul XX. Şi totuşi, în mod surprinzător, pledoaria mea despre însemnătatea tezei a fost primul moment în care cineva din domeniul academic american ales de Hannah Arendt a abordat chestiunea întâlnirii ei cu Augustin. De asemenea, a fost pentru prima oară
când această teză de doctorat în sine a fost luată în serios în ştiinţele politice mai mult decât ca un banal debut academic. Deşi în mare măsură tributară mentorilor ei - Martin Heidegger şi Karl J aspers -, teza de doctorat a Hannei Arendt reprezintă totodată
o respectuoasă declaraţie de independenţă, care anunţă direcţia lucrărilor ei pe teme explicit politice de mai târziu. Aşadar, încă
de la început, redescoperirea tezei de doctorat a lui Arendt prin intermediul revizuirilor pe care ea i le-a adus în anii '60 a fost o chestiune controversată, şi aşa va rămâne până când întregul corpus al lucrărilor Hannei Arendt, din Germania şi America, va fi evaluat şi indus în darea de seamă „ortodoxă" asupra gândirii sale politice.
CALEA L Ul JUDITH STARK CĂTRE
IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
Interesul meu pentru Augustin şi deopotrivă pentru Hannah Arendt datează din perioada în care studiam filozofia la Marquette U niversity. Acolo mi-am susţinut disertaţia masterală despre
„Ideea de pace la Augustin", sub îndrumarea profesorului Paul B ryne, specialist în Augustin. În tumultuoasa perioadă de la PREFAŢĂ 9
sfârşitul anilor '60 m-am adâncit în scrierile Hannei Arendt, mai ales Între trecut şi viitor, Despre revoluţie şi Eichmann la Ierusalim
(cea mai controversată lucrare a sa). Citind aceste cărţi, am descoperit cu mare bucurie o gânditoare contemporană care a abordat cele mai dificile şi mai încurcate probleme ale vremurilor noastre.
În 1969 m-am hotărât să mă-ntorc la New York şi să-mi închei studiile doctorale sub îndrumarea Hannei Arendt la New School for Social Research. În răstimpul petrecut la New School am lucrat, de asemenea, cu Hans Jo nas, William Barrett, Aron Gurwitsch şi Arthur Hyman. În acei ani Arendt îşi pregătea intens cel din urmă proiect major, prelegerile Gifford, care au devenit apoi Viaţa spiritului: Gândirea şi Voirea. Augustin apare în prim-plan în această lucrare, mai ales în volumul Voirea. Cercetarea pentru propria-mi teză doctorală despre concepţia timpurie a lui Augustin asupra voinţei am Întreprins-o sub îndrumarea Hannei Arendt, inclusiv analizarea lucrării ei Der Liebesbegriff bei Augustin
[ Conceptul de iubire la Augustin], care se găsea la biblioteca de la New School. Din păcate, n-am reuşit atunci să prind prea mult din textul acela german dens, aşa că am preferat, în schimb, să folosesc timpul petrecut cu Arendt pentru a sta de vorbă cu ea -
uneori în contradictoriu -despre Augustin şi surprinzătoarele lui gânduri cu privire la voinţă. Nu bănuiam pe-atunci că lucrarea pe care o pregăteam cu Hannah Arendt despre Augustin avea să
mă conducă mai târziu înapoi la propria-i scriere pe aceeaşi temă.
După apariţia Vieţii spiritului în 1978, am început să apreciez mult mai mult adânca şi îndelungata fascinaţie a Hannei Arendt pentru Augustin. În 1986 am fost invitată să-mi prezint cercetarea la Roma, în cadrul unui congres internaţional desfaşurat sub patronajul Institutului Patristic Augustinianum şi organizat pentru a celebra al şaisprezecelea centenar de la convertirea lui Augustin, vădind limpede importanţa cărţii Iubirea la Sfântul Augustin printre specialiştii în Augustin.
Am descoperit totuşi că atitudinea ambivalentă a lui Arendt faţă de filozofia universitară, care (graţie unui ocol prin teologie)
IO PREFAŢĂ
fusese prima ei iubire, se reflectă în răspunsul filozofiei contemporane la gândirea ei. Poziţia ei se datorează, printre altele, acelortensiuni inerente dintre filozofie şi politică pe care le identificaseşi le ilustra prin exemplul tentaţiei de a sprijini tirania, căreia filozofi precum Platon şi Heidegger îi cedaseră. Chiar şi-aşa, Arendtn-a repudiat niciodată tradiţia filozofică germană din care izvoraea însăşi. Astăzi, în cadrul conferinţelor şi publicaţiilor filozoficemainstream, cercetarea asupra Hannei Arendt rămâne marginală,ocupând locul dedicat îndeobşte discuţiilor despre ideile politiceori scrierile femeilor. Totuşi, pe Arendt aşa cum am cunoscut-oeu n-ar fi deranjat-o deloc statutul ei printre filozofii „tradiţiei";ar fi elogiat şi încurajat în schimb riscanta îndeletnicire de a gândi,indiferent unde se ivea.
TEZA DE DOCTORAT REVIZUITĂ
Pe măsură ce Judith şi cu mine înaintam cu lucrul pe manuscris,ne-a devenit limpede că Arendt adăugase atât de multe adnotărişi m_odificări la traducere, încât descifrarea ei în vederea publicăriiavea să fie o îndeletnicire complexă şi de durată. Urmând firulindiciilor adunate de prin scrisori, contracte, referinţe indirecteşi din amintirile prietenilor săi de la New School, am aflat că în1962 Arendt semnase un contract de publicare cu Crowell-Collier,pentru care spera să primească un avans din drepturile de autor.
În mod logic, contractul trebuie să fi stipulat dreptul la revizuireatextului, cu toate că încă n-a ieşit la iveală nici o dovadă documentară directă care să ateste acest lucru. Paginile de manuscrisAshton, revizuirile lui Arendt şi paginile redactilografiate chiarde ea sunt, toate, nedatate.
Cea mai importantă dovadă care ajută la datarea „noului" textrevizuit e felul cum se oglindeşte teza doctorală a lui Arendt înlucrările ei de la sfârşitul anilor' 50 şi începutul anilor' 60, precumşi, în mod echivalent, transferul de terminologie din respectivelePREFAŢĂ II
lucrări în modificările aduse tezei de doctorat. De fapt, noul textprovine din perioada ei din Statele Unite cea mai productivă îndomeniul teoriei politice. Întoarcerea la Augustin a impregnatnemijlocit cu referinţe augustiniene explicite sau implicite revizuirile aduse de autoare la Originile totalitarismului, noul ei studiuDespre revoluţie, eseurile adunate în Între trecut şi viitor, precumşi volumul Eichmann la Ierusalim. Totodată, revizuirile dau seamă
şi de angajamentul ei neîntrerupt faţă de conţinutul, tipul de discurs şi concluziile pe care le produsese în 1929. Întrebarea privitoarela „însemnătatea aproapelui" - fondul cercetării -, concluzia eică filozofia augustiniană îşi are temeiul simultan în afara şi înăuntrul lumii, precum şi abordarea ei filozofică - îmbinând fenomenologia germană cu existenţialismul creştin - au rămas în esenţă
neschimbate, chiar şi în contextul cu totul diferit al New Yorkuluide la începutul anilor '60. În mod semnificativ, nici introducereacentrală, nici partea a treia n-au fost absolut deloc extinse ori modificate.
Chiar dacă revizuirile n-au schimbat cu nimic caracterul tezei,din păcate nici n�au fa.cut-o mai accesibilă. Textul cel nou era unpăienjeniş de proză densă şi stângace tradusă literal din germană
în engleză şi revizuită de Arendt într-un stil similar. Fragmentelemari din diverse texte greceşti şi latineşti au supravieţuit intacteatât în traducerea lui Ashton, cât şi la ulterioara revizuire a HanneiArendt. Aceste referinţe au devenit apoi şi mai de nepătruns, dinpricina adăugirilor fa.cute de autoare cu bine-cunoscutul ei scrisde mână indescifrabil. Notele ei de subsol erau de asemenea idiosincratice, conţinând erori de citare şi omisiuni alături de propriile-i traduceri neobişnuite, iar Ashton le lăsase ca atare pe toate.
Punându-ne laolaltă cunoştinţele de ştiinţe politice, filozofie,surse medievale şi pe cele din domeniul scrierilor Hannei Arendt,am alcătuit o echipă de experţi extraordinar de bine pregătită pentru a depăşi obstacolele uriaşe ce stăteau în calea redescopeririifundamentelor augustiniene ale gândirii politice a lui Arendt. Înafară de articolele publicate şi lucrările prezentate de noi - fiecare12 PREFAŢĂ
în domeniul lui predilect - la diverse conferinţe, cercetătorii din comunitatea de studii arendtiene nu i-au acordat întâlnirii Hannei Arendt cu Augustin atenţia meritată. O posibilă explicaţie pentru această omisiune în ştiinţele politice este că o evaluare critică a textului presupune o bună cunoaştere a filozofiei medievale şi contemporane, ceea ce se întâlneşte foarte rar printre specialiştii în Arendt. b altă explicaţie este că seriozitatea cu care Arendt s-a ocupat în teza ei de Augustin şi rezonanţele evidente dintre acest text şi lucrările ei americane perturbă statu-quoul din domeniu.
Textul şi comentariul prezentate de noi acum sunt menite să restabilească echilibrul în cercetare. Folosind modelul „nativităţii"
