16. Sermones, 142, 3.
94 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
sa cu propria origine e cel dintâi factor care-o statorniceşte ca fiinfare conştientă . Faptul însu şi că omul nu s-a făcut singur pe sine, ci a fost creat implică , evi dent , că însemnătatea existen fei umane se a flă în a fara sa şi deopotrivă îi premerge . A fi creat (creatum
esse) înseamnă că esenţa şi existenţa nu sunt totuna . Fiinţa Supremă
(summe esse) care revarsă fiinţă asupra omului creându-l este deopo trivă „ Fiinţa Primordială" (primitus esse), adică aceea care e prima şi prin comparaţie cu care tot restul e secun dar şi derivat. 17 Aşa dar,
,,a se întoarce la Dumnezeu" este , de fapt, singurul fel în care un lucru creat se poate „întoarce la sine". ,,Căci , dacă vrei din ce în ce mai mult să fii , te vei apropia de ceea ce este în cel mai înalt grad." 18 Cu alte cuvinte ,
vei vedea că eşti cu atât mai nefericit, cu cât te apropii mai puţin de ceeace este în cel mai înalt grad. Şi ai putea chiar să socoteşti că ar fi mai binesă nu fii deloc decât să fii nefericit dacă pierzi din vedere ceea ce este încel mai înalt grad. [B:033187] Totuşi, vrei să fii pentru că eşti de la Celcare este în cel mai înalt grad.19
Diferenţa dintre „specia muritorilor raţionali" şi alte lucruri create , precum „animalele , copacii , pietrele", este că cea dintâi pose dă
conştienţă , a şa dar memorie , şi prin urmare poate relua legătura cu propria origine. 20 Numai dacă se pro duce această reconectare se poate spune despre un lucru creat că este cu a devărat. Fără ea , existenţa omului , ca şi existenţa lumii , este cu totul supusă pieirii.
Pentru Augustin e un fapt de la sine înţeles că a devărata Fiinţă şi pieirea se exclu d reciproc. 21 Prin urmare , el scrie că „omul este ceva doar atâta vreme cât se alipeşte de acela de către care a fost făcut om . Căci , dacă se depărtează de Dumnezeu , omul nu mai 17. De mori bus Manichaeorum, II, 1, I.
18. De libero arbitrio voluntatis, III, 7, 71.
19. Ibid., III, 7, 70; III, 7, 20.
20. De civitate Dei, XII, I.
21. De moribus Manichaeorum, II, 1, 1; De natura boni, 19.
CREATOR ŞI CREATURĂ 95
este nimic"22. Această alip ire nu e o chestiune de vo inţă şi de hotărâre liberă; ea expr imă o dependenţă inerentă faptului de a fi creat.
Şi dor inţa îl face pe om dependent (vez i supra, partea întâi, cap itolul 2) . Omul depinde de obiectul dor it. Însă această dependenţă
se naşte d in neajunsurile v ieţ ii şi e determ inată întotdeauna de v iitor , de la care el aşteaptă „binele" sau „răul" cu speranţă or i cu frică. În schimb , dependenţa omulu i nu se bazează pe ant ic ipare şi nu ţinteşte la ceva , ci se bazează exclusiv pe reamintire şi se referă
înapo i la trecut.
Cu alte cuvinte , faptul hotărâtor care-l determină pe om drept fi inţă conşt ientă ş i capabilă de reamint ire este na şterea sau „nativ itatea", ad ică faptul că am intrat în lume pr in na ştere. Faptul hotărâtor care-l determină pe om drept fi inţă capabilă să dorească
era moartea sau finitudinea , ad ică faptul că vom pleca d in lume pr in moarte. Fr ica de moarte şi neajunsur ile vieţii sunt izvoarele dor inţe i. D impotr ivă , recunoştinţa pentru faptul în sine că ne-a fost dată viaţa e izvorul reamintirii, căc i v iaţa este preţu ită chiar şi în nefer ic ire : ,,Acum eşt i nefer icit , şi totuş i nu vre i să mor i pentru n ic i un alt motiv decât acela că vre i să fi i". Nu speranţa or i dor inţa potolesc , într-un fin al , frica de moarte , ci ream int irea şi recunoştinţa : , Daţ i mulţum ire pentru faptul că vreţ i să fiţ i a şa cum sunteţ i ca să puteţi fi izbăviţi de o existenţă pe care nu o vreţi.
Căci vo iri
'
să fi r, i, dar nu voiri
J
să fi rJ i nefericiti, "23. Vo inta
,
de afi în
or ice împrejurări este semnul ataşamentului omului faţă de iz vorul transmundan al existenţei sale. Spre deosebire de dorinţa de „binele suprem", acest ata şament nu depinde de voliţiune , str ict vorb ind.
D impotr ivă , este caracter istic condiţiei umane ca atare . Re flecţiile lui Augustin asupra existenţei umane în această sferă Creator-creatură [B:033 188] prov in d irect d in învăţătura iudeo-cre ştină ş i sunt , ev ident , mu lt ma i or ig inale decât cons ideraţ iile ma i convenţ io nale asupra dor inţe i ş i fricii pe care le-am prezentat în partea întâ i, capitolul 1.
22. Enarrationes in Psalmos, LXXV, 8.
23. De libero arbitrio voluntatis, III, 6, 64.
96 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
Tot ce este creat există în mod ul devenirii : , Cerul şi p ământ ul vestesc că a u devenit, căci s unt s up use schimbării şi degradării".
Cum verb ul fieri (a deveni) este şi forma pasivă a l ui facere (a face), a deveni şi a fi făc ut s unt, practic, sinonime pentr u A ug ustin.
Dimpotrivă, Creator ul „este c u adevărat, fiindcă el rămâne neschimb ător". 24 Ca atare, Creator ul este, în principi u, anterior tuturor celorlalte l ucr uri (ante omnia). Nimic n u este „devenire în el" şi toate l ucr urile, prin fapt ul c ă s unt în el, ,,s unt eterne".25
Numai lucr urile care exist ă în mod ul devenirii da u seamă de ceva ce preced ă existenţa lor şi se g ăseşte înainte de ele : ,,când un l ucr u nu a l uat fiinţ ă (n u a fost chemat la fiinţă), şi tot uşi este, el n u are nimic în sine care s ă n u fi fost acolo de mai înainte"26• Cum l ucr urile create a u fost ad use la existenţ ă, ele se schimb ă şi se degradeaz ă. Venirea lor la existenţ ă a fost cea dintâi schimbare, de la nefiinţ ă la fiinţă, iar începând din acel moment legea schimb ării le va guverna destin ul. Strict vorbind, mod ul lor de a fi n u este nici Fiinţa, nici Nefiinţa, ci ceva între cele do uă. Ele n u sunt p ur si simpl u, ci doar în relatie c u altceva: , În vreme ce [D umneze u]
I
J
