Chiar şi lucrurile particulare sunt bune, de vreme ce admirabila frumuseţe a universalului e alcătuită din ele toate. [ . . . ] În acest univers până şi ceea ce este numit „răul" e bine-ordonat şi aşezat la locul lui şi astfel ne recomandă cu atât mai apăsat lucrurile bune, pentru ca ele să ne placă
tot mai mult şi să fie şi mai demne de slavă atunci când sunt comparare cu lucrurile rele.57
56. Jbid., XI, 28, 38.
57. Enchiridion, 3, ro şi 11.
108 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
Căci oare nu toate lucrurile au fost create de Dumnezeu ? Ar fi putut Dumnezeu să creeze răul ?
[Dumnezeu] a facut toate naturile, nu doar pe cele care au perseveratîn virtute şi dreptate, ci şi pe cele ce aveau să păcătuiască; i ar pe acesteadin urmă [El le-a facut] nu ca ele să păcătuiască, ci ca să împodobească
universul, indiferent dacă voiau să păcătuiască ori să nu păcătuiască. 58
Ca univers, Fiinţa nu este n ici suma părţilor sale şi nic i nu poate fi echivalată cu Dumnezeu în calitate de creator, care, evident, îşi plămădeşte d in afară creaţia. Fiinţa este, pentru Augustin, cum era şi pentru greci, structura eternă, pe veci legiuită, şi armonia tuturor părţ ilor un iversulu i. Interpretarea potrivită a răutăţ ii, la care e destul de greu de ajuns, este, aşadar, următoarea :
Acela care s-a înrăit prin [propria] voinţă şi a pierdut universul pe care-lposeda prin ascultarea de poruncile lui D umnezeu rămâne încă integrat(ordinatus) [ca parte în Întreg] în aşa fel încât acela care n-a vrut să acţi oneze legiut este acţionat de lege. 59
Cu alte cuvinte, o persoană rea este aceea care încearcă în zadar să iasă din armon ia prestabil ită a întregulu i. Structura acestei armoni i atotcuprinzătoare „este înt ipăr ită în noi ca lege eternă", după cum este înt ipăr ită şi în orice fiinţare ind ividuală, a şa încât cel ma i bun d intre oameni e „omul bine-ordonat" (homo ordinatissimus). 60 Când Augustin spune, în acelaşi context, că tot ce „este just şi legiu it în legea trecătoare decurge d in legea eternă ", nu se gândeşte neapărat la [B:033197] Dumnezeu ca leg iuitor etern, ci ma i degrabă spune că legile care determ ină m işcările şi acţiunile părţ ilor decurg cu neces itate d in legea Întregulu i cuprinzător .
Nu e deloc exagerat să spunem că acest concept de Fiinţă ca univers atotcuprinzător a exercitat o in fluenţă enormă asupra gândirii 58. De libero arbitrio voluntatis, III, II, 32.
59. De musica, VI, II, 30.
60. De libero arbitrio voluntatis, I, 6, 15; I, 8, 18.
CREATOR ŞI CREATURĂ.
109
lu i August in. Această in fluenţă nu e v izibilă în pasajele în care perfecţ iunea omulu i sau a celorlalte lucrur i create e prezentată ca proven ind de la Creator, şi nu de la Fiinţa ca atare . Chiar ş i într-un context văd it creştin precum acesta, ecour ile cele ilalte gând iri, cea str ict „grecească ", răsună în pasaje precum acesta :
„ Perfecţ iunea fiecăru i lucru nu provine atât de la un ivers, a cărui parte este, cât de la Cel pr in care şi în care universul însuşi există "61•
Ev ident, dacă omul nu e n imic altceva decât o parte a universulu i şi nu are n ici o legătură nem ijloc ită cu Dumnezeu în cal itate de Creator al său, nu prea are cum să „se întoarcă " (redire) or i să „se refere înapo i" (referre se) la propria-i or igine. August in abia dacă
a folos it aceşt i termen i în contextele în care sunt prezentate un iversul şi F iinţa. Partea unu i întreg nu are n ic i un început la care s-ar putea refer i înapoi. Universul, [B:033198] a căru i un iversalitate partea n-o poate n iciodată înţelege, nu este o or igine, ci ord inea mai înaltă în care e integrată partea. Ca atare , un iversul este cadrul etern care-şi determină, dar nu-şi creează propr ietăţile structurale ş i de alt tip. 62 Această ord ine un iversală este cum este pe tot parcursul veşn ic ie i, şi la fel este şi tot ceea ce ea ordonează, ch iar dacă
fi inţăr ile ind iv iduale pot să v ină şi să plece, să crească şi să p iară
în singular itatea lor . Partea poate fi schimbată şi înlocu ită în or ice moment tocma i d in cauza caracterului său p ier itor. Partea ex istă
numai pentru „ frumuseţea întregulu i" (pulchritudo universitatis),
nu pentru ea însăşi. Un sine ind ividual, aşa cum posedă omul, este închis şi pierdut în s imultane ita tea mereu aceea ş i a un iversulu i.
61. De Genesi ad litteram, IV, 18, 34. [Arendt a eli minat restul acesteinote, unde făcea următoarea observaţie: ,,Cât de puternic e dominat Augustinde conceptul de univers ca atotcuprinzător şi de om ca parte cuprinsă sepoate vedea dintr-un fragment în care, deşi perfecţi unea omului, precumşi a tuturor lucrurilor create, e pusă pe seama Creatorului, omul apare ca parteintegrantă din univers". Arendt a introdus apoi citatul respectiv din DeGenesi ad litteram în corpul textului.]
62. Confesiuni, I, 6, 9.
IIO IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
Aici a cel „înainte", în sensul Creatorului, şi-a pierdut sensul. Da că
omul şi viaţa lui sunt părţi ale unui întreg cuprinzător, nu se poate spune despre ele că au o origine, iar finitudinea lor a devenit irelevantă.
A ceste spe culaţii despre Fiinţa etern -durabilă şi univers sunt de sorginte platonică. Concepţia lui Augustin despre lume provine, în parte, dintr-o tra diţie care a durat de la Platon până la Plotin.
Problema unui început al universului, atât de neliniştitoare pentru Augustin, care are ştiinţă de un început stabilit graţie Creatorului, pusese-n încurcătură a ceastă tradiţie încă din prima clipă. În Timaios, Platon afirmă categoric că, fară-ndoială, cosmosul „a luat fiinţă
(a fost chemat la fiinţă), începând dintr-un în ceput oare care"; şi adaugă : , A găsi pe autorul şi pe tatăl a cestui univers e un lu cru greu şi, odată găsit, este cu neputinţă să-l spui tuturor". Însă pe Platon nu-l interesează a cest autor care seamănă mai mult cu un me şte şugar omenesc de cât cu un creator divin şi care a plăsmuit lumea după un model veşnic. Îl interesează în schimb a cest model, care e destul de a ccesibil înţelegerii umane şi „poate fi con ceput cu raţiunea, printr-un discurs raţional ... şi care este mereu identic cu sine".63 Aşadar, la Platon găsim trei factori care lămures c existe nţa universului : autorul (demiurgul), modelul şi produsul. Potrivit lui Platon, modelul nu are în ceput, este „etern-durabil"
(aidion), peren, şi nu se s chimbă nicicând. Produsul, în schimb, a luat fiinţă (a fost adus la viaţă), are un început şi este de asemenea etern-durabil, pere n, în virtutea faptului că „imită" modelul după
care a fost plăsmuit, dar se află în perpetuă s chimbare. În a cest sens, produsul este eternă Devenire. 64
Numai la Augustin „imitaţia" indică dependenţa de Creator, în vreme ce la Platon ea indi că limpede dependenţa de modelul 63. P laton, Timaios, 28c, 29 a [tr. P. Creţia şi C. P artenie, în ed. rom.: Platon, Opere complete N, ed. îngrijită de P. Creţia, C. Noica şi C. Partenie, Humanitas, B ucureşti, 2001, p. 288 (n. tr.)] .
64. Ibid., 296--d [ed. rom. cir., pp. 288-289 (n. tr.)].
CREATOR ŞI CREATURĂ III
ce se află ma i presus şi de autor , ş i de produsul său. August in era conşt ient de această importantă d ist incţie - în viz iunea sa , Deven irea nu poate fi în n ici un caz eternă , cum este în viz iunea lu i Platon.65 Ş i, în vreme ce potr ivit lu i August in t impul însu şi a fost creat , având un început ş i un sfârşit , în viz iunea lu i Platon t impul , deş i a luat şi el fi inţă (a fost creat) , este „ imag inea în mişcare a vesn
