, ic ie i", constând în miscarea
,
eternă a corpurilor cerest ' i. 66 E ade-
vărat că un iversul (cosmosul) nu este decât „ imag inea" ve şniciei adevărate i F iinţe l ips ite de or ice Devenire. Ast fel , un iversul nu este nici autonom şi nici independent faţă de veşnicie. Dimpotrivă, cosmosul ş i toate părţile sale , în d iversitatea lor , îşi pr imesc F iinţa de la Unul (ele sunt kath ' hen). 67 Totuş i, ,,imitaţia" îi garantează
un iversulu i F iinţa sa etern-durab ilă , chiar dacă sub forma eterne i schimbăr i. Universul nu este doar o · ,,cop ie"; el este o ogl indă ce răsfrânge adevărata F iinţă . Având în vedere că această Deven ire e de asemenea eternă (aei), ea este independentă faţă de propr iu-i început. F iind ceea ce este , ,,eternă Deven ire" (aei genesthai) , un iversul ajunge permanent la acea etern itate (ai6n) după modelul căre ia a fost plăsmuit. Acest ai6n rămâne „modelul" ve şn ic (parddeigma), în vreme ce cosmosul (numit aici şi în tot restul dialogulu i
Timaios „Cerul") ,,a fost , este şi va fi de-a lungul întregului timp".68
În analiza lu i Ar istotel , acest cosmos platon ic şi-a p ierdut deja începutul. Aristotel afirmă că întreg un iversul „este un ic şi ve şn ic , întreaga sa existenţă neavând n ic i început , n ici sfârşit , înglobând ş i cupr inzând în s ine t impul in fin it"69• Cosmosul în sine este as imilat [B :033 199] cu menţ inerea-laolaltă a tuturor pos ib ilelor sale 65 De civitate Dei, XII, II, 12, 14 şi 16, pentru argumentele aduse de Augustin împotriva ideii de univers etern.
66. Platon, Timaios, 37d [v. şi ed. rom. cit., p. 297, unde sin tagma folosită e „copia mobilă a eternităţii" (n. tr.)] .
67. lbid., 30c [ed. rom. cit., p. 290 (n. tr.)] .
68. Ibid., 38c [ed. rom. cit., p. 298 (n. tr.)].
69. De caelo, II, 1, 2836 26-31 [v. şi tr. din ed. rom.: Aristotel, De caelo/
Despre cer, ed. bilingvă, tr. Şerban Nicolau, Paideia, B ucureşti, 2005 (n. tr.)].
II2 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
var iaţii (sjntaxis versus diatheseis). Cum aceste var iaţ ii au loc în corpur i (somata), ele sunt l imitate şi, pr in urmare, nestatornice.
Însă Întregul este anter ior părţilor sale şi poate supravieţui dincolo de permanentul lor du-te-vino, adică de nestatornicia lor . Aristotel scr ie : ,,Anter ior Deven ir ii a ex istat întotdeauna această menţ inere-laolaltă care-a precedat-o ş i despre care nu putem spune că
s-a schimbat, de vreme ce n-a luat fiinţă (n-a fost adusă la fi inţă) nicicând"70. Cum acest întreg, sistemul corpur ilor cereşti, se deplasează într-o mişcare c irculară, el nu are n ici început, n ic i sfâr şit.
Se mişcă pentru totdeauna „ în jurul pământulu i"71 • Ve şn icia întregu lu i nu se revarsă asupra lu i pr intr-o „ im itare" a vreunu i model ve şn ic de d incolo de el, c i, d impotr ivă, î i este inerentă.
Căci, după cum arată explic it Ar istotel în pledoar ia sa împotr iva lu i Platon,
Dacă, aşa cum stă scris În Timaios, elementele se mişcau în dezordine înainte să ia fiinţă cosmosul, mişcarea lor era, cu necesitate, fie impusă
lor [din afară], fie în acord cu natura lor. Dacă e adevărată varianta din urmă, atunci, cu necesitate, cosmosul exista deja.72
Cu alte cuvinte, însăş i ord inea cosmosului, ad ică ceea ce-l face să
fie cosmos, trebu ie cumva să existe îna inte ca haosul să poată deven i cosmos . Acesta e doar un alt fel de a spune că începutul cosmosulu i este de negând it.
Cel d in urmă ş i, pentru Augustin, cel ma i important reprezentant al gând irii filozofice greceşti despre F i nţă şi un ivers a fost Plotin, a căru i gând ire August in o redă adesea aproape cuvânt cu cuvânt.73 Plotin e conv ins ş i el că un iversul este etern-durabil, 70. Ibid., I, ro, 280a 24.
71. Aristotel, Meteorologica, I, 2, 339a 15-30.
72. Aristotel, De caelo, III, 2, 3006 16.
73. V. mai ales Louis Grandgeorge, S. Augustin et le Neo-pla.tonisme (Neudruck der Ausgabe, Paris, 1896; reed. Frankfurt, 1966), care a pus în paralel o serie de pasaje din Augustin cu pasajele corespunzătoare din Enneadele lui Plotin.
CREATOR ŞI CREATURĂ 113
fară-nceput şi fără de sfârşit : ,,Faptul că universul nu a început nicicând ; căci asta ar fi absurd, după cum s-a arătat , dă încredere în viitorul lui"74• Devenirea este, din nou , o „imitaţie " şi, de vreme ce Devenirea imită Fiinţa eternă , este ea însă şi eternă şi etern-du„
rabilă. Prin urmare , lumea „nu a început şi nu se va sfârşi ". Toate lucrurile particulare şi organismele individu ale sunt înglobate ca părţi într-o ordine (tdxis) a întregului, chiar dacă propria lor alcătuire e complet diferită de cea a întregului. Cosmosul ca întreg se supune ordinii pentru a rămâne pe veci a şa cum este, pe când păr
ţile au o tendinţă centrifugă şi sunt legate de întreg printr-o legătură ce nu decurge din natura lor. Cele din urmă pur şi simplu n-au unde să scape. Această discrepanţă pecetluieşte soarta omului în univers.
D acă vreuna din aceste părţi se mişcă potrivit naturii ei, le dăunează
celor în cazul cărora această mişcare e împotriva naturii lor, pe cândcele dintâi, ca părţi ale întregului, sunt bine. Cele care nu pot suportaordinea Între gului pier [ .. . ] fiindcă nu pot scăpa de ordine. [ . . . ]
[B:033200] D acă, totuşi, şi-ar putea găsi locul în ordinea întregului,n-ar avea nimic de suferit din pricina lui.75
Motivul pentru care Plotin era atât de important pentr u gândirea lui Augustin e că Plotin , spre deosebire de predecesorii săi antici , este interesat , înainte de toate , de soarta omului în acest cosmos etern -durabiL Aşadar, Plotin ridică problema originii răul ui , care nu prezenta prea mare interes nici pentru Platon şi nici pentru Aristotel, dar care pentru Augustin e de o însemnătate covârşitoare .
Pun �t ul în care Augustin se întâlne şte , î n parte , cu Plotin este viziunea lui asupra „imitaţiei ". Potrivit lui Augustin, imitaţia nu e 74. Plotin, Enneade, II, 1, 4.
75. [Arendt observă aici că „parafrazează Enneade, II, 9, 7, fragment încare sensul este, În mare, acesta". Traducerile standard diferă înrruâcâcva.
De comparat traducerea lui Stephen McKenna (Plotinus, The Enneads, Faberand Faber, Led, London, 1956) cu cea din ediţia bilin gvă greacă-franceză alui Emile Brehier (Plotin, Enneades, vol. 2, P aris, 1924, p. 120).]
n4 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
