Nu însemna că omul nu avea capacitatea să găsească pe cont propr iu „de unde"-le naturii sale create. Ci înseamnă că a-ş i împlin i efectiv legătura cu fi inta
' e o cer intă
>
inerentă omului.46 Însă numai
dacă omul se supune lum ii pr in ob işnu inţă această cer inţă i se 45. Augustin foloseşte sintagmele „în prezenţa [în faţa] lui D umnezeu"
(coram Deo) şi „înaintea lui D umnezeu" (ante Deum) in terşanj abil. Eu amales formula „în prezenţa lui D umnezeu" în primul rând pentru că trebuias-o deosebesc de acel „înainte" fo losit în sens diferi t [temporal], iar în aldoilea rând pentru că „în prezenţa lui D umnezeu" este traducerea consacrată
atât a sintagmei din greacă, cât şi a celei din ebraică. V. infra, nota 57.
46. Confesiuni, II, 4, 9: ,,F urtul este, cu siguranţă, pede psit de legea ta,Doamne, ca şi de legea scrisă în inimile oamenilor, pe care nici chiar nedreptatea lor n-o poate şterge" [ed. rom. cit., p. 103 (n. tr.)] . V. şi De liberoarbitrio voluntatis, I, 15, 32: ,,Astfel, legea cea veşnică ne porunceşte să depărtăm iubirea noastră de la lucrurile trecătoare şi, odată curăţită, s-o îndreptămspre lucrurile care dăinuie veşnic".
CREATOR ŞI CREATURĂ 145
opune din afară. 47 Poruncile legii luate separat , dintre care una este „ Să nu râvne şti", sunt expresii ale cerinţei de bază inerente omului. Astfel , împlinirea legii este „desăvârşirea binelui" şi „mistuirea răului". 48
Desăvârşirea binelui e de finită negativ pentru că [A:0333 26]
autoizbăvirea de lume duce deja la o alegere a Creatorului . Această
definiţie negativă nu înseamnă altceva decât că , în căutarea fiinţei proprii , omul n-are la dispoziţie toate posibilităţile , ci se supune alternativei ce se conturează prin condiţia lui creată şi condiţia lui de „a-fi-din-lume". Omul nu are capacitatea să împlinească această
lege , adică să nu fie întinat de ispitele inerente lui „a-fi-din-lume ", care înseamnă cu necesitate „a-fi-după-lume". Chiar dacă omul ar putea să-mplinească această lege , tot ar trăi potrivit propriei dreptăţi. Legea lui Dumnezeu e dată odată cu calitatea creaturii de „a fi de la Dumnezeu". În acest „de la Dumnezeu", Dumneze u este Fiinţa Supremă şi fiinţa proprie a omului. Aceasta nu e fiinţa diametral opusă lui , ci una a cărei cerinţă , drept cerinţă inerentă
omului , îl face neputincios.49 Păcătoasă aici devine independenţa ca atare , nu ca răzvrătire a părţii împotriva întregului , ci ca act de supunere de sine stătător. Dumnezeu nu mai e înţeles ca Fiinţa 47. Enarrationes in Psalmos, 57, I: ,,«Nu-i face altuia ce nu-ţi place să ţi se facă ţie. » Nimănui nu-i era îngăduit să nesocotească acest adevăr, nici chiar înainte de a fi dată Legea, ca să existe o regulă după care să poată fi j udecaţi chiar şi cei cărora nu le fusese dată Legea. [ . . . ] Însă, fiindcă oamenii doreau lucruri exterioare şi se exi lau chi ar şi din ei înşişi, a fost dată şi o lege scrisă; nu pentru că nu fusese dată în ini mile noastre, ci pentru că dezertai de la inima ta".
48. ln Johannis evangelium tractatus, XLI, 12.
49. De gratia et libero arbitrio, 24: ,,[Sfântul Pavel] spune că ei voiau să-şistatornicească propria dreptate. Această dreptate este prin Lege, nu fiindcă
Legea a fost statornicită de ei, ci fiindcă ei şi-au Întemei at dreptatea pe Legeacare este de la D umnezeu. Au fa.cut asta când s-au crezut în stare să împlinească Legea prin propriile puteri, nesocotind dreptatea lui D umnezeu, darnu acea dreptate prin care D umnezeu însuşi este drept, ci pe aceea pe care-oare omul de la D umnezeu" [trad. îmi aparţine (n. tr.)] .
146 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
Supremă, care, veşnicie fiind, prezintă în acela şi timp legea eternă
simultan în părţile ei felurite, ci dre pt autoritatea ve şnic-prezentă
pe care omul o are în faţă permanent în decursul vieţii.
Incapacitatea omului de a se con forma legii nu constă într-o lipsă de voinţă, ci într -o lipsă de putere, de vreme ce, căutându-l pe Creator mai degrabă decât lumea, a făcut deja alegerea poruncită
de lege, anume să nu râvnească. A resimţi această inca pacitate înseamnă a trăi pră pastia dintre „a voi" şi „a putea".50 În cazul lui Dumnezeu, voinţa şi puterea ( putinţa) coincid. 51 Prăpa stia dintre
„a voi" şi „a putea" e caracteristică creaturii, care nu are nici o putere asu pra fiinţei proprii. Li psa ei de putere o face să depindă
iarăşi, şi mai hotărât, de Creator . Numai Dumnezeu [A:0333 27]
hotărăşte dacă omul care a pornit deja în căutarea fiinţei pro prii, aşadar care s-a depărtat deja de lume, va atinge vreodată această
ţintă (destinaţie) autoimpusă şi dacă-i va reuşi izolarea de lume .52
Chiar şi când acce ptă în mod conştient legea (sub lege), omul nu câ ştigă altceva decât o cunoa ştere a păcatului.53 Păcatul lui ca 50. De civitate Dei, V, IO: ,,Orice simplă voinţă lipsită de puterea [putinţa]
de a împlini ceea ce alege ar fi împiedicată de o voinţă mai p uternică. Chiarşi-aşa, n-ar ex.ista voinţă într-o asemenea condiţie decât dac-ar ex.ista o voinţă,şi nu pur şi simp lu voinţa altuia, ci voinţa celui care alege, chiar dacă acestanu-şi poate împlini alegerea".
51. Confesiuni, VII, 4, 6: ,,Voinţa lui D umnezeu şi puterea lui Dumnezeusunt Dumnezeu însuşi".
52. Expositio quarumdam propositionum ex Epistola ad Romanos, 40:
„Orice om, atunci când nu poate să-mplinească un precept pe care-l acceptă
drep t j ust, recunoaşte că a murit". Jbid, 61: ,,Noi s untem cei ce credem şivoim, însă El e cel ce le dă celor care cred şi voiesc p uterea să împlinească
lucrările cele bune prin D uhul Sfânt, prin care iubirea lui D umnezeu esterevărsată în inimile noastre, făcându-ne astfel miloşi". Epistulae, 177, 5= ,,Trebuie să existe o deosebire între Lege şi har. Legea ştie cum să poruncească,harul ştie cum să aj ute. Legea n-ar porunci dacă n-ar exista liber-arbitru, ş inici harul n-ar aj uta dacă voinţa ar fi suficientă".
53. Expositio quarumdam propositionum ex Epistola ad Romanos, 13-18;v. şi ibid., 30: ,,D ar Legea e dată ca să arate cât de strâns îi înlănţuie păcatulCREATOR ŞI CREATURĂ 147
atare constă în continuare în discrepanţa dintre voinţă şi putere (putinţă) . Ast fe l, legea îi a duce creaturii smerenia care -i permite să-l întâlnească din nou pe Creator , şi , iarăşi , în acord cu nou-resim
ţita sa depen denţă .54 Dacă înce rcarea creaturii de a actualiza întoarcerea în conştiinţă a făcut-o să resimtă cerinţa inerentă ei ca pe o lege dată de Creator (o cerinţă îndeplinită concret prin chia r această actualizare), incapacitatea sa de a se con forma legii ace leia îl face să simtă o dată-n p lus că Creatoru l e cel ce revarsă puterea .
