27
Dar cine îi mai poate cere oare păstrarea totală
a calmului şi a dreptei măsuri unui om care, spre a fi conform cu conştiinţa sa, a ales moartea, deşi nimic nu iubea mai mult decît viaţa? !
În faţa deznodămîntului, care nu mai poate fi decît tragic, însăşi obişnuita Ismena, care nu s-a încumetat să-şi asume încălcarea legii inumane a lui Creon, tremură pentru soarta Antigonei şi -
cuprinsă de revoltă împotriva nedreptăţii şi a morţii surorii sale - se decide să împartă cu ea îngrozitoarea pedeapsă.
„Nu se cuvine să mori alături de mine", îi va spune răspicat Antigona, ,,Nu îţi însuşi fapte de care nu te-ai învrednicit". Şi din nou pare trufaşă
fără să fie şi, poate, în încercarea disperată de a se face în sfirşit înţeleasă, spune mai mult decît se cuvine. Oricum, devine evident faptul că eroina are conştiinţa tragediei sale şi totodată că în Antigona tragedia devine conştientă de sine.
Antigona refuză finalmente să-şi împartă soarta cu sora sa nu fiindcă a aflat pe cont propriu că lucrul cel mai greu de asumat e vina, şi nu pedeapsa -
cum ar putea să pară la prima vedere -, ci pentru că simte că soarta tragică nu poate fi împărţită cu nimeni. Că, oricîţi oameni ar pieri nejustificat spre a se alătura celui ce şi-a însuşit de unul singur fapta prin care şi-a pus speranţa că va schimba legea, tragedia acestuia va rămîne întreagă.
S-ar putea spune că o nedreptăţesc pe devotata Ismena explicînd astfel modul în care a fost respinsă. Dar oare ea, dorind să împartă cu sora sa pedeapsa pentru o faptă pe care nu a avut puterea să şi-o asume, se dovedeşte mai puţin trufaşă decît Antigona sau decît Creon, pe care îl înfruntă
abia atunci cînd nu mai e nimic de făcut ? Nu cumva vrea să pară altceva decît este? Moartea ei necerută de nimeni şi nejustificată prin nimic ar scădea din puritatea acestei tragedii. ,,Este de-ajuns să mor eu", va spune Antigona, exprimînd
28
Ileana Mălăncioiu
convingerea autorului că tragedia aceasta nu-ipoate aparţine decît ei şi că o pedeapsă neimpusă
de nimeni şi nejustificată prin nimic nu exprimă orevoltă reală, ci mai curînd o subminare a revolteimotivate din interior şi a tragediei. Apărîndu-seîmpotriva falsei adeziuni a surorii sale, Antigonaapără în deplină cunoştinţă de cauză tragedia careîi poartă numele.
Aşa cum constată Hegel, fapta ei, conştientasumată pentru a schimba ordinea lui Creon, anticipează tragedia reală a lui Socrate, care îşi vabea de bunăvoie cucuta. Pentru că el nu acceptă
să evadeze şi să i se sustragă astfel legii care-lcondamnă în mod nejustificat, ci moare pentruîndreptarea acesteia.
Despre Antigona nu se poate spune, în nici uncaz, că este fiica ursitei sale. Ea nu îşi asumă
fapta pentru care va fi îngropată de vie pentru că
aşa au hotărît zeii, ci din propria sa voinţă. Chiardacă respectarea legii nescrise a Hadesului îi apareca o necesitate, iar încălcarea acesteia e asimilată
cu părăsirea sau cu trădarea fratelui său.
Marele tragedian Sofocle pare să-l fi uitat peideologul Sofocle pînă la final, cînd îl pune să nespună prin intermediul corului : ,,Văd nenorocirilestrăvechi/ Ale neamului labdacid/ Rostogolindu-se/
În urma celor morţi.I O generaţie nu răscumpără/
Pe cea dinaintea ei/ Cînd un zeu se îndîrjeşte/ Să-iaducă prăbuşirea/ Şi nu mai are cum să fiemîntuită".
Apoi, înclinat prin marea sa vocaţie către cel cesuferă în mod nejustificat, continuă : ,,Mergi încărcată de glorie/ Şi de laudă/ Spre întunecata lumea martilor/ .. ./ Tu, singura dintre muritori care/
Cobori, liberă şi vie/ În împărăţia lui Hades".
După cum ne amintim din Oedip la Colona, totviu a coborît în Hades şi regele Oedip, dar nu dinproprie voinţă, ci atunci cînd zeii înşişi au admiscă a suferit mai mult trăind decît murind şi - spre
Vina tragică
29
