Vina tragică
253
Cu ea se încheie şirul morţilor din romanul Demonii, al căror număr îl depăşeşte pe cel din tragediile shakespeariene. Pentru că înainte de a pieri marele păcătos, trebuia să dispară tot ce a venit în atingere cu el sau cu ideea răului pe care o întrupa.
Paul Evdokimov spune că în opera lui Dostoievski omul apare plasat în centrul unui labirint şi că fiecare drum oferă o posibilitate de viaţă
care se realizează pînă la limitele sale. Stavroghin are toate posibilitătile acestea, dar nu le foloseste.
În atmosfera labi;intului, spune Evdokimov,' în fiecare dintre aceste impasuri se desenează imaginea neantului, umbra lui Stavroghin spînzurat.
* * *
De ce suferă copiii, se întreabă Ivan Karamazov.
De ce suferă Oreste, cel nevinovat ca şi copiii, în pofida naşterii sale din părinţi căzuţi în hybris şi a soartei sale de răzbunător, putem continua întrebarea sa. De ce suferă regele Oedip, inocent şi el, chiar şi după ce a dezlegat enigma sfinxului, 'de vreme ce a trăit binele şi răul fără să le deosebească. De ce suferă Cordelia, deşi reprezintă
bunătatea şi moralitatea însăşi. De ce suferă
prinţul Mîşkin, deşi prin nobleţea şi bunătatea lui e asimilat figurii sărmanului cavaler şi urmează
modelul christic. De ce suferă Joseph K. mai mult decît ar merita să sufere pentru vina lui săvîrşită
în ignoranţă pe care se străduieşte zadarnic să
şi-o asume ca să poată redobîndi sensul vieţii. De ce a suferit Iov, care era cel mai credincios rob al lui Dumnezeu. De ce există suferinţa ?
Atît întrebările lui Ivan Karamazov, cît şi cele ale altor revoltaţi împotriva ordinii întemeiate pe suferinţa inocenţilor au fost puse deja de nefericitul Iov, despre care, după cum scrie în Vechiul Testament, însuşi Domnul spunea că „nu e nimeni ca el pe pămînt, fără prihană şi curat la suflet".
254
Ileana Mălăncioiu
Pentru a înţelege esenţa tragicului trebuie analizată Cartea lui lov ca orice altă carte, plecînd de la nedreptatea flagrantă pe care i-o face Dumnezeu celui mai credincios rob al său şi de la întrebările acestuia puse în vremea revoltei. Cu alte cuvinte, trebuie început prin a ne reaminti suferinţa nejustificată la care este supus Iov spre a-i fi încercată credinţa, înainte de a se fi văzut în ea vreo fisură oricît de mică.
Vom constata din capul locului că Dumnezeul lui Iov, ca şi Zeul lui Pentheu, nu poate fi înţeles din perspectivă eticist-raţionalistă.
Dumnezeu este cum vrea el, în sensul că poate fi bun şi drept, dar, la fel de bine, poate deveni un stăpîn gelos, capricios şi nedrept. El nu poate fi înţeles cu ajutorul raţiunii, ci cu al inimii.
Dar să analizăm Cartea lui lov ca pe orice mit tragic. Adică să n-o privim prin prisma sfirşitului său consolator, ci să urmărim cu atenţie acţiunea.
Mai întîi încercările nejustificate la care îl supune Dumnezeu (la îndemnul Satanei) pe cel mai credincios rob al său. Apoi reconcilierea lui Iov cu Dumnezeu - şi prin el cu Ordinea Sa, în care este admisă suferinţa inocenţilor.
Vom constata că Iov rezistă cu tărie la toate încercările care constau în pierderea unor lucruri exterioare. După ce i se ia în mod nedrept tot ce a avut, el încă se roagă cu smerenie : ,,Gol am ieşit din pîntecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sînul pămîntului. Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvîntat fie numele Domnului".
„Piele pentru piele şi os pentru os", îi va zice Satana lui Dumnezeu : ,,Omul dă tot ce are pentru viaţa lui. Dar ia întinde-ţi mîna şi atinge-te de carnea şi de oasele lui şi sînt încredinţat că te va blestema în faţă".
La acest îndemn al Satanei, Dumnezeu va introduce răul în viaţa lui Iov, atingîndu-se în mod nejustificat de carnea şi de oasele sale.
