Valoarea scurtei vieţi omeneşti trăite uman devine pentru Iov argumentul hotărîtor în faţa lui Dumnezeu, care i se impune prin puterea sa nelimitată.
Pentru ce nu-mi ierţi păcatul, îl întreabă el -
deşi în limitele omenescului este nevinovat -, ,,şi pentru ce nu-mi ierţi fărădelegea, căci voi adormi în ţărînă şi cînd mă vei căuta nu voi mai fi".
Revolta lui Iov, ca a oricărui personaj tragic, conţine o contradicţie.
,,Trage-Ţi mîna de pe mine şi nu mă mai turbura cu grozăvia Ta", îi cere el lui Dumnezeu, ca apoi să-l roage „să se pună singur zălog pentru el înaintea Sa".
Dar cum putea Domnul - chiar dacă este atotputernic - să-şi tragă mîna de pe robul său şi în acelaşi timp să se pună zălog pentru el înaintea Lui pentru a-l salva ? !
Deşi e mîhnit de revolta acestuia, Atotputernicul sfirşeşte prin a-l ierta. Fiindcă nu numai robul Său Iov are nevoie de El. Nici El nu se poate lipsi de cel mai credincios rob al Său.
Atunci cînd Dumnezeu este mort în sufletele oamenilor nu este rău doar pentru ei, ci însăşi ordinea divină este ameninţată.
În pofida îndreptăţirii sale, admisă în cele din urmă de Dumnezeu, revolta lui Iov şi sfirşitul ei consolator dovedesc că încercarea omului de a judeca raţional Transcendenţa este sortită eşecului, fiindcă presupune măsurarea cu măsuri omeneşti a absolutului şi încercarea de a-i pune limite.
Dacă arpentorul K. nu va ajunge niciodată să-şi împlinească misiunea pentru care caută Castelul este pentru că ea este astfel concepută încît să nu poată fi împlinită. Chiar dacă ar ajunge la Castel,
Vina tragică
259
ar fi silit să înţeleagă că a bătut drumul pma acolo degeaba, fiindcă în lumea aceea nu este posibil să se opereze cu măsuri omeneşti.
Tragicii greci ştiau asta şi cu toate că Olimpul se afla la doi paşi de ei nimeni nu-şi propunea să
urce pînă acolo.
Fără îndoială că o ştia şi Kafka şi că nu întîmplător eroului său nu îi este îngăduit să răspundă
chemării sale.
Nu are deci importanţă altfel decît pentru cadrul concret în care se desfăşoară tragedia faptul că Transcendenţa e concretizată într-un fel sau altul sau că nu are determinări precise şi nu poartă
nici un nume. Nu are importanţă nici dacă eroul tragic se confruntă cu limita pe terenul păgînismului, al Creştinismului (ori al altei religii) sau pe al ateismului (aşa cum se întîmplă în Condiţia umană a lui Malraux). Oricînd şi oriunde problema confruntării cu limita şi a forţării acesteia rămîne în esentă
,
aceeasi.
,
.
Joseph K. este situat la răscrucea la care eroul tragic se întîlneşte cu omul de rînd supus suferinţei şi morţii. Dar el este, aşa cum am mai spus, nealesul ales să aibă revelaţia lipsei de sens a existenţei sale de funcţionar care nu are o viaţă
armonioasă, ci îşi pierde vremea îngropat între dosarele lui, fără să ştie ce ascund faptele sale şi în ultimă instanţă ce cuprinde dosarul lui. Cazul său nu dovedeşte că orice om este un erou tragic, ci că orice om ar ajunge la disperarea care conţine în sine pierzarea dacă ar fi pus în situaţia de a înţelege ce conţin faptele sale şi de a-şi asuma răspunderea pentru destinul său şi al cetăţii sale. Joseph K.
este dintr-o dată Iov şi Iona, alesul cel neales, cum îl defineşte Ion Ianoşi în Alegerea lui Iona.
Măreţia eroului kafkian, la fel ca şi măreţia lui Iona, stă în cele din urmă în aceea că se simte nenorocit dintr-un motiv care nu îl priveşte numai
