Vina tragică
255
Îndemnul Satanei (care trebuie privit ca polul negativ al Transcendenţei) se dovedeşte a fi fost justificat în felul său. lov nu rezistă : el a dat tot ce a avut pentru viaţa lui, fără nici o împotrivire, dar viaţa nu şi-o poate da înainte de a o fi trăit.
Cînd Domnul se atinge de carnea şi de oasele sale, el nu ezită să-i pună la îndoială Dreptatea.
Revolta lui lov este precedată de a lui Pentheu şi urmată de a lui Ivan Karamazov, care nu poate accepta salvarea cu preţul suferinţei nemotivate a inocenţilor şi în special a copiilor. Dacă Dumnezeu există, raiul trebuie să fie pe pămînt, spune el, refuzînd virtutea în numele logicii şi ajungînd la ideea că totul este permis, prin care e justificată
crima, la vina morală a uciderii tatălui său şi - în ultimă instanţă - la nebunie. Adică la pierderea logicii aleasă în defavoarea virtuţii.
Atingerea de carnea şi de oasele lui Joseph K. -
a cărui vină nevinovată săvîrşită în ignoranţă nu poate fi aflată şi asumată în vederea redobîndirii sensului vieţii -, în pofida oricăror aparenţe; dă
naştere aceluiaşi tip de revoltă. Fiindcă, deşi nu are reprezentarea ei concretă, Joseph K. postulează şi el o instanţă aflată în spatele legii, sacră
în felul ei, în faţa căreia ar vrea să aducă o dovadă
în favoarea existenţei sale.
Ispita în care este dus lov prin încercarea dată
de Dumnezeu la îndemnul Satanei este cea mai mare din cîte există. Acestei ispite nu-i rezistă în cele din urmă neprihănitul rob al l i Dumnezeu şi
;1
nu-i va rezista nimeni niciodată. (In faţa ei însuşi Christ se îndoieşte o clipă pe crucea sa. ) După ce o bubă rea l-a lovit din creştet pînă în tălpi, încît prietenii lui au stat lîngă el muţi de durere şase zile şi şapte nopţi (cum stătuse altădată Ghilgameş lîngă trupul sfişiat al prietenului său Enkidu), lov izbucneşte : ,,Blestemată fie ziua în care m-am născut !" ( . . . ) ,,De ce n-am murit în pîntecele mamei mele ?" (. . . ) ,,Pentru ce mai dă
256
Ileana Mălăncioiu
Dumnezeu lumină celui ce suferă şi viaţă celor amărîţi la suflet, care aşteaptă moartea şi nu vine ?".
Inconvenientul de a te naşte pentru a suferi (despre care vorbeşte Cioran) fusese constatat deja de Iov, în vremea revoltei sale împotriva Dumnezeului crud al Vechiului Testament, care, în pofida credin
ţei lui, a ascultat îndemnul Satanei şi l-a supus la cele mai cumplite încercări.
Iov se simţea - ca şi eroii din tragedia greacă -
îngrădit din toate părţile fiindcă ştia că prin chiar limitele sale omeneşti nu poate să fie fără vină în faţa nemărginirii lui Dumnezeu.
El nu era nebun cînd îşi exprima revolta, aşa cum susţineau prietenii săi, care credeau că pot să-l apere ei pe Dumnezeu în faţa celui mai credincios rob al său. Sau, dacă era nebun, era doar dinspre suferinţa sa nejustificată. Aşa cum Hamlet era nebun doar dinspre nord-nord-vest. Adică dinspre dezvăluirea tainei morţii tatălui său, care îl punea într-o situaţie fără ieşire : aceea de a lupta împotriva crimei înfăptuind el însuşi o crimă.
Ivan Karamazov, a cărui revoltă nu se îndreaptă
împotriva unui rege criminal, ca a lui Hamlet, ci împotriva „unui Dumnezeu criminal", reia întrebările nefericitului Iov, fără a ţine seama de faptul că acesta a fost încercat în vederea salvării şi că a sfirşit prin a reface alianţa cu Dumnezeu.
