Optînd pentru logică în defavoarea virtuţii, Ivan ajunge la ideea că totul este permis şi implicit la justificarea crimei. Devenind vinovatul moral al uciderii tatălui său, el va simţi o fisură în creier şi îşi va pierde logica aleasă în defavoarea virtuţii.
Asta va face ca fapta lui virtuoasă de a-şi mărturisi vina să fie pusă pe seama nebuniei şi să nu fie luată în consideraţie. Ceea ce va constitui o pedeapsă şi mai mare.
Dacă Zeul sau Dumnezeu este cum vrea el şi nu poate fi înţeles cu ajutorul raţiunii, ci cu al inimii, nici un om în care se naşte ispita de a-şi
Vina tragică
257
dovedi nevinovăţia în faţa Transcendenţei nu mai e împăcat cu sine, ci îşi transformă viaţa într-un proces care sfirşeşte cu condamnarea capitală. Or, eroul tragic, pe care lupta cu destinul său îl obligă
să ia act de exigenţele nelimitate ale divinităţii şi de posibilităţile lui limitate de a le răspunde, nu are cum să scape de această ispită şi de consecinţele ei.
Din clipa în care eroul Procesului e pus în situa
ţia de a căuta o dovadă salvatoare fără să ştie ce se află în spatele faptelor sale, ce conţine legea încălcată şi cine se ascunde în spatele acesteia, ştim că nu are nici o şansă reală de a se salva.
Acelaşi lucru se întîmplă în orice operă cu un tragism real, al cărei conţinut e învăluit în mister.
Dacă înainte de a ajunge la sfirşitul romanului Idiotul cineva mi-ar fi spus că disperata Nastasia Filippovna va muri „de moarte bună" mi-ar fi fost greu să mai citesc pînă la capăt. Aş fi simţit că
de fapt ea a fost înjunghiată, ca şi disperatul Joseph K., şi că autorul îmi ascunde acest lucru.
Ca atare, nu l-aş mai fi putut crede.
Adevărata disperare şi adevărata tragedie se nasc din dragoste pentru viaţa trăită uman şi din necesitatea de a găsi o raţiune de a trăi în contextul în care nu poţi face abstracţie de suferinţa nejustificată si de plusul de moarte din lume.
În pofida �onstatării aşa-zisului inconvenient de a te naşte pentru a suferi, dragostea de viaţă
a lui Iov este atît de mare încît durerile de nesuportat prin care trece nu îl fac nici o clipă să
se gîndească la sinucidere. Lucru la care se va gîndi chinuitul Hamlet doar pentru a-l respinge şi care i se va impune fără voia sa lui Nikolai Stavroghin - fiindcă, în pofida iluziei sale că negîndu-1 pe Dumnezeu omul e liber să facă ce vrea, el a încetat să mai fie stăpîn pe voinţa lui.
Cu toată suferinţa nedreaptă prin care e încercat, sau poate chiar datorită acesteia, Iov nu
258
Ileana Mălăncioiu
refuză salvarea oferită de credinţă, ci încearcă
să-şi depăşească revolta, dovedindu-şi nevinovăţia.
Nu în absolut, ci aşa cum poate exista în limitele omenescului.
