284
Anexă
demonstraţiei, deplina încredere în ceea ce se afirmă. Înorganizarea pledoariei : ,,Problema tragicului - sespune - este o problemă de conţinut al artei" şi, înconsecinţă, raportăm aspectele varii ale categoriei lareal, la un univers de conflicte, de coliziuni ce permitextragerea şi realizarea fiorului tragic, devenirea tragică, natura culpei şi a vinei tragice (aspecte ce nu sesuprapun, cum pe drept cuvînt subliniază autoareaeseului), valoarea şi deschiderea referinţelor personajelor tragice etc. Prezenţa tragicului - şi avem să
remarcăm raportarea constantă a categoriei la datelerealităţii concret istorice, la raporturile existenţiale, laanumite aspecte de ordin ontologic - în viaţă, în mecanismele vieţii umane, este postulată în cercetarea uneiliteraturi privite în devenire, în posibilitatea de a constitui serii, legături (,,Posibilitatea tragicului decurgedin însăşi esenţa omului, concretizată în raportareaconştientă la realitate şi la sine însuşi"). Cum tragicul,observă în comentariul ei autoarea, e una dintre alternativele afirmării raporturilor interumane, una dintrecăile de a comunica şi de a produce noi sensuri (cu altecuvinte, tragicul constituie el însuşi un sistem complexde semne, sistem generator de semnificaţii generalumane revelatoare asupra condiţiei umane, asupra istoriei şi gîndirii acestui om ce cunoaşte prin asumareatragicului şi prin demersul creat de tragic), e firesc să
interogăm diversele aspecte ale literaturii tragice şi dinunghiul contemporaneităţii. ( . . . )Cartea Ilenei Mălăncioiu are privilegiul unei privirilucide şi pasionate totodată, al incandescenţei ideilor,corespondenţelor şi interpretărilor. Ele nu au nimicostentativ, nu vor să epateze printr-o excesivă notă deoriginalitate, nici nu ignoră interpretări deveniteclasice, dar nic,i nu le consideră absolute şi pe deplinconvingătoare. In fond, Vina tragică este confesarea uneiatitudini aşa cum se trădează ea în lectura unui scriitorinteresat de aspectele teoretice şi de infrastructurilecreaţiei, ale comunicării literare ; interogînd un vastsistem de semne (personaje, conflicte, raporturi istorice,umane etc. ) ea se plasează pe terenul semnificaţiilor, iarmeritul principal al eseului provine din această perspectivă necesară, fertilă. Temele, ele înseşi semne esenţialeale acestui demers generalizator, au fost examinate deIleana Mălăncioiu din perspectiva contemporaneităţii
Referinţe critice
285
literaturii. Adică din acea situaţie pe care o creează
raportarea literaturii mai vechi la creaţia actuală. Căci Shakespeare sau, mai înainte, Sofocle, apoi Dostoievski sînt recitiţi şi după lectura lui Kafka sau a altor scriitori contemporani . Ar fi deci de reţinut - să spunem -
„dostoievskianismul" lui Faulkner, dar şi de acceptat posibilitatea ca lectura lui Dostoievski să fie înnoită şi astfel modificată calitatea esenţială a semnelor generate de mesajul operei graţie lecturii scriitorului american.
(. . . )
Ileana Mălăncioiu citeşte din impulsurile scriitorului care afirmă primatul culturii şi al lecturii. De aici şi inspirate caracterizări iscate de adîncimea şi liniştea lecturilor ei, scriind despre „învierea în spirit a celor duşi frumos". Descifrînd marile mituri ale Antichităţii, sursa pentru universul ulterior al literaturii tragice şi pentru seriile eroilor tragici, descifrînd simbolurile şi extinzîndu-le într-un amplu spaţiu al intertextualităţii, conotaţiilor şi semnificaţiilor, eseul Vina tragică este o lucrare superioară, ce nu poate fi citită cu indiferenţă
profesională . . .
Vom reţine că Ileana Mălăncioiu nu suprapune .vina cu culpabilitatea, considerînd că prin culpă eroul tragic pierde valoarea umană, încălcînd legea postulată de el însuşi. Culpa este, de fapt, maculare, este păcatul, în timp ce vina tragică este o stare inalienabilă a fiinţei, fiind încălcarea gravă, flagrantă a graniţelor fixate prin legea sacră sau profană (Oedip, Hamlet, Mîşkin, Stavroghin, Ivan Karamazov, Joseph K. ). Fapta săvîrşită, conştient sau nu, determină „violarea legii admise de el", omul situîndu-se, prin urmare, într-un raport modificat. Ispăşirea şi mai apoi „aparatul mecanic" al execu
ţiei pedepsei sînt termeni supuşi unui examen extrem de interesant. Ideea e aceea a înfăţişării procesului, întrucît caracterul inexorabil al condamnării şi al sanc
ţiunii tragice este prezentat în funcţie de ceea ce autoarea numeşte „aparatul de pedeapsă", mecanism inextricabil cîteodată, proces care asociază parabola
,,coloniei penitenciare" a lui Kafka sau mitul lui Iov, pentru ca sistemul de semne şi semnificaţii să dobîndească un spaţiu mai vast şi o conotaţie mai amplă.
Analiza extrem de minuţioasă reclamă la Ileana Mălăncioiu examinarea tuturor atributelor şi termenilor coasociaţi precum conştiinţa erorii tragice, eroarea ca atare, văzută
