Go to page:

Text Size:

Eugen Onu

Vina tragică

(fragment)

Dincolo de discutarea cazurilor individuale, structura eseului se bazează insistent pe realizarea de comparaţii, asocieri, disocieri, înserieri. Astfel încît condiţia de tot unitar, organic a lucrării, de discurs fluent, ca ansamblu, e pe deplin atinsă. Şi ni se pare, de asemenea, mult mai fecundă o unitate de acest gen, prin concreteţea fierbinte a valorilor literare, decît una pe linie de mai mult sau mai puţin sterile speculaţii teoretice. E momentul să spunem, apoi, şi că, la urma urmelor, autoarea cărţii nu înţelege să devină nici (măcar) roaba direcţiei de interes fixate (şi limitate) prin titlu, incursiunile sale angajîndu-se într-o sferă

problematică mult mai largă.

Toate aceste calităţi fac ca Vina tragică să însemne o contribuţie interpretativă de primă mărime. Dacă ar fi să amintim numai subtilele raportări la destinul lui Hamlet, relevarea sfişierii între a şti totul despre crima comisă şi spaima meditativului în faţa perspectivei -

impusă moral - de a deveni om de acţiune, între idealurile de luminoasă umanitate şi obligaţia de a comite o crimă. Sau. Legat de acest ultim aspect, citirea amînării continue a actului justiţiar drept „opţiunea instinctivă a prinţului danez pentru viaţă, în condiţia în care dovezile asupra regicidului devin din ce în ce mai concludente", iar ducerea la îndeplinire a pedepsei îl obligă să se nege în ce avea specific, ceea ce, la o structură de tipul Hamlet, însemna necondiţionat imposibilitatea de a mai trăi.

Discutînd altundeva, într-un cadru de referinţe mai larg, problema morţii eroului, ca o condiţie obligatorie (sau nu) a deznodămîntului într-o tragedie, Ileana Mălăncioiu observă cu pătrundere că, în cazurile în care avem de-a face cu supravieţuiri fizice (Oreste, Raskolnikov), tragicul, de fapt, încetează din momentul

300

Anexă

salvării (care înseamnă, dacă nu compromisul cu forţelecontrare, oricum ieşirea din luptă), astfel încît (formularea e de o mare expresivitate) cei în cauză, prinaceasta, ,,într-un fel au fost nu numai înviaţi, ci şiîngropaţi de vii".

Foarte interesante sînt şi precizările asupra relaţiei disperare-tragic. Pornind de la afirmaţia lui Kierkegaard,autoarea eseului subliniază faptul că „a fi tragicînseamnă, fără îndoială, infinit mai mult decît a fi disperat. Mai precis, înseamnă disperarea plus pierzarea pecare aceasta o presupune". În contradicţie cu cel care ascris Traile du desespoir, Ileana Mălăncioiu mai e depărere că disperarea virtuală, existentă ca dat generaluman, nu se poate transforma totuşi, la oricine, în anumitecondiţii, în disperare reală (şi dă ca exemplu personajede felul lui Egist, lago, Smerdeakov, rămaşi neafectaţisufleteşte de destinul lor de criminali).

Se impune relevată, de asemenea, fina ţesătură deargumente prin care e negată apartenenţa la tragic ateatrului absurdului, ultimul reprezentant al acesteiaptitudini creatoare fundamentale rămînînd Kafka.

Dincoace de el - se afirmă - ,,s-a pierdut credinţa îndovada salvatoare", personajele, cu alte cuvinte, nu maiau elementul afirmativ în mecanismul lor existenţial,nu mai luptă împotriva destinului, nu-l mai înving prinpropria regăsire, duc o viaţă larvară. Totodată la autorii

„absurzi", vina - arată Ileana Mălăncioiu - ajunge să fiegeneralizată, pierzîndu-şi pregnanţa, rolul semnificativşi ajungîndu-se, pe această cale, la disoluţia tragiculuiîn ceea ce J.-M. Domenach numea „infratragedie".

Adeseori profunzimea şi originalitatea reflecţiilordin vina tragică dau o rară forţă sugestivă pînă cîte şiunei singure fraze. ,,Opera kafkiană - se relevă la unmoment dat - este, poate, comentariul cel mai autenticatît al operei dostoievskiene, cît şi al existenţei omeneşti din care a fost ea născută." Sau, în altă parte,constatîndu-se că eroii celui ce a creat Fraţii Karamazovnu cred în divinitate, dar se comportă, îsi impun să secomporte ca şi cum ar crede : ,,În ciuda diferenţelor detoate felurile dintre Cervantes şi Dostoievski, operamarelui prozator rus pledează finalmente nu pentrucreştinism, ci pentru un quijotism creştin".

(Revista Transilvania nr. 1/1989)