Vina tragică
65
Tot ce se mai poate adăuga este ca, m faţa acesteia, Stavroghin nu a mai fost preocupat de stil, ci de dorinţa sinceră de a se pedepsi. Altfel, ar fi ales o cale mai potrivită cu orgoliul său de a-şi pune capăt zilelor. Şi nu ar fi uns funia cu săpun ca să fie sigur că nu-şi va rata şi moartea aşa cum şi-a ratat viaţa.
Autorul nu comentează sfirşitul lui, care decurge logic din tot ce s-a întîmplat. Ne spune doar că pe o măsuţă a fost găsit un bilet pe care scrisese cu litere strîmbe : ,,Să nu fie învinuit nimeni, eu
singur".
Aceleaşi cuvinte pe care le va scrie înainte de a se spînzura şi lacheul Smerdeakov, din Fraţii
Karamazov. Semn că macularea ideii prin faptă
duce la ştergerea diferenţei dintre prinţul sau filozoful care o întrupează şi lacheul care o foloseşte pentru a-şi motiva crima.
Faptul că în ultima clipă Stavroghin a renunţat la ideea de a pleca în străinătate, unde vroia să se stabilească în ţinutul Uri şi să devină cetăţean al
lumii, după modelul lui Herzen, îl salvează ca personaj . In pofida păcatelor sale de neiertat, era evident că nu făcea parte dintre aceia care ar putea să scape nepedepsiţi. Altfel nu ar fi fost ales de autor pentru a-şi exprima prin el cea mai chinuitoare dintre îndoielile sale.
În cartea sa Minciună romantică şi adevăr
romanesc, Rene Girard subliniază faptul că, aşa cum Eul kierkegaardian nu poate dăinui fără un punct de sprijin din afară, nici conştiinţa dostoievskiană nu poate renunţa la mediatorul divin (care funcţionează ca model ideal în cazul lui Mîşkin) altfel decît căzînd în mîinile unui mediator uman (Antichristul Stavroghin, urmat orbeşte de toţi cei din jurul său).
Dostoievski, se spune în cartea citată, ,,se înalţă pînă la epopeea răului metafizic. Personajele romanului cîştigă o semnificaţie cvasialegorică. Stepan Trofimovici Verhovenski este Tatăl,
66
Ileana Mălăncioiu
Stavroghin Fiul, iar Piotr Stepanovici Verhovenski, conspiratorul încurcă-lume, nu-i decît spiritul derizoriu · al acestei trinităţi demonice".
Prima observaţie care se impune să fie făcută
este că orice se poate spune despre Piotr în afară
de faptul că ar fi un încurcă-lume. El este cel care pune la cale toate ticăloşiile şi care organizează în numele Organizaţiei tot ce e de natură să provoace haosul menit să clatine lumea de pe vechile ei temelii. Faptul că e singurul personaj lăsat să
dispară în neantul din care a venit e un semn că
autorul îl considera irecuperabil. Pentru că era în stare să facă orice ticăloşie fără să aibă nici o tresărire de conştiinţă.
Cred că Rene Girard are dreptate atunci cînd spune că Dostoievski se înalţă în Demonii pînă la epopeea răului metafizic, dar înclin să nu accept reducerea acestei opere atît de vaste şi de complexe la o alegorie.
Dacă ar reprezenta rolul Tatălui într-o trinitate a răului, nu ştiu în ce măsură ar putea fi justificat faptul că lui Stepan Trofimovici Verhovenski îi este acordată ,,Învierea lui Lazăr". La rîndul lui, Stavroghin e un personaj complex, care oscilează
între tendinţe extreme, fiindcă nu poate nici să
