Imediat ce ies din biroul lui Seth, revin la mine în boxă. Bibeloul acela
țestoasă e în continuare pe biroul meu și se zgâiește la mine cu ochii ei negri și goi. Îmi sună încă în urechi comentariul lui Seth, despre faptul că
arăt cam frântă, așa că îmi scot pudriera. În ciuda cremei de ten scumpe pe care am aplicat-o pe obraz azi-dimineață, pielea mea arată pământie. De obicei, am un ten super. Este unul dintre lucrurile care mă ajută să vând produsele noastre. Azi-noapte însă nu am dormit bine. Și părul meu blond arată neobișnuit de lălâu și de tern.
Pur și simplu nu încetez să mă gândesc la apelul acela… Aud nonstop nuanța de disperare din vocea persoanei aceleia.
Ajută-mă.
Nu părea un client care cere asistență. Suna ca strigătul cuiva care e cu adevărat în dificultate.
Seth are însă dreptate. Nu pot să sun la poliție ca să le spun că o colegă a întârziat o oră la serviciu. Sunt sigură că Dawn o să apară în curând la birou. Sigur totul nu a fost altceva decât o mare confuzie.
CAPITOLUL 3
CU NOUĂ LUNI ÎN URMĂ
Către: Mia Hodge
De la: Dawn Schiff
Subiect: Salutări
Dragă Mia,
Azi a fost prima mea zi la noul serviciu despre care ți-am povestit.
Aș vrea să pot spune că a fost ușor, dar mă cunoști. Știi că sunt timidă. Am chestia asta în comun cu țestoasele – animale timide, prin natura lor. Ceea ce nu înseamnă că nu au personalitate, pentru că evident nu e așa, dar majoritatea țestoaselor preferă să rămână în mediul lor. Nu vor să fie obiecte de joacă. Și când se confruntă cu o amenințare, oricare ar fi ea, prima lor reacție nu e atacul. Se retrag în carapacea lor și se ascund. Îți sună familiar?
Viața mea ar fi mai ușoară dacă aș avea o carapace, ca țestoasele. Îți amintești când m-ai ajutat să construiesc o carapace din cutii de carton? Am adunat pietre din parc și le-am lipit împreună pe cutii, la mine în living. Nu semăna cu realitatea, desigur – aveam doar șapte ani. Dar când se întâmpla să am o zi proastă, aveam unde să mă ascund.
Cât m-a ținut carapacea aceea? O săptămână? Două? Nu-mi amintesc decât că, într-o zi m-am întors acasă și nu mai era. Mama mi-o desfăcuse în timp ce eram la școală și o
aruncase la gunoi. O rupsese în bucăți, să nu mai existe nicio șansă de a o reface. Mi-a spus: De-aia nu ai decât o singură prietenă, Dawn.
De parcă eu aș fi avut nevoie de altă prietenă în afară de tine. Mi-aș dori însă ca acum să nu locuiești tocmai în capătul celălalt al țării.
Lucrul cel mai apropiat de o țestoasă pe care îl am acum sunt ochelarii mei rotunzi, cu ramă
de baga, pe care i-am cumpărat în urmă cu aproximativ un an. Nu cred că i-ai văzut. Nu te teme – nu sunt din carapace adevărată de țestoasă.
Firma la care lucrez se cheamă Vixed. Vând suplimente alimentare naturale, vitamine sau chestii de genul ăsta. Sunt convinsă că o să învăț mai multe cât de curând, deși mă ocup doar de contabilitate, așa că nu e nevoie să cunosc detaliile tuturor activităților. Am primit prin poștă un catalog gros de vreo șapte centimetri, cu produsele companiei, deși, din păcate, nu erau și date privind eficacitatea lor. Oare să le sugerez câteva studii controlate, în respectivele direcții? Încerc să descopăr căile prin care mă pot face mai utilă.
De dimineață, șeful meu cel nou, Seth, m-a dus peste tot, să îi cunosc pe cei din firmă. Până
azi nu l-am văzut pe Seth decât o singură dată, când am avut interviul cu el. Când l-am cunoscut, am avut un sentiment foarte bun în legătură cu el. Are patruzeci și ceva de ani, e foarte prietenos, în genul complet străin țestoaselor, și a părut cum nu se poate mai încântat să vin să lucrez pe postul de contabilă a firmei.
Astăzi însă Seth mi s-a părut altfel. Era mai șarmant în ziua în care ne-am cunoscut – tot numai zâmbete și entuziasmat la fiecare lucru insignifiant pe care îl aveam de spus. Astăzi, părea distras. M-a plimbat în grabă prin toată firma, nu mi-a dat nicio șansă să îmi amintesc numele fiecăruia sau să fac mai mult decât să îi salut repede, cu o fluturare de mână. S-a uitat de cinci ori la ceasul de la mână cât m-a condus de colo, colo. Și, la fel, când i-am pus câte o întrebare, mi s-a părut că nu știa multe dintre răspunsuri. A fost destul de dezamăgitor.
De exemplu, l-am întrebat de câte ori e curățat frigiderul. A părut surprins. Așa că i-am explicat că multe dintre bacterii, cum ar fi listeria, se pot dezvolta ușor la temperaturi scăzute. Aveam o mulțime de date despre asta, dar când am încercat să-i împărtășesc datele respective, Seth nu a părut deloc interesat. A mormăit doar ceva despre cum o să întrebe personalul de curățenie. Pe urmă a zis: „Doamne, Dawn!”
Am început să cred că îl cam enervez, pentru că și tata zicea așa mereu, când îl enervam cu ceva. „Doamne, Dawn!” O spunea foarte des. În fiecare zi, practic.
Ultima oprire a fost la boxa mea. La jobul anterior aveam un birou numai pentru mine, deși minuscul și fără fereastră. Totuși, era de preferat unei boxe minuscule. Într-o boxă nu ai unde să te ascunzi. Și încă un lucru, scaunul pe care mi l-au dat nu pare prea confortabil. Nu are un suport lombar adecvat. Va trebui să îl întreb pe Seth care sunt opțiunile alternative pentru scaun.
Seth m-a prezentat femeii care lucrează în boxa alăturată mie. Îmi pare bine că a făcut-o, pentru că mie îmi e greu să mă prezint singură altora. Mi se pare întotdeauna jenant și pe urmă, dacă aștept prea mult, devine tardiv. Nu te mai poți prezenta cuiva de unul singur, când deja lucrezi cu persoana aceea de o lună. Am fost bucuroasă așadar că a făcut Seth prezentările.
El mi-a zis că pe femeie o cheamă Natalie. Și este cel mai bun agent de vânzări al nostru.
Mi-a spus că, dacă e ceva ce vreau să știu, Natalie e persoana pe care ar trebui să o întreb.
I-am fixat numele în memorie. Natalie, Natalie, Natalie. Avea pe cap căști cu microfon atașat, dar și le-a scos când s-au făcut prezentările. S-a ridicat chiar în picioare, legănându-se pe niște pantofi roșii, cu toc, pe care niciuna dintre noi două nu s-ar gândi vreodată să îi poarte. Este cam de aceeași vârstă cu noi, poate 30 de ani, și extrem de drăguță. Lucrul care îmi place cel mai mult la ea e părul. Blond, ca mătasea de porumb la culoare, și lung până la mijlocul spatelui. Părea așa de moale și de mătăsos, că aproape am vrut să întind mâna și să îmi trec degetele prin el.
Îți aduci aminte când am atins părul lui Becky Doyle și m-a zgâriat pe față așa de tare, încât luni întregi mi-au rămas niște urme roșiatice? Acum m-am învățat minte.
Mi-am atins în schimb părul meu. Nu a fost nici pe departe la fel de plăcut. Părul meu are aceeași culoare castanie și ternă pe care a avut-o întotdeauna și în ultimul timp mi-l port tuns scurt. Trebuie să-ți trimit o poză. Dar chiar dacă aș avea părul lung, tot nu ar fi moale și mătăsos ca al lui Natalie și adevărul e că nu îmi place să-mi simt părul pe ceafă. Mi se face pielea de găină, de aceea îl port atât de scurt.
Natalie m-a salutat cu un „Bună” rostit din inimă. Zâmbetul o făcea să pară și mai drăguță.
„Bine ai venit la Vixed!” a zis.
Are un zâmbet drăguț. Un zâmbet prietenos. Și are o voce foarte plăcută. Pare că ar putea să fie cântăreață sau să facă voice-over. Natalie pare o persoană cu adevărat foarte drăguță.
Azi a fost primul om care nu m-a făcut să vreau să mă ascund în carapacea mea nonexistentă.
Mi-am dat seama că și Seth o place foarte mult, după felul în care se uita la ea. Probabil că
e excelentă în ce face.
