"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » „Alte cinci plimbări prin cartier” de Gonçalo M. Tavares

Add to favorite „Alte cinci plimbări prin cartier” de Gonçalo M. Tavares

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

Astfel, în fața acestui vers, adept al unei filosofii carteziene

Nu sunt nimeni; n-am nimic de-a face cu exploziile

un gânditor contemporan ar putea răspunde:

sunt cineva; am uitat să-mi leg șireturile.

Iar acest lucru nu ar diminua, ci ar spori grandoarea subiectului acestui vers.

Vă mulțumesc tuturor pentru atenție.



Domnul Manganelli, organizatorul conferinței, îi salută pe domnul Borges, pe domnul Breton și pe domnul Swedenborg.

Azi n-a venit multă lume, îi spuse domnul Manganelli domnului Eliot, scuzându-se.

Domnul Eliot zâmbi.

Trecuse de mult ora când era stabilit să înceapă conferința – domnul Eliot urcă, atunci, la pupitrul de unde avea să vorbească.

Domnul Breton și domnul Borges, însoțiți în ziua aceea de domnul Balzac, se așezară la locurile lor. Domnul Swedenborg era așezat de mult, cu privirea fixă, extrem de atent. Încă de pe acum se concentra exclusiv asupra propriilor cercetări geometrice.

Am atâtea treburi pe cap,/ Nu poate fi pentru mine

Ei bine, iată că avem aici ceea ce, la prima vedere, ar putea trece drept o greșeală flagrantă din punct de vedere fizic. Confruntați cu un asemenea disconfort, trebuie să răspundem imediat la aceste versuri cu următoarea afirmație:

Toate treburile pe care le am pe cap sunt pentru mine.

Să spunem că aceasta e o alternativă logică și rațională la versul lui Sorescu.

Problema e că, de fapt, eu nu pot avea pe corp nimic care să nu fie pentru mine, tocmai pentru că lucrul acela se află deja pe mine, adică a depășit deja etapa în care se îndreaptă către mine și se află în etapa în care și-a nimerit ținta.

Este absurd să cred că pot avea pe corp lucruri asemănătoare unor scrisori care și-au greșit destinatarul. Intră în domeniul mitologiei.

Evident, cu toate acestea, că există situații extreme și delicate. De exemplu: un pietroi e pe cale să cadă în capul lui Alfred, și Tennyson trece, întâmplător, chiar în clipa aceea, prin fața lui, iar pietroiul îl nimerește drept în creștet. În ciuda cruzimii imaginii, este un exemplu bun. În situația aceasta individul pe care l-am desemnat drept Tennyson, cu pietroiul instalat pe cap, poate foarte bine să spună versurile acestea de Sorescu:

Am atâtea treburi pe cap,/ Nu poate fi pentru mine.

Să spunem că în situația aceasta fraza aceasta ar fi acceptată în mod firesc.

În rest, exemplul acesta ne duce la altă discuție. Care sunt situațiile în care anumite versuri devin clare și neechivoce?

Adică, am putea oare să spunem că, la fel cum există elemente chimice care nu se formează decât în anumite condiții atmosferice, tot așa vor fi existând și unele versuri care nu capătă sens decât atunci când sunt încadrate într-o anumită situație narativă? Exemplul menționat mai devreme pare să se îndrepte în direcția aceasta.

Astfel, ar putea fi dezvoltată teoria conform căreia versul cel mai obscur, mai intangibil sau mai irațional poate fi acceptat în mod firesc, cu condiția ca cititorul să așeze versul în mijlocul unui ansamblu de fraze care constituie o poveste.

Am putea susține, astfel, că fiecare vers este un fragment dintr-o poveste pe care poetul, fie pentru că e distrat, fie din impulsul de a ascunde, a hotărât să o suprime sau să o dilueze. Un vers ar fi, astfel, conform acestei teorii, indiciul unei povești.

Partea plictisitoare, în cazul acesta, este că unii poeți îi obligă pe cititori să-și imagineze povești complexe pentru a înțelege un vers mititel.

Întrebarea este: și dacă cititorului nu îi place sau nu are talent la povestit?

Aici am intra într-un impas. Cititorul ar spune: versul ăsta e absurd. Iar scriitorul ar spune: cititorul ăsta e imbecil.

Dar să ne întoarcem la versurile lui Marin Sorescu:

Am atâtea treburi pe cap,/ Nu poate fi pentru mine.

Există, mi se pare, în propoziția aceasta, printre altele, un sentiment clar de inferioritate intelectuală, asupra căruia trebuie să reflectăm.

A se observa că ar fi cu totul altceva dacă versurile ar fi:

Am atâtea treburi în stomac,/ Nu poate fi pentru mine.

Variația aceasta a versurilor ar muta discursul pe un plan mult mai familiar (ar fi vorba de cineva care, de exemplu, își dă seama că tocmai a ingerat ceva în exces).

Variația versurilor

Am atâtea treburi în stomac,/ Nu poate fi pentru mine

ar câștiga, astfel, un sens legat de funcții mai puțin nobile.

Gravitatea versurilor originale e, totuși, alta – mult mai intensă. Cine spune:

Am atâtea treburi pe cap,/ Nu poate fi pentru mine

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com