O țară plăcută
Era odată o țară foarte plăcută pentru locuit, dar oamenii erau atât de leneși, încât, atunci când președintele le ordonă să apere granițele, ei căscară. Fură
invadați.
Invadatorii începură și ei să devină leneși și într-o zi, când noul președinte ordonă ca oamenii să apere granițele, toți căscară. Fură invadați din nou.
Acum de către oameni veniți din altă țară.
Încă o dată invadatorii deveniră în scurtă vreme leneși, și când, a treia oară, un nou președinte ordonă ca oamenii să apere granițele, toți căscară. Încă o dată fură invadați. Țara era din ce în ce mai populată.
Același lucru se repetă până când toate popoarele – până și cele care veneau din partea cealaltă a globului – invadaseră deja țara aceea și fuseseră apoi invadate rând pe rând. Acum nu mai erau oameni nicăieri altundeva: erau cu toții adunați în țara aceea plăcută.
Atunci ordonă noul președinte să fie invadat restul lumii, pentru că lumea era complet goală – la discreția sa, prin urmare. Cu toate acestea, toți oamenii căscară.
Și atunci el (pe nesimțite) înaintă, singur.
Șomerul care avea copii
I se spuse: n-o să-ți oferim un loc de muncă decât dacă ne lași să-ți tăiem o mână.
El era șomer de multă vreme; avea copii, acceptă.
Mai târziu fu concediat și își căută din nou un loc de muncă.
I se spuse: N-o să-ți oferim un loc de muncă decât dacă o să ne lași să-ți tăiem mâna care ți-a rămas.
El era șomer de multă vreme; avea copii, acceptă.
Mai târziu fu concediat și își căută din nou un loc de muncă.
I se spuse: N-o să-ți oferim un loc de muncă decât dacă ne lași să-ți tăiem capul.
El era șomer de multă vreme; avea copii, acceptă.
Cântăreața
O pasăre fu lovită cu un foc de pușcă în aripa dreaptă și de aceea începu să
zboare pe diagonală.
Mai târziu fu lovită în aripa stângă și nu mai putu să zboare, fiind nevoită
să-și folosească doar cele două picioare pentru a merge pe pământ.
Mai târziu fu lovită de un glonț în piciorul stâng și de aceea începu să
meargă pe diagonală.
Un alt glonț o lovi, peste câteva săptămâni, în piciorul drept, și pasărea nu mai putu merge.
Începând din momentul acela se dedică melodiilor.
Omul prost-crescut
Prost-crescutul nu-și scotea pălăria în nicio împrejurare. Nici în fața doamnelor, atunci când treceau pe lângă el, nici la ședințe importante, nici atunci când intra în biserică.
Încet-încet, populația începu să fie dezgustată de lipsa de delicatețe a acelui om și, cu trecerea anilor, acea ostilitate crescu până când ajunse la extrem: omul fu condamnat la ghilotină.
În ziua stabilită, își puse pe butuc capul acoperit întotdeauna, mândru, de pălărie.
Toți așteptau.
Lama ghilotinei căzu și capul se rostogoli.
Pălăria, chiar și așa, rămase pe cap.
Se apropiară, atunci, ca să-i smulgă în sfârșit pălăria acelui prost-crescut.
Dar nu reușiră.
Nu era o pălărie, era chiar capul său, care avea o conformație neobișnuită.
Motani care chițăie Un motan care chițăia ca șoarecii profita de această trăsătură pentru a-i amăgi pe aceștia. Șoarecii erau mai întâi ademeniți și apoi mâncați, unii după alții.
