Diamante
În loc de struguri, din ciorchinii regatului cădeau la pământ diamante.
— Diamante, diamante, diamante! De ani de zile, numai asta – se plângea producătorul.
Văduva
Măsură mortul și confirmă starea de fapt: moartea îi scurtase picioarele.
Restul corpului rămăsese la fel, dar picioarele se scurtaseră cu cincisprezece centimetri, în numai două ore.
Mai târziu fenomenul se acceleră.
A doua zi mortul nu mai era compus decât dintr-o pereche de pantofi negri noi și din cap.
Nevasta răposatului era iritată la culme. Nu se putea gândi decât la banii risipiți pentru a cumpăra enormul sicriu de lemn.
— Lemnul meu, dragul meu lemn! șoptea ea, fără s-o audă nimeni.
În ziua înmormântării, văduva nu mai suportă și, în fața membrilor familiei, izbucni în plâns, îmbrățișând lemnul sicriului.
Poeții
Poeții, formând un șir enorm care trece deja de colțul următorului cvartal, profită de momentul de așteptare pentru a completa cu grijă formularul.
O afacere proastă
Începură să îndepărteze pielea porcului pentru ca apoi să-l mănânce.
Chiar înainte să moară, animalul murmură: Eu-nu-sunt-porc-sunt-om.
Bărbatul și femeia îngenuncheară și începură să plângă.
— Porcul ăsta vorbește. Ce rentabil ar fi!
Străinul
Omul se alătură corului, dar insista să cânte pe cont propriu un cântec pe care numai el îl cunoștea.
Dirijorul, căruia îi plăcea ca toată lumea să se integreze, îi ceru, plin de bunăvoință, noului membru să îi învețe și pe ei cântecul.
Acesta era, totuși, într-o limbă pe care niciun alt membru nu o stăpânea.
Omul arătă că, pentru a cânta cu el, trebuia mai întâi să învețe limba aceea, fiindcă numai așa aveau să pătrundă în întregime semnificația fiecărui cuvânt din cântec. Omul începu astfel să le predea limba celorlalți membri ai grupului, trecând prin regulile de gramatică, problemele etimologice și în sfârșit prin intonațiile corecte.
Doi ani mai târziu, membrii grupului erau în sfârșit capabili să cânte acel cântec în limba pe care o învățaseră sârguincioși.
Făcură nenumărate repetiții. Toți membrii corului erau entuziasmați. Se stabili data premierei, dar omul nu apăru.
Și nimeni nu îl mai văzu niciodată în oraș.
Măsuri aritmetice
Guvernul corecta dezechilibrele sociale printr-o reechilibrare numerică: așeza câte două santinele în apropierea fiecărui sărac.
Revolta
Pentru Rege era fundamental ca toată populația, fără excepție, să fie mulțumită.
Când apăru străinul acela extrem de fericit, având câte șase degete la fiecare mână, Regele porunci ca medicii din Regat să implanteze încă un deget fiecărui locuitor. Și ca medicii să facă același lucru unii pentru alții. Nimeni nu avea să invidieze cele șase degete ale acelui străin.
Așa făcură. Toți căpătară câte șase degete la fiecare mână.
Anul următor sosi alt străin – cu un aer încă și mai fericit –, care avea câte șapte degete la fiecare mână.
Regele porunci din nou ca medicii Regatului să implanteze încă un deget fiecăruia dintre locuitori. Așa se întâmplă.
Anul următor, un străin cu câte opt degete la mână, care își afișa neîncetat fericirea, provocă o nouă implantare generală: al optulea deget.
Anul următor: un străin cu nouă degete. Încă și mai fericit.
