— Încă una ca asta și pierdeți un prieten.
Turiștii
Agenția de voiaj făcu o greșeală și turiștii aterizară în mijlocul unui război.
Pentru că era soare, și dacă tot își aduseseră cremele de protecție și costumele de baie, turiștii se așezară pe terasele hotelului, expunându-și corpul la lumina aceea călduță, în timp ce răsunau bubuiturile bombelor și ale focurilor de armă.
Dacă tot aveau hărți și un itinerar al orașului, hotărâră să facă plimbări și să viziteze ruinele clădirilor, comparându-le cu indicațiile depășite din ghidul turistic.
Dacă tot aveau aparate de fotografiat la gât, hotărâră să fotografieze cadavrele răspândite pe stradă.
Santinela
Era odată un om surd. Îl foloseau ca santinelă fiindcă generalul considera că, din cauza surzeniei, atenția lui era distrasă mai puțin decât a celorlalți. Ideal ar fi fost ca, pe lângă faptul că era surdă, santinela să nu aibă simțul mirosului, al gustului și al pipăitului, ca să nu-i fie abătută atenția către alte lucruri decât supravegherea granițelor țării – așa considerau strategii.
Problema lui e că, pe lângă faptul că stă de strajă, mănâncă, se spunea uneori în șoaptă, în chip de acuzare.
Preocuparea pentru supraveghere crescu. Într-o bună zi, generalul hotărî: Nicio bucățică de pâine pentru strajă! El trebuie să se concentreze ca să
vadă, să vadă neîncetat!
Așa se întâmplă.
Trecură câteva săptămâni și țara fu invadată, la puțin timp după ce santinela cea atentă murise de foame.
Liniștea
Un om preocupat în permanență de problemele sale și de modul în care să
le rezolve mergea pe stradă, când găsi o monedă. Cu ea voi rezolva o problemă, spuse mulțumit. Mai merse câțiva pași și găsi altă monedă: Cu ea voi rezolva altă problemă, spuse. Alți câțiva pași, altă monedă pe jos. E
ziua mea norocoasă! exclamă. Așa îmi voi rezolva cea de-a treia problemă.
Continuă să meargă, și din când în când mai găsea câte o monedă. La fiecare dintre ele se bucura nespus: Încă o problemă pe care voi reuși s-o rezolv!
Peste puțin timp, după ce mai ridică o monedă și o băgă în buzunar, exclamă: Nu mai încap monedele în buzunar, dar am deja suficient pentru a-mi rezolva toate problemele! În sfârșit, șopti, ușurat, voi fi liniștit!
Câțiva metri mai în față, totuși, era altă monedă.
Președintele
Un pictor care nu avea talent la culori, dar apuca bine pensula, fu ales ca dirijor al fanfarei.
Alegerea fu făcută de către președintele Consiliului Municipal al orașului, care era practic surd, dar aprecia gesturile minuțioase ale pictorului. Fu prima și singura lui decizie.
Președintele fusese ales pentru că era foarte nehotărât, și așa cel puțin nu avea să deranjeze pe nimeni. Totuși, când ascultă primul concert al fanfarei, populația se revoltă.
Dați-i din nou o pânză dirijorului! strigă cineva.
Președintele, mulțumit după prima sa decizie luată în patru ani și crezând că
populația cere un bis, hotărî să candideze pentru al doilea mandat.
Populația, în ciuda muzicii, îl alese din nou.
Dreptatea
Doi frați gemeni, foarte invidioși unul pe celălalt și împărțind mereu totul între ei, la milimetru, pentru că apreciau mai presus de orice dreptatea, văzură într-o zi născându-se în curtea lor comună un animal straniu.
Animalul acela avea anatomia unui măgar, în partea din față, și anatomia unui cal, în partea din spate. Pentru că erau convinși că picioarele din spate (de cal) erau mult mai rapide decât cele din față (de măgar), fiecare geamăn voia să încalece partea din spate a animalului, și să lase partea din față
fratelui. Fiecare era convins că, într-o călătorie, ar fi ajuns primul la destinație cel care ar fi călărit deasupra picioarelor celor mai rapide.
Cum niciunul nu renunță la partea cea mai bună, hotărâră, pentru a ajunge la o situație echitabilă, să amputeze unul dintre picioarele de cal. Unul dintre ei avea să călărească astfel deasupra unui picior de cal, și celălalt, deasupra a două picioare de măgar. Așa făcură. Totuși, după ce priviră din nou animalul, nu ajunseră la niciun acord.
Nu știau bine ce era mai avantajos, dar, hotărât lucru, animalul încă nu era echilibrat și nimeni nu voia să fie în dezavantaj. Ca să fie corecți, trebuia să
taie în continuare.
Cârcel
Nevasta Regelui, căreia îi plăcea să se plimbe prin regat ca să vadă cum merg lucrurile, se pomeni într-o bună zi cu un mic cârcel la gât care o împiedica să întoarcă capul. Pentru că starea gâtului Reginei nu se îmbunătățea, Regele porunci ca toată țara să înceapă să funcționeze în traiectorii circulare prin fața terasei palatului.
