Dar, într-o zi, înșelat de chițăit, un al doilea motan îl mâncă pe motanul nostru care chițăia, având parte de o masă atât de abundentă, încât nu i se șterse din memorie decât după multă vreme. Era un șoarece cum n-am mai văzut, le povestea el prietenilor lui miorlăitori.
Grădina
O grădină avea douăzeci și cinci de pomi. Douăzeci și patru erau micuți și unul era uriaș: cu un trunchi gros și falnic, cu vârful părând să atingă cerul.
Văzută de sus, grădina părea să aibă un singur pom.
Acest pom crescu, totuși, atât de mult, încât fructele lui fie erau mâncate de păsări, acolo sus, fie cădeau, devenind adevărate bombe, atât de mare era viteza cu care ajungeau la pământ.
Stăpânul grădinii hotărî să îl taie, fiindcă pomul acela nu îi aducea niciun folos și căderea fructelor devenea pe zi ce trece mai periculoasă.
Cine vedea acum grădina de sus avea senzația că aceasta se mărise, pentru că reușea să distingă, clar, douăzeci și patru de pomi.
Schimbări
Fusese manichiuristă la un coafor. După marile schimbări petrecute în țară și profitând de experiența profesională acumulată, era acum una dintre funcționarele care amputau degetele criminalilor.
Naufragiul
Doar hipopotamul și stăpânul său scăpară cu viață din naufragiu, sărind într-o bărcuță.
Hipopotamul era mijlocul prin care omul își câștiga pâinea, de aceea, atunci când bărcuța începu să se încline în partea în care se afla animalul, pe om începu să îl îngrijoreze posibilitatea că acesta s-ar putea îneca. Pentru a evita ca mica ambarcațiune să se dezechilibreze complet, omul tăie o bucată din hipopotam și o mâncă, ceea ce era, de asemenea, nimerit, pentru că începuse să-i fie foame. Bucățica luată din hipopotam permise ca bărcuța să-și recapete echilibrul între cele două laturi, ca o balanță. Dar pentru puțină
vreme. Bărcuța începea din nou să se scufunde pe partea cu hipopotamul.
Acesta, în ciuda bucății care fusese îndepărtată din el, încă era mai greu decât stăpânul. Omul hotărî atunci să mănânce încă o bucată din hipopotam.
După ce făcu asta, privi barca și văzu că încă nu era suficient: mai luă o bucată din animal și o mâncă. Barca își recăpătă echilibrul.
Călătoria mai dură alte câteva săptămâni și omul, din șase în șase ore, se vedea nevoit să taie încă o bucată din animal.
Poate că nu era soluția perfectă, dar nu putea risca să piardă hipopotamul.
Proiecte
Pădurea se dezvolta încet, după cum îi era obiceiul de secole, când sosi un om și prezentă un proiect.
Timp de trei zile tăiară copacii.
A patra zi se odihniră după atâta trudă.
După ce mai trecu un an, sosi alt om, privi ceea ce era acum o câmpie și spuse:
— Lipsesc de aici copacii.
Următoarele trei zile plantară copaci.
A patra zi se odihniră după atâta trudă.
După doisprezece ani, pădurea era din nou refăcută.
Sosi, atunci, alt om.
Întrerupere
Un om foarte bătrân, aproape orb, fără memorie, care tremura și abia mai putea mergea, se împiedică și căzu cu inima drept în lama ascuțită a unui cuțit.
Înainte să moară mai reuși să spună: „Tocmai acum când.“
Estetică
O femeie grasă care voia să piardă din greutate veni la medic și spuse:
— Tăiați-mi un picior.
Avarie
Printr-un scurt-circuit electric inexplicabil, fu electrocutat funcționarul care coborâse levierul, și nu criminalul care stătea pe scaun.
Pentru că avaria n-a putut fi remediată, de atunci încolo funcționarul guvernului se așeza pe scaunul electric, iar criminalul era cel care primea însărcinarea de a coborî levierul letal.
