Un proces extraordinar din anii 1960, în centrul căruia s-a a at chestiunea existenței su etului, a scos la iveală neliniștile și frământările unui bărbat pe nume James Kidd. 2 Născut în 1879, a lucrat ca pompagiu la o mină de cupru din Arizona între 1920 și 1948, apoi a dispărut și se crede că a decedat în 1949. Kidd avea o muncă remunerată modest și un stil de viață ascetic. Trăia într-o încăpere mică, aproape goală, cu ferestrele acoperite de pături bătute în cuie. Frecventa un restaurant local, unde era văzut deseori căutând un ziar abandonat de vreun cititor și unde comanda întotdeauna cele mai ie ine mâncăruri și nu lăsa niciodată bacșiș. Trăgea o zi întreagă de un trabuc de cinci cenți și își depozita guma de mestecat într-o cutiuță de metal, pentru a o refolosi. Nu s-a căsătorit niciodată și este puțin probabil să
primit vreodată oaspeți. Și totuși, Kidd avea prieteni care au vorbit despre visul lui de a se îmbogăți rapid și despre speculațiile făcute cu privire la sursa vieții, esența morții și a su etului.
Când a dispărut, în 1949, James Kidd părea că nu lăsase în urmă nici testament, nici avere. Dar, cu trecerea timpului, au început să iasă la iveală
acțiuni și conturi bancare. Asta indcă Kidd fusese căutător de aur și jucase la bursă. Fie că banii veniseră direct din pământ sau din pro turi la bursă, la moartea lui, Kidd a lăsat o avere netă de aproape 200 000 de dolari, ind categoric un om foarte bogat după standardele vremii sale. Apoi, la mult timp după moartea sa, a venit și surpriza: Kidd redactase un testament, unul foarte neobișnuit.
Testamentul declara lipsa unui moștenitor și solicita vânzarea tuturor posesiunilor sale. După acoperirea cheltuielilor cu înmormântarea și oferirea sumei de 100 de dolari unui „predicator al Evangheliei pentru a spune rămas-bun la groapa mea“, solicita ca „restul banilor să e alocați cercetării sau studiilor științi ce care să demonstreze existența su etului în corpul uman, pe care îl părăsește la moarte; cred că, în viitor, s-ar putea realiza o fotogra e a su etului părăsind corpul în momentul morții, James Kidd“.
Un număr de 134 de reclamanți s-au luptat pentru obținerea fondurilor.
Organizații științi ce, grupuri de cercetare parapsihologică și așa-ziși moștenitori s-au prezentat să își susțină cazul. Inițial, tribunalul a hotărât că
testamentul crease un fond caritabil. Cu toate acestea, rămânea di cil de stabilit care solicitant era cel mai potrivit pentru a oferi dovada științi că
solicitată de testament. După audieri de lungă durată asupra naturii morții și a su etului, tribunalul a decis să acorde premiul Institutului Neurologic Barrow din Phoenix, pentru nanțarea cercetărilor sale asupra sistemului nervos și a relației dintre creier și minte.
Ceea ce ne surprinde, bineînțeles, la James Kidd, este că nu și-a cheltuit banii în timpul vieții pe ceva ce i-ar oferit plăcere. De exemplu, nu a făcut niciodată donații unei organizații care să facă tipul de cercetare asupra chestiunilor care îl preocupau. Părea mulțumit să își agonisească toți banii și să facă supoziții cu prietenii asupra existenței su etului. În testament, singurul mod prin care avea posibilitatea de a determina acțiuni după
moartea sa, a dorit să își dea la schimb banii pentru o dovadă pe care nu a obținut-o în timpul vieții.
Dacă îl comparăm pe James Kidd cu C.G. Jung, l-am putea vedea pe primul ca pe un prospector și pe al doilea ca pe un alchimist. James Kidd a căutat aurul îngropat în subteran, dar nu a părut să știe cum să întrebuințeze această căutare zică sau bogăția acumulată în urma ei pentru a își
aprofunda bogăția interioară și pentru a dovedi astfel, cel puțin pentru sine, existența su etului său. În loc să înceapă o călătorie în sine, a cedat răspunderea căutării sale unor autorități externe, anume tribunalelor statului Arizona și bene ciarului averii sale, pe care acestea aveau să îl identi ce și să
îl numească.
Pe de altă parte, Jung a creat o piatră lozofală din piatra ce se a a în grădina părinților. Alchimiștii medievali au căutat o astfel de piatră
lozofală, un proces prin care materia de bază putea transformată în aur sau, mai important, o unealtă prin care materia putea pătrunsă de spirit.
Dialogul lui Jung cu piatra a dat naștere unui schimb de o viață între Carl Jung a cărui persona s-a înfruntat cu lumea externă și Jung-piatra, care a reprezentat bogăția interioară a Sinelui. Jung a folosit cuvântul
„individuație“ pentru acest proces al descoperirii bogățiilor Sinelui și al integrării acestora în ego. 3
BANI SUNT SIMBOLUL, NU SURSA
Relația dintre bani, care reprezintă bogăția exterioară, și su et, care reprezintă bogăția interioară, ne derutează adesea. Când ne imaginăm, întocmai morarului, că aurul are o importanță supremă, pierdem legătura cu bogățiile noastre interioare. Biblia aprofundează acest paradox, care a fost dintotdeauna o parte foarte importantă a vieții noastre.
Când a pornit în direcția Ierusalimului, Iisus Hristos a fost abordat de un bogătaș, care l-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să
moştenesc viaţa veşnică?“4 Iisus i-a cerut să împlinească poruncile, însă
bărbatul susținea că le împlinise de când se știe, încă din tinerețe. Atunci, Iisus i-a spus: „Vinde tot ce ai, împarte la săraci şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.“02 Dar bărbatul deținea o avuție mare, așa că a plecat mâhnit. Dintre toți cei pe care Iisus i-a invitat personal să Îl urmeze, acest bogat a fost singurul care L-a refuzat.
Iisus face apoi următoarea observație: „Mai lesne este să treacă o cămilă
prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.“03 Așadar, cel mai mare animal din Iudeea poate, cu mai mare ușurință, trece prin cea mai mică deschizătură decât poate un om bogat să
descopere bogăția vieții interioare. De ce stau lucrurile în acest fel?
Problema este ușor de expus, însă nu la fel de ușor de înțeles sau rezolvat în viața de zi cu zi. Fiindcă banii își găsesc originea în schimburile cu divinitatea, ne vine ușor să credem, în mod eronat, că ei sunt sursa bunăstării și a abundenței. În această manieră, banii ne apar ca ind sursa divină. Dacă gândim astfel, vom idolatriza banii, și nu bogăția din interiorul nostru.
Iisus compară frecvent sporirea banilor cu sporirea spiritului divin. Pilda despre cei zece robi și cele zece mine vorbește de-spre un nobil care trebuia să călătorească într-o țară îndepărtată pentru a prelua un regat. 5 Îi cheamă
pe zece dintre robii săi și îi dă ecăruia câte o mină. La întoarcere, îi lăudă
pe aceia dintre ei care au mai multe mine decât primiseră inițial. Astfel, robului care a înzecit suma de bani i-a oferit zece orașe peste care să
domnească, iar cel care a acumulat de cinci ori suma de bani a primit cinci orașe peste care să domnească. Însă acela care s-a temut de stăpânul sever și nu a înmulțit mina primită este aspru criticat. Stăpânul îl întreabă: „Atunci de ce nu mi-ai pus banii la zara , pentru ca, la întoarcerea mea, să-i luat înapoi cu dobândă?“04 Mina robului este oferită celui care are zece. Când oamenii se plâng spunând că acela are deja zece, stăpânul răspunde: „Vă
spun că celui ce are i se va da, dar de la cel ce n-are se va lua chiar şi ce are. “05 Mesajul este că aceia care dețin avuție interioară și trudesc să o sporească vor primi și mai multă, iar aceia care nu sunt conștienți de avuția interioară și refuză să muncească pentru a o spori vor pierde chiar și ceea ce aveau.
În acest fel, banii ne prezintă un paradox. Pe de o parte, natura banilor îi face foarte potriviți ca simbol al spiritului. Pe de altă parte, banii sunt numai un simbol și nu pot cu adevărat să se substituie resurselor interioare. În ciuda multor povești în care sporirea rezervei de bani simbolizează o sporire a bogățiilor interioare, Iisus spune că: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni.
Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji și lui Dumnezeu, şi lui Mamona. “6
Pericolul la care se expun aceia care au avere este transformarea banilor într-un idol fals. Idolatrizarea banilor plasează tărâmul divinului în afara căutătorului, care își pierde abilitatea de a căuta și de a-și dezvolta resursele interioare. Banii, aurul și proprietatea vor întotdeauna în afara noastră,
subiectul capriciilor sorții. Într-o altă pildă, Iisus spune povestea unui bărbat care pare să se găsească într-o situație asemănătoare cu cea a morarului:
„Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină.
Omul care o găseşte o ascunde şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.“7
De ce este soarta acestui bărbat diferită de cea a morarului? Pur și simplu indcă comoara pe care a descoperit-o este propria viață spirituală.
Morarul și-a vândut toate bunurile lumești pentru a le acumula sub forma aurului. Omul care vinde totul pentru a cumpăra comoara ascunsă
