săracul ar fost un om fără speranță. În contrast cu bogătașul, Reb Nochemke a dăruit cu atâta abilitate, încât s-a dovedit că acțiunea lui nici nu s-a mai putut numi caritate.
CUM POT DARURILE PURE SĂ UNEASCĂ LUMEA MATERIALĂ CU
CEA SPIRITUALĂ
Caritatea plasează darurile lumii materiale, în care domnește proprietatea individuală, în lumea spirituală, unde celebrarea iubirii oferă ecărei persoane o parte din bogăția naturii. Prin aceasta, caritatea se aseamănă
ritualurilor de fertilitate, care transformă ofranda transportând-o în tărâmul spiritual. Această circulație aduce cu sine reînnoire. Iisus Hristos, la Cina cea de Taină, a întrebuințat acest principiu al circulației când a trecut pâinea și vinul dincolo de linia care delimitează lumea materială de cea spirituală. A spus despre pâine: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.“ Iar despre vin a spus: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă
pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.“19 Cerându-le apostolilor să consume pâine și vin în acest fel, Iisus le-a oferit un ritual prin care mâncarea acestei lumi poate deveni hrană spirituală.
Situația nu este cu mult diferită dacă ne gândim la bani. Care sunt modurile în care banii pot transformați, întocmai ca pâinea și vinul care, în
ceremoniile bisericilor Catolică și Episcopală, printre altele, se crede că
devin trupul și sângele lui Iisus? Care sunt metodele prin care banii pot luați din economia de piață de azi și circulați peste linia care demarchează
materialul de spiritual? Cum pot făcuți banii să sporească resursele și bogățiile interne?
Un fenomen contemporan fascinant este întrebuințarea frecventă a radioului și a televiziunii de către predicatori care promit mântuirea și solicită contribuții în dolari. Un refren debitat constant folosit de aceștia este faptul că nimic nu vindecă trupul și su etul ca dăruirea, iar predicatorii nu se s esc să dea numele organizațiilor și adresele către care trebuie trimiși banii. Deși unii dintre acești pastori s-ar putea să e sinceri, alții sunt infractori condamnați care ispășesc pedepse lungi pentru fraudă, deturnare de fonduri în scopuri personale și evaziune scală. Va ajuta oare un dar oferit unui astfel de pastor, bisericii sau fundației lui, la descătușarea bogăției noastre interioare, pentru ca aceasta să curgă liber?
Am văzut cum dezvoltarea banilor și a economiilor de piață se prea poate să fost facilitată de nevoile pelerinilor. Departe de casă, erau nevoiți să plătească nu numai pentru hrană și adăpost, ci și pentru sacri ciile necesare, precum și contribuțiile oferite în cadrul ceremoniilor. Astăzi, credincioșii din toată lumea continuă călătoria către locurile s nte în orașe precum Ierusalim, Mecca, Varanasi. Acesta din urmă, situat pe malul uviului Gange, este vizitat în ecare an de către sute de mii de pelerini hinduși. Pelerinii vin din multe motive: pentru a efectua ritualuri pentru morți, pentru a binecuvântați, pentru a se curăța de un păcat sau pur și simplu de dragul pelerinajului.
O parte din pelerinaj este oferirea de dana, daruri s nte20 acordate preoților care celebrează diferite ceremonii. Dana este oferită voluntar și fără
așteptarea reciprocității sau a unei recompense materiale sau spirituale.
Destinatarul ideal al danei este un preot brahman; multe ritualuri sunt considerate inutile dacă dana nu este oferită unui astfel de preot. Dana însăși nu este plata pentru preot, ci un dar oferit peste plată (care se numește daksina).
Practica pare simplă, numai că primirea de dana creează un pericol moral preotului. Darul pur conține și păcatele dăruitorului. Fie că darul este reprezentat de bani, preferați de preoți, sau de bunuri, preotul care acceptă
darul trebuie să accepte și păcatele celui care l-a oferit. Aceste daruri purtătoare de păcat nu pot curățate decât dacă preotul o ciază anumite ritualuri și dă altora mai mult decât valoarea darurilor primite.
Din moment ce, în general, preoții trăiesc din darurile primite și nu toți cunosc ritualurile complexe de puri care sau nu au timp să le efectueze în mod regulat, primirea de dana condamnă preotul la o acumulare nesfârșită
de păcat. Ni se spune că aceste păcate nedigerabile duc la o moarte prematură și oribilă. De fapt, corpul preotului nu arde cu ușurință pe rugul funerar, tocmai indcă este încărcat de păcate.
Nici cel care oferă dana nu este ferit de pericolul moral. El trebuie să
găsească un preot al cărui caracter este desăvârșit. Asta indcă cel care face darul este responsabil pentru ceea ce va face preotul cu banii. Astfel că, dacă
preotul este lacom și folosește darul în interes propriu, în loc să îl puri ce și să îl dea mai departe, cel care l-a dăruit va suferi și se va afunda în iad alături de preot.
Ideal este ca dana să plaseze banii într-o circulație de mare velocitate.
Aceștia trec de la dăruitor la primitor și, imediat după săvârșirea ritualurilor de puri care, sunt dați mai departe altora cu supramăsură. Cantitatea de bani care circulă în tărâmul spiritual ar , astfel, într-o creștere continuă, aceștia ne ind acumulați sau investiți. Din moment ce acest ideal este atins numai rareori, banii folosiți pentru dana sunt văzuți ca ind zădărniciți.
Dacă sunt acumulați, vor devorați de furnici. Dacă sunt folosiți în afaceri, afacerile vor eșua.
Anumite daruri nu sunt considerate dana, astfel că nu sunt purtătoare de același pericol moral. Un dar în care reciprocitatea este așteptată, cum este un dar făcut unui prieten, nu este dana. Nu este dana nici darul oferit unui cerșetor (sau unui ascet) și nici suma de bani oferită pentru întreținerea unei mănăstiri, chiar dacă în aceste situații nu va exista reciprocitate.
Dacă ne gândim la dana, ne vom da seama că izvorăște dintr-o considerație foarte valoroasă. Ce valoare are dărnicia arătată sărmanilor, dacă felurile în care ne-au parvenit banii pe care îi dăruim sau, mai mult decât atât, dacă modurile în care ne trăim viața sunt reprobabile? Dacă nu vrem să dăruim odată cu darul material și păcatele noastre, atunci poate că
putem face darul „impersonal“ și pur care trebuie să e dana. Însă dacă
darul nostru este oferit unei persoane sau organizații religioase care îl întrebuințează în scopuri necinstite, nu am îndeplinit cu adevărat scopul dăruirii caritabile. În acest sens, conceptul de dana implică un nivel elevat de responsabilitate după care judecăm dărnicia.
BEGUINI
Cuvântul beggar (cerșetor) provine de la Beguinii din Flandra, o frăție de călugări mendicanți fondată în secolul al XIII-lea. 21 Cele mai cunoscute ordine mendicante au fost franciscanii, dominicanii, carmeliții și augustinii, însă rădăcinile mendicanților (cuvânt care vine din latinescul mendicare, „a cerși“), rezidă din Antichitate. În prima parte a civilizației vedice (care a început în jurul anului 1500 î.H. în India), preoții brahmani urmau un cod strict de legi cu privire la solicitarea de milostenie. Grecii antici și romanii aveau de asemenea preoți care cereau de pomană. În vreme ce în Occident această practică s-a stins la sfârșitul Evului Mediu, în alte părți ale lumii, ea continuă și în ziua de azi. Printre hinduși, spre exemplu, cei care practică
repudierea nu au casă sau alte proprietăți, rătăcesc neîntrerupt (cu excepția celor patru luni ale sezonului ploios), sunt celibatari și cerșesc pentru mâncare și alte necesități. Căminul ales de o astfel de persoană este la rădăcina unui copac.
De ce se bazează un astfel de călugăr mendicant pe dărnicia altora?
Esențialmente, o astfel de persoană își revelează credința într-o ofertă
in nită și urmează ad litteram cuvintele lui Iisus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. “07 Care este câștigul societății din care face parte cerșetorul?
Cerșetorul le oferă altora oportunitatea de a dărui, descătușându-și, astfel, bogăția interioară. În acest mod, viața pioasă și însăși supraviețuirea cerșetorului re ectă sănătatea societății.
Rolul călugărului cerșetor nu a supraviețuit Reformei, care a cercetat amănunțit atât conceptul de merite dobândite nanciar (prin oferirea de pomeni în speranța recompensei spirituale viitoare), precum și caracterul moral al celui care acceptă pomana. Astfel, oameni ca Benjamin Franklin, Andrew Carnegie și John D. Rockefel er au preferat să își întrebuințeze bogăția pentru crearea de instituții cum ar fundații, universități, spitale și
biblioteci, cu scopul îmbunătățirii vieții tuturor oamenilor. Astăzi, societatea noastră urbanizată, post-industrială, nu acceptă oameni care aleg să e săraci, indcă foarte mulți nu reușesc să se ridice din sărăcie din cauza mecanismelor speci ce pieței.
Cu toate acestea, atât cerșetorii care s-au oferit pe sine ca destinatari ai pomenilor, cât și marii industriași care și-au alocat avuțiile dezvoltării de instituții cu scopul îmbunătățirii condiției umane au participat la circulația înțeleaptă a banilor. Ambele categorii au acceptat principiul conform căruia circulația banilor este bene că tuturor. Ambele categorii au văzut un mod prin care banii pot scoși din piață și duși în tărâmul spiritual, unde circulația lor avea să servească scopurilor conforme cu originile sacre ale banilor.
REPERUL
