transformă avuția lumească în avuție spirituală. Acesta și-a început călătoria de o viață pentru a desluși relația sa cu piatra, cu ceea ce este etern în sine.
Iisus nu i-a condamnat pe bogați pentru bogăția lor, ci pentru idolatrizarea bogăției. Spre exemplu, în Ierihon, Iisus a fost găzduit de un om pe nume Zaheu, mai-marele vameșilor, care se îmbogățise colectând veniturile datorate detestaților stăpânitori romani. Oamenii l-au criticat pe Iisus pentru că stă în casa unui păcătos, însă Zaheu a promis să dea jumătate din bunurile sale săracilor și să dea înapoi împătrit dacă a năpăstuit pe cineva cu ceva. Iisus îi răspunde: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta.“8
Cu toate acestea, Zaheu este o excepție printre bogați, indcă foarte mulți dintre aceștia cad victimă iluziei că banii sunt divini și că, astfel, merită divinizați. Dar cum putem înlătura această iluzie, a banilor și a proprietăților ca surse ale bogăției?
Iisus ne oferă înțelepciunea necesară pentru a vedea izvorul care ne alimentează cu adevărat:
Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul, mai mult decât îmbrăcămintea?… Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.9
Această perspectivă asupra rii umane este universală și se referă la o singură religie și la o anumită perioadă. Iisus mai spune: „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.“10 Dacă avem încredere că avem capacitatea de a duce o viață spirituală, că avem o piatră interioară căreia
Jung îi spunea Sinele, atunci, în procesul natural al trăirii vieții interioare, vom avea grijă și de nevoile noastre exterioare. Această căutare lăuntrică nu este o negare a nevoilor exterioare, ci un mod de a deprinde atitudinea și acțiunile potrivite pentru a face față lumii exterioare, inclusiv prin intermediul banilor și al posesiunilor.
Acesta nu este un model perfect. Nu a ăm aici reguli care să ne scutească de efortul de a parcurge propria călătorie interioară. Pe de o parte, Iisus spune povestea unui om care agonisește su cientă hrană și băutură
pentru ani de zile și care intenționează să trăiască apoi liniștit. Însă
Dumnezeu îl numește nebun, indcă în aceeași noapte i se va lua viața.
Parabola bogatului nebun se încheie astfel: „Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună
comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.“11 Pe de altă parte, Zaheu își păstrează jumătate din avuția obținută necinstit, iar Iisus declară
că s-a făcut mântuire pentru casa lui. Dacă bogățiile lumești ar trebui păstrate sau date, și în ce măsură, rămâne la latitudinea ecăruia. Însă ceea ce rămâne valabil pentru toți este nevoia de a porni într-o călătorie pentru descoperirea de sine.
PLOAIA DE STELE
Un basm german spune povestea unei fetițe care a rămas orfană și fără
adăpost.12 Era atât de săracă, încât nu avea decât hainele de pe ea și o bucățică de pâine primită de la un trecător milos. De această condiție ne temem cu toții: să ajungem fără familie, fără adăpost și, în cele din urmă, chiar și fără hainele de pe noi și fără mâncare. Când avem prea puțin sau când ne temem că ne îndreptăm spre o catastrofă nanciară, cum putem să
ne încredem în ce ne oferă bogăția interioară? Cum putem să nu mai sperăm că vom face rost de bani, cu toate temerile îngrozitoare pe care le aduce cu sine această speranță, pentru a ne concentra, în schimb, pe înțelepciunea lui Iisus, care spune că dacă vom căuta bogăția lăuntrică, atunci „şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“?06
Fetița din poveste „și-a pus încrederea în Domnul“ și a plecat pe câmp.
Acolo, un om sărac, mort de foame, i-a ieșit în cale și a implorat-o să îi dea ceva de mâncare. Fetița i-a dat ultima bucățică de pâine pe care o mai avea.
După asta, au apărut trei copii înfrigurați, care i-au cerut, ecare, câte o
haină de pe ea: boneta, corsetul și cămașa. Fetița li le-a dat pe toate. La lăsarea nopții, fetița a intrat în pădure, unde un copil i-a cerut tunica. Dacă
fetița i-ar dat tunica, ar rămas dezbrăcată, dar s-a gândit că noaptea este atât de întuneric, încât nu o va vedea nimeni fără tunică. Imediat ce fata a oferit și această ultimă haină de pe ea și a rămas dezbrăcată în pădure, stelele au început să cadă de pe cerul nopții. Fiecare stea era un taler (talerul ind unitatea monetară din care derivă cuvântul dolar). Fetița era acum îmbrăcată într-o tunică nouă, frumoasă, țesută din cel mai de preț material.
Adunând talerii în tunică, fetița avea bogății cât pentru tot restul vieții.
Povestea fetiței poate părea simplistă și a fost, de altfel, criticată dintr-o perspectivă feministă pentru perpetuarea ideii că femeile ar trebui să își plaseze proprietatea și energiile, fără prea mare grijă, în serviciul altora.13
Această critică re ectă di cultatea noastră de a crede povestea. Cine vrea să
accepte că inscripția de pe monedele noastre, „In God We Trust“, este un prim pas către oferirea banilor și proprietăților noastre nevoiașilor?
Cu toate acestea, povestea are o forță a ei, indcă ne spune că persoana care dă va primi în mod miraculos. Va îmbrăcată din cap până în picioare, va avea bogății pentru tot restul vieții. Pentru ea, stelele de pe cer vor cădea pe pământ și vor deveni nici mai mult, nici mai puțin decât bani. Dacă este adevărat, falsi catorii ar face bine să dăruiască, și nu să falsi ce bani, indcă
nimeni nu ajunge la închisoare pentru acumularea banilor căzuți din ceruri.
Scepticul din noi nu are cum să nu se întrebe dacă bogăția spirituală nu este echivalentă cu sărăcia lumească. Știm că se poate ca o copilă să dea tot ce are de mâncat și de îmbrăcat, dar când am văzut ultima oară stele căzând din cer sub formă de dolari? Ce lege a ofertei ar putea conduce la așa întâmplare?
CONCEPTUL OFERTEI
Să ne imaginăm din nou Duhul Crăciunului prezent din O poveste de Crăciun de Charles Dickens. Acest zeu al fertilității, cu o cunună pe cap, mantie verde și torță ca un corn al abundenței, este o imagine a bogăției pe care o purtăm cu toții în minte. Duhul Crăciunului prezent este parte a vieții interioare, a bogăției interioare, a lui Scrooge. Dacă suntem conștienți de această viață interioară fertilă și in nită, atunci nu avem de ce să ne temem
că nu vom avea parte de haine, mâncare sau bani în viața exterioară. Energia fantomei se va asigura că primim ceea ce avem nevoie. Mai exact, ne vom îngriji de nevoile exterioare dacă rămânem conștienți de bogăția care trăiește în noi, indcă ea este sursa rezervelor noastre, nu banii, casa, hainele și toate celelalte manifestări lumești ale energiilor.
În e In nite Way de Joel Goldsmith, acest concept al ofertei este exprimat în următorul mod: „Banii nu sunt o ofertă, ci rezultatul sau efectul său. Nu există o ofertă de bani, haine, case, automobile sau mâncare. Toate acestea sunt efectul ofertei, iar dacă oferta in nită nu ar prezentă în ecare dintre noi, existența noastră nu ar avea parte de aceste lucruri care conferă
plusvaloare“. 14
Acest concept al ofertei este greu de înțeles într-o lume atât de devotată
producției și consumului în masă, o lume în care reclamele caută să lege consumul de producție și în care se manifestă legile cererii și ofertei. În contrast cu toate acestea, Goldsmith privește legea ofertei ca pe propria conștiință, pe care o descrie drept „spirituală, in nită și atotprezentă“. Dacă
suntem conștienți de bogăția interioară, de această sursă interioară care este constant în oare, putem ajunge să privim banii drept „rezultatul resc și inevitabil al legii ce acționează în noi“.
Dacă această ofertă in nită chiar sălășluiește în interiorul nostru, ne găsim pe un teritoriu necunoscut. Suntem obișnuiți cu familiaritatea limitărilor. Nu avem o cantitate in nită de bani, și nici de alimente, haine, spațiu locativ. Însă dacă găsim o sursă de bogăție in nită la interior, atunci nu mai avem limitări. Dintr-odată, însăși natura bogăției se schimbă.
Bogăția lumii exterioare este sporită prin primirea salariului, a pro tului, a veniturilor, a bunurilor. Bogăția lumii interioare este de la început nemărginită. Nu poate sporită prin ceea ce primim. Pentru a ne bucura de bogăția interioară, trebuie să găsim un mod de a o face să circule. Goldsmith exprimă acest principiu foarte bine în e Art of Spiritual Healing, unde spune: „În adevărul spiritual, oferta nu este venit, ci cheltuială… În afara sinelui nostru nu există ofertă. Dacă vrei să te bucuri de abundența ofertei, trebuie să îi oferi o cale de scăpare din interiorul tău.“15
Prin cultivarea unei atitudini bazate pe dărnicie, indiferent dacă oferim lucruri insigni ante sau mărețe, învățăm că dărnicia ne sporește conștiința
