expeditorul va fi notificat dacă o va face.
4. Studiile au arătat că, atunci când utilizatorii urmăresc pasiv fotografiile şi postările altor persoane, în loc să îşi alcătuiască în mod activ propriile postări şi să îşi încarce propriile fotografii, aceştia tind să se confrunte mai frecvent cu invidia şi cu sentimentul de singurătate. Vezi, de exemplu, Edson C. Tandoc, Patrick Ferrucci, Margaret Duffy, „Facebook Use, Envy, and Depression among College Students: Is Facebooking Depressing?“ Computers in Human Behavior 43 (2015), pp. 139–146, doi:10.1016/j.chb.2014.10.053. Pentru o expunere generală a studiilor
privind relaţia dintre Facebook şi nefericire, vezi Maria Konnikova,
„Why Facebook Makes Us Unhappy“, The New Yorker, 10 septembrie 2013, http://www.newyorker.com/tech/elements/how-facebook-makes-us-unhappy.
5. David Riesman, The Lonely Crowd, Revised Edition: A Study of the Changing American Character, Yale University Press, New Haven, Connecticut, 2001 [1950].
6. Pew Research Center a raportat că circa unu din patru adolescenţi americani deţinea în 2012 un telefon inteligent (spre deosebire de un telefon mobil obişnuit) – în 2013, această pondere a atins jumătate din totalul adolescenţilor americani. În 2015, Pew Research Center a constatat că 88% dintre adolescenţii americani aveau acces la telefoane mobile, iar 73% dintre aceştia deţineau telefoane inteligente. Pentru cifrele aferente anului 2012, vezi Amanda Lenhart, „Cell Phone Ownership“, Pew Research Center’s Internet & American Life Project, 19 martie 2012, http://www.pewinternet.org/2012/03/19/cell-phone-ownership. Pentru cifrele aferente anului 2013, vezi Mary Madden, Amanda Lenhart, Maeve Duggan et al., „Teens and Technology 2014“, Pew Research Center’s Internet & American Life Project, 13 martie 2013. Pentru cifrele aferente anului 2015, vezi Lenhart, „Teens, Social Media, and Technology Overview 2015“.
7. Susan Sontag precizează că propria-i formulare reprezintă o adaptare a afirmaţiei lui Mallarmé din secolul al XIX-lea: „În ziua de azi, totul sfârşeşte într-o carte“. Susan Sontag, On Photography, Picador, New York, 2001 [1973].
8. Ochelarii Google Glass constituie un exemplu de tehnologie portabilă
care permite afişarea de mesaje direct în câmpul vizual al utilizatorului.
Pentru mai multe informaţii privind brăţările tactile, a se accesa http://www.usemagnet.com.
9. Andrew Przybyliski, Netta Weinstein, „Can You Connect with Me Now?
How the Presence of Mobile Communication Technology Influences Face-to-Face Conversation Quality“, Journal of Social and Personal Relationships (2012), pp. 1–10, doi:10.1177/0265407512453827. Vezi şi Shalinni Misra, Lulu Cheng, Jamie Genevie et al., „The iPhone Effect:
The Quality of In-Person Social Interactions in the presence of Mobile Devices“, Environment and Behavior (2014), p. 124, doi: 10.1177/001391651453975.
10. Un studiu recent arată că percepţia oamenilor asupra relaţiilor lor nu este afectată negativ de utilizarea telefonului mobil câtă vreme ambele persoane sunt pe aceeaşi lungime de undă în ceea ce priveşte normele care definesc utilizarea acestuia. Nu contează dacă oamenii au impresia că sunt respectate normele sociale generale cu privire la telefoanele mobile. Ceea ce contează pentru ei este să aibă aceeaşi opinie referitor la regulile pe care trebuie să le urmeze împreună. Jeffrey Hall, Nancy Baym, Kate Miltner, „Put Down That Phone and Talk to Me: Understanding the Roles of Mobile Phone Norm Adherence and Similarity in Relationships“, Mobile Media & Communication 2, nr. 2 (1
mai 2014), pp. 134–153, doi: 10.1177/2050157913517684. Totuşi, studiul lasă nelămurită o problemă. Chiar dacă le dăm „voie“ prietenilor noştri să stea cu ochii în telefon şi să abandoneze conversaţia, chiar dacă
le spunem că nu ne deranjează, este posibil ca relaţia noastră să sufere modificări pe care un sondaj de autoevaluare nu le poate surprinde. De exemplu, „Can You Connect with Me Now?“ şi „The iPhone Effect“
relatează despre o serie de studii care au arătat că simpla prezenţă a unui telefon în spaţiul de socializare poate influenţa subiectele de discuţie.
Aceste studii susţin că s-ar putea să nu ne supărăm pe prietenii noştri dacă întrerup o conversaţie pentru a suna pe cineva, dar asta nu înseamnă
că natura conversaţiei noastre nu s-a schimbat.
11. Această perspectivă asupra prieteniei o tratează ca pe o „aplicaţie“.
Acest tip de raţionament este dezbătut de Howard Gardner, profesor în cadrul Universităţii Harvard, specializat în psihologia dezvoltării şi ştiinţele educaţiei, şi de Katie Davis, profesor la Şcoala de Informare din cadrul Universităţii din Washington, în cartea The App Generation: How Today’s Youth Navigate Identity, Intimacy, and Imagination in a Digital World, Yale University Press, New Haven, Connecticut, 2013. Gardner şi Davis fac distincţia între a fi „dependent de aplicaţii“ şi a fi „mobilizat de aplicaţii“. Suntem dependenţi de aplicaţii atunci când percepţia noastră
asupra a ceea ce e posibil este constrânsă de o aplicaţie, precum şi atunci
când tratăm exclusiv problemele pentru care putem găsi soluţii prin intermediul unei aplicaţii. Suntem mobilizaţi de aplicaţii atunci când le folosim pentru a economisi timp, astfel încât să ne putem concentra asupra lucrurilor importante pentru noi. Gardner şi Davis sunt preocupaţi de faptul că tinerii ar putea înclina balanţa mai degrabă spre dependenţa de aplicaţii.
12. Keith Wilcox, Andrew T. Stephen, „Are Close Friends the Enemy?
Online Social Networks, Self-Esteem, and Self-Control“, Journal of Consumer Research 40 (27 noiembrie 2012), doi:10.1086/668794.
13. Sara H. Konrath, William J. Chopik, Courtney K. Hsing et al.,
„Changes in Adult Attachment Styles in American College Students Over Time: A Meta-Analysis“, Personal Social Psychology Review (2014), pp. 1–23, doi:10.1177/1088868314530516.
14. S-au realizat diferite experimente de amploare în domeniul tehnologiilor de monitorizare a tuturor aspectelor ce ţin de viaţa oamenilor. Începând cu a doua jumătate a anilor ’80, Steve Mann din cadrul MIT Media Lab a purtat dispozitive portabile pentru a-şi monitoriza viaţa de zi cu zi.
Intenţia lui Mann a fost atât de a se pronunţa în privinţa noţiunii de supraveghere, cât şi de a experimenta cu acest tip de tehnologie. Pentru mai multe detalii privind experienţa sa, vezi Steve Mann, Hal Niedzviecki, Digital Destiny and Human Possibility in the Age of the Wearable Computer, Random House, New York, 2001. Thad Starner, care aparţine şi el grupului dedicat roboticii în cadrul Media Lab, a dezvoltat Remembrance Agent, un program pentru desktop (sau, acum, telefonul mobil) care nu numai că ne-ar înregistra activitatea, ci ne-ar face şi sugestii legate de ceea ce ne-am putea dori să vedem în continuare. Vezi Bradley J. Rhodes, Thad Starner, „Remembrance Agent: A Continuously Running Personal Information Retrieval System“, Proceedings of the First International Conference on the Practical Application of Intelligent Agents and Multi-Agent Technology (PAAM
’96), pp. 487–495, www.bradleyrhodes.com/Papers/remembrance.html).
Aceste idei au fost preluate de Gordon Bell, care a dezvoltat împreună cu Jim Gemmell sistemul MyLifeBits, a cărui finalitate era de a documenta modul în care utilizatorii îşi desfăşoară activităţile cotidiene prin dotarea
acestora cu o cameră portabilă şi microfoane. Vezi Gordon Bell, Jim Gemmell, „A Digital Life“, Scientific American 296, nr. 3 (martie 2007), pp. 58–65, http://www.scientificamerican.com/article/a-digital-life. Bell şi Gemmell au publicat o analiză amplă a acestui proiect în cartea Total Recall: How the E-Memory Revolution Will Change Everything, Dutton, New York, 2009. Ochelarii Google Glass reprezintă o materializare mai recentă a acestui deziderat tehnologic îndelungat.
15. Google a întrerupt pentru moment proiectul dedicat ochelarilor Glass, însă atunci când produsul a fost distribuit participanţilor la testul-pilot, am auzit mai multe variante conform cărora Glass ar servi drept cârjă a empatiei, supliment de empatie sau antrenor de empatie. Unul dintre cei care au testat dispozitivul, un bărbat în vârstă de 26 de ani, a povestit despre furnizarea acestor ochelari celor care au comis în trecut acte de violenţă împotriva minorităţilor, astfel încât să poată avea parte de violenţa rasială din perspectiva victimei. Deşi conştient de existenţa unor programe precum Facing History and Ourselves care îi determină pe oameni să vorbească despre violenţă, genocid, victime şi făptaşi, precum şi să se pună în locul celorlalţi, era de părere că tehnologia va deveni mai eficientă decât aceste metode. Întrebat de ce, acesta a răspuns astfel:
„Vederea are mai multă greutate decât auzul. Oamenii se plictisesc de cuvinte în ziua de azi. Îşi doresc să vadă lucruri, nu să asculte poveşti interminabile“. În viziunea sa, în locul discuţiilor interminabile anterioare, pe care ne bazam pentru a ne dezvolta capacitatea de empatie şi pentru a avea o conduită morală, o vom lua pe scurtătură prin intermediul unui dispozitiv al empatiei. Oare perspectiva directă asupra violenţei e ceea ce îi lipseşte societăţii noastre divizate din punct de vedere rasial şi economic, sau e pur şi simplu vorba de o nouă posibilitate oferită de tehnologie? Am rămas impresionată de optimismul acestor persoane: tehnologia lor este formidabilă, iar prin intermediul ei îşi doresc să ajute la soluţionarea unor probleme umane serioase. Totuşi, existenţa unei tehnologii nu înseamnă automat că aceasta va putea fi utilă
oricărei activităţi umane. În cazul anumitor activităţi, s-ar putea să
deţinem deja tehnica adecvată: conversaţia directă.
16. În rândul utilizatorilor ochelarilor Google Glass se doreşte utilizarea
acestei tehnologii pentru a-i sprijini pe cei din spectrul autist, dar cu siguranţă şi pe cei cu sindromul Asperger. Datorită ochelarilor Google Glass, poţi reda încontinuu interacţiunile şi conversaţiile pe care nu le-au înţeles pe deplin de prima dată.
17. Mark R. Dadds, Jennifer L. Allen, Bonamy R. Oliver et al., „Love, Eye Contact, and the Developmental Origins of Empathy Versus Psychopathy“, British Journal of Psychiatry 200 (2012), pp. 191–196, doi:0.1192/bjp.bp. 110.085720.
18. Daniel Siegel, apud Mark Matousek, „The Meeting Eyes of Love: How Empathy Is Born in Us“, http://www.psychologytoday.com/blog/ethical-wisdom/201104/the-meeting-eyes-love-how-empathy-is-born-in-us.
