Următoarei îi zice „implant de ursuleți gelatinoși”. Oricum, e un pic mai rigid decât cel cu gel, așa că e mai rezistent la scurgere, dar chiar dacă se rupe, e perfect nevătămător. Doar că e un pic cam tare. Unii cred că arată nefiresc. Apoi este soluția salină. Marele ei avantaj e că pungile se umplu abia după ce sunt înăuntru, așa că tăietura poate să fie mai mică.
Însă cele mai multe femei aleg gelul de silicon. Este viitorul.
Așa că, da, m-am gândit mult timp și vreau să fie silicon. La clinica asta e doar un milion jumate pentru amândoi sânii. Cu anestezie generală costă doar cu zece mii de yeni mai mult.
Când a terminat, Makiko a luat un aer de „Ei bine?” și m-a privit întrebător. La început m-am uitat și eu la ea, neînțelegând, dar apoi mi-am dat seama că se oprise ca să-i pot spune ce gândeam.
— Oho, am zis, încercând să zâmbesc. Mă privea în continuare, așa că am adăugat: Dar un milion jumate? Sunt o căruță de bani!
Asta nu era o părere, ci un fapt, dar de îndată ce am rostit cuvintele m-am temut c-o dădusem în bară.
Păi, un milion jumate sunt bani, nu glumă. Greu de cuprins cu mintea. Nici una dintre noi n-avea atâția bani. Nici măcar nu suna ca o cifră reală. Ea zisese un milion jumate de parcă nu era mare lucru, dar mă temeam că felul în care pronunțasem eu suma lăsase impresia că ar fi fost prea mult pentru sânii ei – ca și cum aș fi întrebat-o: „Chiar valorezi atât de mult? Merită sânii tăi o astfel de investiție?” Ceea ce ar fi
fost o întrebare valabilă, dar am încercat din răsputeri să par încurajatoare.
— Păi, știu și eu, am adăugat. Adică, sunt o grămadă de bani, dar e corpul tău, nu? Păcat că asigurarea nu acoperă
suma, dar… poate că nu-i așa de rău!
— Așa gândesc și eu.
Makiko a zâmbit și a dat din cap încet, după care a continuat pe un ton mai blând.
— Uită-te la asta, Natsuko. Broșura zice patru sute cincizeci de mii, da? Dar când te duci la clinică nici vorbă să
plătești doar atât. Strategia lor e să te facă să le calci pragul.
După ce ai ajuns acolo, încep să se adune. În plus, dacă alegi prețurile promoționale pe care le pun în broșuri, nici măcar nu-ți poți alege chirurgul. Probabil că te vor da pe mâna unui tip de douăzeci și doi de ani, fără experiență. Sunt multe de luat în calcul… Vorbim aici despre un proces foarte lung, o adevărată călătorie. Makiko s-a oprit și a închis ochii, apoi i-a deschis și s-a uitat la mine. Da, până la urmă am hotărât că
asta e clinica! Lucrurile astea merg prost tot timpul. În afara metropolei, femeile n-au prea mult de ales, așa că se duc unde pot. Doctorii din orășelele de provincie n-au destulă experiență
și, de fapt, totul se bazează pe experiență, știi? Iată de ce clientele serioase vin aici, toate.
— Te înțeleg… dar, Maki, uite. În broșura asta zice că hilo cum se cheamă, ăăă, acidul hialuronic e o simplă injecție. Şi cică e natural. Asta înseamnă fără operație, fără tăiere. De ce nu faci asta?
— Chestia cu acidul hialuronic este că trupul tău îl absoarbe, după care a dispărut. Şi-a strâns buzele. Pentru opt sute de mii? Nu, mersi. Totuși, ai dreptate. Nu lasă nici o cicatrice. Nici măcar nu doare. Sincer, ar fi cel mai bun lucru posibil dacă ar dura. E mai degrabă pentru manechine sau celebrități. Pentru acele momente importante în care ai nevoie de ceva în plus. Dar în timp iese mai scump.
Părea că învățase pe de rost întreaga broșură. Nici măcar nu s-a uitat la ea cât m-a plimbat prin argumentele contra.
— Vezi partea despre injecțiile cu grăsime? Singurul motiv pentru care ei zic că e o metodă sigură este că grăsimea vine
din corpul tău, dar tot trebuie să facă găurile alea în tine. Şi o fac cu cel mai mare ac pe care l-ai văzut vreodată. Durează
mult și e nevoie de o anestezie serioasă. Serios, te fac varză.
Ştii sculele alea pe care le folosesc la scoaterea pavajului? E la fel, dar corpul tău este șantierul. Fără glumă. Lucrurile pot s-o ia razna rău. Uneori pacienta moare. Şi apoi, a spus Makiko încercând să-și păstreze zâmbetul pe față, n-am nici un strop de grăsime în plus.
După luni întregi în care ascultasem chestiile astea la telefon, eram sigură că prinsesem esența, dar vorbele rostite de Makiko în carne și oase mă făceau să văd lucrurile altfel.
Ca să fiu sinceră, mă întristau. Era aceeași trăire pe care o ai într-o gară, sau la un spital, sau pe stradă, când te oprești la o distanță prudentă de o persoană care nu se poate abține să
turuie de zor, indiferent dacă e sau nu acolo cineva care să
asculte. Așa mă simțeam în timp ce-o priveam pe Makiko vorbind. Nu că nu mi-ar fi păsat de Makiko sau de ce avea ea de spus, sau că n-aș fi compătimit-o. Dar mi-am dat seama că
mi-era milă de ea într-un fel care n-avea nimic de-a face cu toate acele lucruri, și din cauza asta mă simțeam vinovată.
Fără să-mi dau seama, am început să-mi zgândăresc conturul gurii cu unghia, și când mi-am lins buza am simțit gustul sângelui.
— Oh, asta îmi amintește de ceva. E foarte important. Pot să pună siliconul în două feluri. Trebuie să alegi. Dacă alegi să fie sub mușchi, sub grăsime, e în adânc, așa că e mai greu să-și dea cineva seama că ai făcut operația. A doua posibilitate e mai la suprafață. Imediat sub glandele mamare. E mai ușor pentru corp și e mai rapid, dar nu-i o idee bună pentru cineva așa de slab ca mine. Bun, știi că unele femei au sâni care parcă
au fost trași afară cu pompa de desfundat țevile? Ştii ce zic?
Nici un strop de carne pe restul corpului, doar sânii. Nu pot să fac asta. Arată așa de fals! Așa că m-am hotărât. Trebuie să
fie sub mușchi. Cel puțin, așa cred că o să fac.
Dragă jurnalule,
După ce îmi vine ciclul, în fiecare lună, până se oprește, o să-
mi iasă sânge din corp. E îngrozitor. Însă nu pot face nimic casă împiedic asta. Nici n-am acasă tampoane. Până și gândul laasta mă neliniștește.
Când o să se întâmple, n-o să-i spun mamei. O să țin ascunslucrul ăsta. În cele mai multe cărți în care o fată „capătă” primamenstruație (ei lasă întotdeauna impresia că ar fi un soi decadou), apare scena asta în care fata zice: „Grozav, acum potsă fiu mamă, îți mulțumesc că m-ai făcut, mămico, acum facparte din ciclul vieții, sunt așa de fericită!” Prima dată când amvăzut o astfel de poveste nu mi-a venit să cred.
Fata e întotdeauna topită de bucurie. Se duce la mamă
zâmbind cu gura până la urechi, o anunță că s-a întâmplat, iarmama îi răspunde radioasă: „Acum ești femeie, felicitări”. Ce să
