Am clipit și am auzit un prunc plângând. Cineva a spus că
e patru și cincizeci de minute. Răsuna vocea unui bebeluș.
Mi-au pus pe piept pruncul, care avea o căciuliță galbenă.
Trupul îi părea incredibil de mic. Umerii, brațele, degetele și obrajii lui erau zbârciți și roșii. Fiecare centimetru pătrat era mânjit cu sânge. Zbiera cât îl ținea gura.
— Trei kilograme și două sute treizeci de grame, a zis cineva. O fetiță sănătoasă.
Lacrimile îmi curgeau din ochi, dar ce fel de lacrimi erau?
Am simțit cum crește în mine ceva mai mare decât suma emoțiilor. Un sentiment pe care nu-l puteam numi, cu toate că
mă făcea să plâng. M-am uitat la fața pruncului, apăsându-mi bărbia în piept ca să văd mai bine.
Am văzut-o pentru prima dată. Era altfel decât tot ce știam eu. Fără precedent în amintirile sau imaginația mea. Era nouă
pentru mine. Glasul îi răsuna prin trup, mai tare ca orice. I-am vorbit atunci, cu o voce pe care n-o putea auzi nimeni altcineva. Unde ai fost? Acum ești aici. M-am uitat la ea, copilița asta nouă, lăsând-o să plângă la pieptul meu.
Document Outline
bookmark0
bookmark1
bookmark2
bookmark3
bookmark4
bookmark5
bookmark6
bookmark7
bookmark8
bookmark9
bookmark10
bookmark11
bookmark10
bookmark11
bookmark12
bookmark13
bookmark14
bookmark15
bookmark16
bookmark17
bookmark18
bookmark19
bookmark20
bookmark21
bookmark22
bookmark23
bookmark24
bookmark25
bookmark26
