— Familia lui e acolo?
— Da. E cu mama lui. Ea nu se simte bine și n-are pe nimeni care s-o îngrijească. Așa că el și-a găsit de lucru acolo.
— Dar nu-i prea departe.
— E adevărat. Totuși, planul este să am copilul și să-l cresc singură.
— Așa.
— Şi dacă acest copil va vrea cândva să-l cunoască, e în
ordine. Amândoi vrem să fie un proces cât mai lin. Cine știe ce-o să se întâmple, din punctul de vedere al rolului lui în toată
povestea, dar cel puțin am discutat despre asta.
— Asta-i grozav, a spus Rika. Şi-a terminat cafeaua și s-a întins, ca și cum tocmai se trezise. Şi-a scos pălăria de paie și s-a scărpinat în cap, făcând cercuri prin păr, apoi mi-a arătat brațele bronzate. O să fii ca mine cât ai zice pește, a râs. Îți dai seama de câte ori am fost la piscină?
Am plătit, am ieșit din cafenea și am luat-o spre stație. Rika a spus că avea o întâlnire în Shibuya. Am condus-o până la turnichete.
— Hei, cum merge cu Osuku? m-a întrebat.
— Foarte bine. Cred că ne potrivim.
— Mă bucur să aud asta.
Rika părea ușurată.
— Tocmai am terminat de revizuit șpalturile împreună. A mers ca pe roate.
— Îi place cu adevărat cum scrii, mi-a spus ea. E perfect pentru tine.
— Sunt cu totul de acord, am zis. Îți mulțumesc din nou că ne-ai pus în legătură.
— Cu plăcere. Tot ce am făcut a fost să-i spun cum să te găsească. Lucrarea ta vorbește de la sine. Cred că l-ai cucerit cu adevărat. Asta e foarte bine, Natsuko. Numai lucruri bune.
— Ştiu.
— Abia aștept. Hei, aproape că am uitat de asta. Rika s-a uitat în sacoșa pe care o avea și mi-a spus ce era înăuntru.
Suportul pentru spate pe care l-a purtat după ce a născut-o pe Kura. Câteva pijamale cu deschizătură la piept ca să poți alăpta. Câteva haine pentru bebeluși. Îți trimit un mesaj mâine, mi-a spus. Să ajungi cu bine acasă.
Şi-a fluturat mâna și a intrat în stație. M-am uitat după ea până a dispărut după colț.
La sfârșitul lui 2017 am hotărât să am un copil cu Aizawa.
Ne-am făcut unul altuia niște jurăminte. Nici unul dintre noi nu era cu adevărat interesat de o relație exclusivă. Presupun că nu erau exact jurăminte, mai degrabă reguli elementare, ca
un plan pentru viitor. I-am spus lui Aizawa că voiam să am copilul și să-l cresc singură. Mai târziu puteam stabili când și cât de des avea să vină pe la noi, însă, dacă stabileam ca regulă
că era mai bine ca el să nu joace un rol activ, aveam să-i oferim copilului ocazia să-l vadă dacă dorea. I-am spus că aveam să
plătesc eu toate cheltuielile medicale și că nu voiam sprijin financiar. Puteam trăi confortabil din ce câștigam eu. Extrava-ganța nu era necesară. Aizawa avea propriile idei în privința laturii bănești și a propus câteva alternative, dar în cele din urmă mi-a respectat dorința.
Spre sfârșitul lui februarie 2018 ne-am dus la un specialist în infertilitate, pretinzând că eram într-o relație neoficială. Din fericire, n-am avut nevoie de documente legale. Tot ce a trebuit să facem a fost să prezentăm copii după situația familială, ca să dovedim că nu eram căsătoriți cu altcineva.
I-am spus doctorului că încercam deja de șase luni să
rămân gravidă, folosind metoda calendarului, dar nu avusesem noroc. Doctorul ne-a programat la o consultație ulterioară
pe baza ciclului meu menstrual și a făcut o scanare, confirmând că ovulația mea se desfășura normal. I-a făcut și lui Aizawa analize și n-a găsit nici o problemă la sperma lui.
Acesta era, evident, un lucru bun – ca să reușească, sperma lui trebuia să fie bună și eu să am ovulație – dar, de vreme ce nu era nici o problemă, m-am temut că ne vor spune să mai încercăm o vreme varianta de modă veche. Contrar așteptărilor mele, doctorul a zis că, având în vedere vârsta mea și faptul că
nu aveam decât o șansă pe lună, și încercam deja de o jumătate de an, se impunea să recurgem la inseminarea artificială.
După opt luni și trei încercări, am rămas în sfârșit însărcinată.
După ce am condus-o pe Rika, am cumpărat ceva pentru cină de la supermarketul de la subsolul Turnului Kyarotto.
Dacă totul mergea conform planului, mai aveam două
săptămâni. Burta mea era enormă. Nu îmi imaginam că ar putea să ajungă și mai mare, însă, după spusele Rikăi, în ultima săptămână lucrurile luau amploare. Am bătut ușurel cu palma pielea întinsă a abdomenului. Mergând încet,
protejată de umbrelă, am stat cât de mult am putut la umbră
pe tot drumul spre casă.
Când am ajuns am pornit aerul condiționat și tocmai îmi turnam un pahar înalt cu mugicha când a sunat telefonul. Era Midoriko. Ea și Makiko mă sunau tot timpul, întrebându-mă
