— O să încerc, a spus Midoriko zâmbind larg.
Makiko ne-a povestit despre fata cea nouă de la bar și că
sărea în ochi faptul că recursese la chirurgia plastică. La început, Makiko și celelalte animatoare fuseseră reținute, pentru că nimeni n-avea curajul să aducă vorba, dar curând fata le spunea tuturor unde s-a operat la pleoape și cât costase, sau unde a făcut tratamentul cu acid hialuronic pentru bărbie, sau unde s-a dus să i se remodeleze nasul.
Vorbea ca și cum ar fi fost vorba de machiaj. Makiko fusese captivată de sinceritatea ei.
— E așa de interesant. Fața ei e ca un car alegoric. Acum toată lumea e așa. Adică, de ce ar trebui să te rușinezi?
— Sigur, a zis Midoriko, dar de ce o fată care cheltuiește atâta pentru fața ei începe să lucreze la un bar ca al vostru?
Sunt o mulțime de localuri mai fițoase cu personal mai tânăr și salarii mai bune, a adăugat ea mușcând din konjac.
— Presupun că a lucrat undeva unde plăteau foarte bine, dar aveau o cotă și competiția era mult prea mare. La noi nu e așa. Lăsăm fetele să poarte haine călduroase când e frig afară
și încercăm să le facem să se simtă ca acasă. De aceea rămân mult timp. Şi apoi, fata asta lucrează ziua la un salon de manichiură. Makiko a mâncat niște germeni de fasole, apoi a spus: Ia uitați-vă. Mi-a făcut astea acum câteva zile. Drăguțe, nu?
1 Amorphophallus konjac, plantă cu bulb comestibil.
Şi-a arătat unghiile, lăcuite cu roz sidefat. Şi-a fluturat degetele și am râs toate. Midoriko a vorbit despre cartea lui Kripke pe care o citea, trecând apoi la relația ei cu Haruyama.
Părea să meargă bine. Mi-a arătat fotografii dintr-o drumeție pe care au făcut-o de curând.
— Vă place mult să fiți în natură, am observat.
Midoriko a zis că lui Haruyama îi plăcea să scrie haiku-uri, așa că uneori o târa după el în drumeții ca să-și găsească
inspirația. M-am mai uitat o dată la fotografie. Amândoi zâmbeau. Tinerețea lor era orbitoare, ca și cum ar fi fost îmbrăcați în lumină.
Chelnerul a adus okonomiyaki și yakisoba 1. Le-am împărțit între noi și o vreme ne-am concentrat asupra mâncării. Timp de câteva minute comentariile noastre au fost legate numai de felurile fierbinți și delicioase.
— Hei, Midoriko, ce s-a mai întâmplat cu nevăstuicile? am întrebat în cele din urmă.
— Oh, au dispărut.
— Așa, pur și simplu?
— Da. A fost tare ciudat.
— Ați chemat un exterminator sau așa ceva?
— Nu, au dispărut dintr-odată.
— Din senin, a zis Makiko. Gata cu ele.
— A fost ciudat. Femeia de deasupra nu ne-a mai sâcâit, a spus Midoriko printre înghițituri. A fost ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată. Au terminat și lucrările.
— Ce s-a întâmplat? am râs. Au murit, ceva în genul ăsta?
— Toată lumea e bine. Presupun că nevăstuicile și-au găsit alt sălaș. Oho, chestia asta e super-bună!
După cină am urcat într-un autobuz și ne-am dus în apartamentul lui Makiko și Midoriko. Era un drum scurt de la stație. Era prima mea vizită după ani întregi. Când am văzut clădirea lor mai departe pe stradă, în aerul cald al serii, am
1 Tăiței prăjiți
simțit ceva ca o combinație de durere de inimă și alinare. Pașii noștri răsunau urcând scara de metal. Am petrecut restul serii uitându-ne la televizor și flecărind.
Am făcut pe rând duș și ne-am prăbușit pe două saltele, cu Midoriko între mine și Makiko. Am continuat să vorbim și după
ce am stins lumina. Câteodată râdeam așa de tare, că ne durea burta, și Midoriko se ridica în capul oaselor zicând că o să-și piardă mințile dacă nu ne potolim. Nu știu cât am stat la taclale, dar în cele din urmă pauzele au fost tot mai lungi și am auzit răsuflarea lui Midoriko, care adormise.
— Ce-am mai râs, a zis Makiko. Probabil că ar trebui să ne culcăm.
Ochii mi se obișnuiseră deja cu întunericul. Rafturile de placaj, tricourile lui Midoriko atârnând la uscat, biblioteca.
Totul în diferite nuanțe de albastru. La puțin timp după ce ne-am urat noapte bună, am vorbit din nou.
— Hei, Maki.
— Da?
— Îmi pare rău, am zis încet.
Prin albastrul nopții am văzut-o pe Makiko că se răsucește spre mine.
— Nu, mie îmi pare rău. Ar fi trebuit să te ascult până la capăt. Ştiu că trebuie să te fi gândit bine înainte să-mi spui.
Am fost toantă. Îmi pare tare rău.
