De dimineață, un tip înjunghiase de mai multe ori o liceană, nu departe de locuința ei din Suginami. În burtă, în piept, în gât și în față. Jurnalista zicea că fata a ajuns la spital în stare critică și că plămânii i-au cedat. A explicat mai departe că la o oră după atac un bărbat în jur de douăzeci și cinci de ani se predase la secția de poliție din apropiere, iar acum era interogat. Între timp, într-un colț al ecranului apăruseră o fotografie recentă a fetei înjunghiate și numele ei întreg. „În spatele meu, a spus jurnalista, nu puteți vedea, dar e o baltă
de sânge”. Se tot răsucea. Părea agitată. În spatele ei fâlfâia o bandă de poliție din spatele căreia privitorii făceau fotografii
cu telefoanele.
— Oribil, a zis Makiko. Hei, n-a mai fost o chestie asemănătoare de curând?
— Ba da, am zis.
Cu două săptămâni în urmă cineva găsise ceea ce părea să
fie o parte din corpul unei femei într-un coș de gunoi din Grădina Imperială din Shinjuku. Ulterior se aflase că-i aparținea unei femei de șaptezeci de ani care dispăruse de câteva luni, și nu mult după aceea fusese arestat un tânăr șomer de nouăsprezece ani care locuia în acea zonă. Femeia n-avea rude. Ani în șir locuise într-un bloc părăginit. Presa nu mai contenea cu presupunerile despre felul în care se cunoscuseră suspectul și victima și despre posibilul mobil.
— Bătrâna, nu-i așa? Cea făcută bucățele.
— Da. Au găsit-o la gunoi în Grădina Imperială.
— Grădina Imperială? a întrebat Makiko. În Tokyo?
— Da, închipuie-ți cel mai mare parc pe care l-ai văzut vreodată.
— Ucigașul era destul de tânăr, dacă țin minte bine. Fața lui Makiko s-a schimonosit. Câți ani avea femeia, totuși?
Şaptezeci? Mai mulți? Stai așa. Înseamnă că avea aceeași vârstă cu Komi. A icnit la propria constatare și a făcut ochii mari. Şi a fost violată, nu-i așa?
— Ba da.
— Mă trec fiorii. Vreau să zic, dacă ar fi fost Komi? Cine ar putea să-i facă asta unei femei de aceeași vârstă cu Komi?
De aceeași vârstă cu Komi. La fel ca toate dezastrele, știrea avea să fie răsuflată peste o oră, însă vorbele lui Makiko aveau să mă urmărească mult timp. Când Komi a murit, arăta de vârsta ei sau chiar mai bătrână. Ceea ce e de așteptat de la un bolnav de cancer internat în spital. Însă chiar și înainte de a se îmbolnăvi Komi era bătrână, fără îndoială. Nu mi-o imaginez pe Komi decât ca pe o femeie bătrână. După părerea mea, nimic din ea nu putea fi descris ca sexy; sexul nu juca nici un rol în existența ei. Era bătrână. Nu că aș putea pretinde că o cunosc pe femeia care a fost ucisă. Vârsta nu-i decât o cifră; nu-ți poate spune totul despre o persoană. Ştiu că
sărmana femeie era o străină, dar etatea de șaptezeci de ani o
apropia periculos de Komi, și pe Komi de viol. Asta mă deranja cu adevărat. Gândul că ajungi la șaptezeci de ani ca să fii violată și omorâtă de un adolescent care ar fi putut să-ți fie nepot – mă îndoiesc că și-ar fi închipuit vreodată că i se putea întâmpla ei. Chiar și în acel moment, pariez că n-a priceput prea bine ce i se întâmpla. Reporterii de la televiziune s-au înclinat în fața camerei de luat vederi. După câteva reclame a început un film – nimic nou, doar unul mai vechi în reluare.
Dragă jurnalule,
Ascultă aici. Jun a luat-o razna pentru că și-a dat seama că
tot timpul și-a pus tampoanele invers. Mă rog, poate că n-a luat-o chiar razna. N-am priceput chiar tot ce spunea, dar se pare că
există o parte lipicioasă, și ea pusese acea parte pe piele.
Presupun că nu și-a dat seama. Totuși, știa că ceva nu-i înordine, că nu absorbea cum trebuie. Pariez că ustură ca naibasă-l dezlipești. Ăsta e genul de lucruri pe care chiar le poțiînțelege greșit? E chiar așa de greu de înțeles?
I-am spus lui Jun că n-am văzut niciodată un tampon. A ziscă are acasă o grămadă, așa că după ore ne-am dus la ea.
Raftul de deasupra WC-ului era plin de pachete de tampoane.
Arătau ca pachetele de scutece. Noi n-avem așa ceva. Nu eramsigură că am chef să văd, dar voiam să fiu pregătită, așa că m-am urcat pe WC ca să mă uit mai bine. Erau de toate felurile, cuetichete de reducere. Am vorbit cu Jun despre faptul că îți vineciclul pentru că ouăle tale nu sunt fertilizate și chestia aiaumflată care prinde ouăle fertilizate iese odată cu sângele. O,da, Jun mi-a mai spus și că s-a întrebat dacă ouăle nefertilizatesunt în sânge, așa că luna trecută a scotocit prin tampon ca să
vadă. Nu mi-a venit să cred. I-am aruncat o privire îngrozită șiam întrebat-o ce era acolo, dar pe Jun n-o deranjează niciodată
astfel de chestii. A zis că era plin de mărgeluțe de culoareasângelui. Am întrebat-o dacă arată ca icrele de somon. A zic că
da, doar că mult, mult mai mici. Bănuiesc că nu și-a dat seamadacă oul era sau nu acolo.
Midoriko
Eram în bucătărie, fierbând apă într-o oală pentru altă
porție de mugicha, când Midoriko a venit cu carnetul deschis.
[Mă duc în cercetare.]
— Cercetare?
[Să mă plimb.]
— E în ordine din partea mea, dar hai să vedem ce zice Maki, bine?
Midoriko a ridicat din umeri și a scos un fel de fornăit.
— Auzi, Maki, Midoriko vrea să iasă la plimbare. E în ordine?
— N-am nimic împotrivă, a zis ea din cealaltă cameră. Ştii cum să te întorci? N-o să te rătăcești?
[Nu merg departe.]
