mă gândesc cât de tineri și de săraci eram, și ce simțeam eu, n-ar fi mers. Raportul sexual era așa de chinuitor pentru mine, că n-am mai vrut să trec prin asta. Viața sexuală a fost motivul pentru care ne-am despărțit, cu toate că-l iubeam atât de mult pe Naruse. Totuși, dacă iubirea exista încă, am fi putut să fim din nou împreună și să avem un copil? În zilele noastre sunt tot felul de modalități de a avea un copil fără să te culci cu cineva. Era asta o posibilitate pentru mine?
Nu m-a mai căutat. De câte ori intram pe pagina lui, copilul era mai mare. Peste vreo doi ani avea să meargă la școală. În ultima vreme, Naruse distribuia mai ales fotografii și postări despre viața de acasă. Nu mai era vorba despre cutremure și deșeuri radioactive. Nu se mai atinsese de blog de vreo doi ani.
Nu mai simțeam nimic pentru Naruse, dar vederea tuturor acestor fotografii ale fiului lui care creștea m-a făcut să mă
simt și mai singură.
Oare o să am vreodată un copil? Dacă da, când? Nu aveam un partener și nu căutam vreunul. Chiar aș putea să am un copil dacă nu fac față relației sexuale? Cum ar trebui să
procedez? Să iau legătura cu o bancă de spermă? Am căutat un pic online, dar aproape că m-a bufnit râsul când am văzut cât de ireal sună totul. Părea ceva dintr-un film. Perechile căsătorite nu se puteau înregistra decât dacă îndeplineau anumite criterii, dar nu aveau ce căuta acolo femeile necăsătorite. Poate că era altfel într-o țară mai liberă, dar nu știam nici o boabă de engleză. M-am ridicat de la birou, am luat în brațe fotoliul-puf și mi-am lăsat ochii să se închidă.
Când oamenii zic că vor copii, ce anume vor de fapt? O
grămadă zic că vor un copil cu partenerul, dar care e diferența între a vrea asta și a vrea un copil al tău? Se pare că oamenii care au copii au știut de la început ceva ce eu încă nu pot înțelege. E ca și cum ar fi cu toții membrii unui club în care n-aș putea să intru niciodată. Mi-am îngropat mai adânc fața în fotoliul-puf. Cicadele țârâiau în depărtare. Pe când încercam să le număr, telefonul a vibrat. L-am luat în mână, fără grabă, și am văzut că era un mesaj de la Midoriko.
„Saluuut, Natsu. Am venit să mă uit la tablourile lui Monet. Sunt uimitoare. Sunt grozave”.
Urmau câteva fotografii. După ce am terminat de vorbit cu Makiko, probabil că i-a scris lui Midoriko să-mi trimită un mesaj.
În prima fotografie erau flori.
Floricele presărate pe un pat verde somptuos. Nu le-am putut identifica, dar toate acele flori mi-au amintit de o rochie pe care o avusesem. Când aveam vreo zece ani, eu și mama și Makiko și Komi ne-am cumpărat același model. Rochia era fără
mâneci, decoltată la gât și umeri și făcută dintr-un bumbac ca un voal. Eram la magazin și am găsit un raion plin de rochii care aveau același model cu flori, dar de culori diferite. Trebuie să fi fost evident că ne supăra prețul, pentru că a venit la noi o vânzătoare și a zis că în mod normal trei rochii costau trei mii cinci sute, dar ne putea da patru cu trei mii. După ce ne-am tot socotit, în cele din urmă am cedat. Trebuie să fi zâmbit pe tot drumul spre casă. În clipa în care am intrat pe ușă, ne-am îmbrăcat toate și am râs din toată inima văzându-ne în oglindă. Îmi amintesc că eram deopotrivă
fericită, amuzată și stingherită. A fost un râs frumos și lung, din adânc. Am adorat acele rochii. Le purtam tot timpul.
Când mama și Komi au murit, ar fi trebuit să le punem rochiile în coșciug, pentru că practic le purtaseră toată vara, însă Makiko și cu mine nu ne-am putut hotărî s-o facem. La un moment dat, când eram cu Naruse, m-a văzut îmbrăcată
cu a mea și a zis că-mi stă minunat. Rochia era ieftină, și crezusem sincer c-o să râdă de mine pentru că o port, de aceea mi-a făcut bine să-i aud laudele.
Florile din prima fotografie chiar semănau cu rochiile noastre. În a doua imagine, Midoriko își ițea fața din unul dintre dovlecii cu buline ai lui Yayoi Kusama. În a treia era tot Midoriko, cu părul fluturat de briză. Cerul albastru părea că
s-ar putea sfărâma în orice clipă. N-o mai văzusem de-un car de ani pe Midoriko. Părea că se distrează pe cinste.
„Da, mi-a spus Maki. Te distrezi? Florile acelea sunt clar ale lui Monet, nu-i așa?”
„Sigur. Da. Ai nimerit la fix cu Monet”.
„N-am fost niciodată acolo. Să-mi povestești totul după
aceea!”
„Absolut. Sunt o grămadă de lucruri de văzut. Nu cred că
o să reușesc în călătoria asta. Mâine e ultima zi aici. Vorbim mai târziu!”
Mi-a trimis o ultimă fotografie cu ea și Haruyama.
Zâmbitori, în fața unui turn mare, alb. Haruyama avea ochelari și-și ținea mâinile încleștate pe curelele rucsacului.
Zâmbea privind în jos. Părea cu adevărat un tip cumsecade.
Midoriko purta un maiou, pantaloni scurți și o pălărie roșie pleoștită, de parcă s-ar fi dus la plajă.
Am lăsat telefonul din mână și m-am ridicat în capul oaselor ca să mă uit pe fereastră. Se întuneca. Iarăși seară.
M-am dus la bucătărie și mi-am făcut niște spaghete. Era ora 19:00; când am deschis televizorul, tocmai începeau știrile.
Prezentatorul înșira evenimentele zilei. Fusese identificat un cadavru găsit cu câteva zile în urmă pe o potecă pentru drumeție din Shiga. Un bărbat de optzeci și cinci de ani pierduse controlul volanului și intrase într-un magazin de electrocasnice, dar, din fericire, nu fusese rănit. O
retrospectivă a Olimpiadei din Rio. Explorarea posibilității ca Împăratul să abdice. „Urmează vremea. Atenție la aversele de mâine. Avertismentul de insolație rămâne valabil. Şi acum, un reportaj special”.
— Există o problemă cu care se confruntă femeile în ziua de azi, a rostit pe un ton calm femeia de pe ecran. Este posibil, fără un partener, să rămâi însărcinată și să crești un copil de una singură? O opțiune pentru femeile care se gândesc la asta poate fi găsită online: site-urile pentru donare de spermă. Şi totuși, în reportajul care urmează, punem întrebarea: Ce speră
donatorii să obțină din aceste aranjamente? Şi ce potențiale riscuri le așteaptă pe femeile care le caută serviciile?
În partea de jos a ecranului a apărut un titlu.
Donarea de spermă: un reportaj detaliat
Am lăsat furculița în spaghete și m-am uitat la televizor.
Trebuie să fi șezut acolo, fără să mă clintesc, vreo oră, dar după ce reportajul special s-a terminat m-am dus direct la computer și am căutat toate lucrurile pe care le aflasem. Nici nu mi-am dat seama cum au trecut orele. Aveam gâtul uscat și mă durea capul. Am băut câteva pahare de mugicha și am mai făcut un duș. Apoi m-am pregătit de culcare și m-am strecurat în așternut, însă mintea îmi era altundeva. N-am putut să adorm. M-am sculat de câteva ori să merg la toaletă.
Spaghetele nemâncate au împietrit pe farfurie.
10. ALEGE DINTRE URMĂTOARELE
