care ședea lângă el.
— Cum ziceam, e totul acolo, în raport. E vremea ca lumea să tragă America de mânecă și să-i semnaleze cât e de arogantă. Oh, știu că e totuși America, chiar dacă o să facă
rahatul bici. Asta-i adevărat. Însă există mai multe feluri de a face rahatul bici. Cu siguranță ne gândim la cum și de ce se face rahatul bici. De fapt, e răspunderea noastră. Ştii ce zic?
Romancierul și-a scuturat capul ca un cal nărăvaș, apoi a ridicat paharul cu vin și l-a dat pe gât, ca și cum ar fi fost un soi de ritual. Redactorul i-a umplut pe dată paharul, din care el a sorbit strâmbându-se.
— Așa văd eu lucrurile, a mai zis.
Încurajat de cei din jur, romancierul începuse să bată
câmpii, îngăduindu-și să ne bombardeze cu generalizări și amănunte puțin importante. Ce poate să facă literatura în privința politicii? A terorismului? Sengawa și cu mine discutam între noi la capătul mesei, fără să-l ascultăm atent.
Tocmai comandaserăm a patra bere când l-am auzit pe tip lăudându-se că prevăzuse totul – mai mult, că înștiințase
întreaga lume pe Twitter.
— Mare păcat că nu dă nimeni ascultare scrierilor mele.
Uitați-vă numai la ce s-a întâmplat în Siria. Raportul despre care vorbesc este, de fapt, o repunere pe tapet a chestiilor pe care le-am scris eu acum zece ani.
O clipă toată lumea a amuțit, însă redactorul l-a salvat.
— Ai dreptate. Romancierii văd întotdeauna ce se va întâmpla…
Altcineva a susținut-o, în vreme ce romancierul a dat pe gât alt pahar cu vin și și-a îndreptat spatele.
— Însă e mai mult decât atât, a zis, gata să continue, până
ce cineva i-a tăiat în fine vorba.
— Despre ce mama dracului vorbești? s-a răstit o femeie, tare și limpede. Ascultă-te puțin! Păi, câți ani au trecut de când n-ai mai scris ceva care să merite să fie citit?
S-a lăsat o liniște dureroasă. M-am răsucit să văd cine vorbise.
— Uite, nu știu ce-ai scris sau ce-ai prezis, dar oricine a întocmit raportul ăla despre care vorbești chiar a fost în Siria, corect? Pe când tu șezi în apartamentul tău, comod, în pijama, și te uiți peste raport. După care te duci pe Twitter și te apuci să te lauzi că ai prevăzut asta de acum câțiva ani? Fă-ne un hatâr și las-o mai moale. În afară de cazul în care nu vrei să
sari în următorul avion spre Siria și să descoperi cu propriii tăi ochi cât de bine ți s-au îndeplinit previziunile. Oricum, ce rost are să continui așa? Vrei să ți se acorde atenție? Atunci încetează să profiți de munca altora ca să te umfli tu în pene.
Această izbucnire, sau diferență de opinii, sau cum vreți să-i ziceți, m-a făcut să mă sperii că ratasem cine știe ce reprezentație când mă strecurasem afară din sală – și asta era continuarea spectacolului. Sau poate că era doar o bună
prietenă de-a lui care voia să-l zgândăre. Dar nu. Femeia care vorbise era scriitoarea Rika Yusa, pe care Sengawa mi-o prezentase un pic mai devreme. Ăsta nu era nici spectacol, nici înfruntare prietenească.
După câteva clipe de tăcere, în care vocile cu chef ale celorlalți din bar au căpătat timbrul distant al unei amintiri, cineva a zis:
— Asta îmi amintește… încercând să schimbe vorba.
Apoi altcineva a sărit cu:
— Mie-mi spui, ceea ce i-a făcut pe câțiva să râdă.
Romancierul sorbea câte puțin din pahar. Ranchiuna zăbovea în aer, stinghereala din mine țipa, dar apoi mi-am amintit că Sengawa fusese pălmuită la o petrecere asemănătoare. Evident, în lumea literară lucrurile de soiul ăsta erau ceva obișnuit. Nu eram pe străzile dosnice din Shobashi – mi-am băut berea și m-am uitat prin sală, pe jumătate așteptându-mă la altă izbucnire, dar în câteva minute totul revenise la normal. Sengawa a mai comandat o bere. De cum a primit-o, i-a făcut semn femeii de lângă Rika Yusa și au schimbat între ele locurile. Cât ai bate din palme, amândouă izbucniseră în râs. Am luat un bol cu motsuni 1
aproape neatins și am ciugulit din el cu bețișoarele. La un moment dat, m-am uitat la poetul bătrân. Avea gura deschisă
și părea că doarme dus, neînsuflețit ca un personaj dintr-o pictură murală egipteană. Când am întâlnit privirea redactorului chel de lângă el, acesta a dat din cap liniștitor,
„așa face el de obicei”, ca data trecută. I-am răspuns printr-o înclinare a capului.
În cele din urmă, petrecerea și-a pierdut suflul. Până să-mi dau seama, romancierul și redactorul de lângă el s-au făcut nevăzuți și toți ceilalți au început să-și ia rămas bun. Sengawa a zis că mergeam în aceeași direcție și că trebuia să luăm împreună o mașină. Rika Yusa a spus că venea cu noi, pentru că locuia în Midorigaoka din Meguro.
Am luat toate trei un taxi. Sengawa s-a așezat în față. Eu mergeam în Sangenjaya, așa că am lăsat-o pe Rika Yusa să
urce prima.
După ce Sengawa i-a spus șoferului unde mergeam toate trei, s-a răsucit spre Rika Yusa.
— Ascultă, Rika, a zis. Îți înțeleg pornirea. Zău că da.
— E greu să nu înțelegi! a râs Rika. De când îl cunosc e
1 Fiertură din intestine și organe interne de porc (uneori vită), cu miso, ghimbir și ceapă verde.
așa. Zice întotdeauna aceleași rahaturi. La naiba, pentru mulți dintre tipii ăștia e singura chestie pe care pot s-o scoată. Am știut ce-o să se întâmple, am prezis totul… Am auzit-o de un milion de ori anul ăsta. Dar ascultă-mă un pic. Dacă cineva ar citi ce scrie el și ar zice: „El a știut ce-o să se întâmple” ar fi cu totul altceva, dar să șezi în fața tuturor și să te lauzi așa?
Haide, zău! Dar ce-a fost cu trupa adunată azi? Cine ar vrea să-i asculte pe indivizii ăștia? Presupun că ticălosul ăsta e acum peste tot, pe Twitter și la televizor, purtându-se de parcă
ar avea un glob de cristal, dar e de-a dreptul negru în cerul gurii. Ştii ce s-a întâmplat cu el și redactorul lui, nu?
