Când Shadow ajunse la câţiva paşi de Loki, se opri.
— Ai întârziat, zise Loki cu glas răguşit. Am aruncat lancea. Am închinat bătălia. Lupta a început.
— Nu glumeşti?
— Nu glumesc, zise Loki. Aşa că nu mai contează ce-o să
faci.
Shadow se gândi un moment, apoi zise:
— Trebuia să arunci lancea ca să anunţi începerea bătăliei. O chestie ca aceea de la Uppsala. Aceasta-i bătălia cu care urma să te hrăneşti. Am dreptate?
Tăcere. Shadow îl auzi pe Loki chinuindu-se să respire.
— Mi-am imaginat, zise Shadow. Ceva de felul ăsta. Nu-s sigur când mi-am dat seama. Probabil atunci când atârnam în copac. Poate înainte de asta. Ideea mi-a fost dată de ceva ce mi-a spus Wednesday de Crăciun.
Loki continuă să se uite la el, fără să spună nimic.
— E o escrocherie făcută de doi bărbaţi, zise Shadow. Ca escrocheria cu episcopul care cumpără colierul de diamante şi cu poliţistul care-l arestează. Ca povestea cu tipul care cântă la scripcă şi cu individul care vrea să cumpere scripca.
Doi oameni care par că fac parte din tabere diferite, dar care sunt din aceeaşi echipă.
Loki şopti:
— Eşti ridicol.
— De ce? Mi-a plăcut ce-ai făcut la motel. A fost o chestie deşteaptă. Trebuia să fii acolo, ca să te asiguri că totul merge conform planului. Te-am văzut, te-am recunoscut, mi-am dat seama cine eşti în realitate, dar nu mi-a trecut prin minte că
eşti domnul World al celorlalţi.
Shadow strigă apoi, spre peşteră:
— Poţi să ieşi la iveală! Oriunde ai fi! Arată-te!
Vântul urlă în gura peşterii şi aruncă stropi de ploaie către ei. Shadow se înfioră, apoi continuă:
— M-am săturat să fiu luat de fraier! Arată-te! Vreau să te văd!
Întunericul din adâncul peşterii se schimbă. O parte din el deveni cumva mai solid şi se deplasă.
— Ştii prea multe, băiete, zise Wednesday cu glasul său obişnuit.
— Deci nu te-au omorât.
— M-au omorât, spuse Wednesday din umbră. Treaba n-ar fi mers, dacă nu m-ar fi omorât.
Vocea lui era slabă, avea ceva care-l făcu pe Shadow să se gândească la un radio vechi care nu fusese bine reglat ca să
prindă un anumit post.
— Dacă n-aş fi fost ucis cu adevărat, Kali, Morrigan, albanezii ăia afurisiţi şi toţi ceilalţi n-ar fi venit aici. Moartea mea i-a strâns la un loc. Eu am fost mielul sacrificat.
— Nu, îl contrazise Shadow. Tu ai fost ţapul lui Iuda138.
Silueta din umbră se agită, se răsuci.
— Nici vorbă. Asta ar fi implicat trădarea zeilor vechi în favoarea celor noi. Iar noi nu facem aşa ceva.
— Absolut deloc, şopti Loki.
— Îmi dau seama, zise Shadow. Voi doi n-aţi trădat o anumită tabără. Voi le-aţi trădat pe amândouă.
— Cred că asta am făcut, zise Wednesday, care părea încântat de el însuşi.
— Doreaţi un masacru. Doreaţi un sacrificiu de sânge. Un sacrificiu de zei.
Vântul deveni mai puternic, urletul de la gura peşterii deveni un ţipăt, care părea scos de cineva incomensurabil de uriaş şi cuprins de dureri incredibile.
— Şi de ce nu? Am fost captiv în ţara asta blestemată timp de aproape o mie două sute de ani. Sângele mi s-a subţiat.
Mi-e foame.
— Iar voi doi vă hrăniţi cu moarte, zise Shadow.
Avu impresia că-l vede pe Wednesday. Era o siluetă făcută
din beznă, care devenea ceva mai reală doar când Shadow se uita în altă parte, care căpăta formă doar când era zărită cu coada ochiului.
