Simţi cum cârligul improvizat alunecă din încuietoare.
Oftă şi-l împinse din nou, de data asta cu mai multă grijă.
Îşi imagina gheaţa tremurând sub picioarele sale. Apăsă
încet… şi…
Reuşise. Trase antena şi mecanismul portierei cedă.
Shadow întinse mâna înmănuşată, apucă mânerul portierei şi apăsă pe buton. Uşa nu se deschise.
„S-a blocat”, îşi zise el. „A îngheţat.”
Smuci puternic, alunecă pe gheaţă şi, deodată, portiera rablei se deschise, iar bucăţi de gheaţă săriră în toate părţile.
Duhoarea era mai puternică în interiorul maşinii. O
duhoare de putreziciune şi de boală. Lui Shadow i se făcu greaţă.
Întinse mâna sub bord, găsi mânerul de plastic negru care deschidea portbagajul şi trase puternic de el.
În spatele său se auzi un zăngănit, iar capacul portbagajului se ridică.
Shadow merse pe gheaţă, alunecând prin bălţile din jurul maşinii şi ţinându-se de aceasta.
„E în portbagaj”, îşi zise el.
Capacul portbagajului se ridicase doar vreo doi centimetri.
Shadow îl deschise complet.
Mirosul era groaznic, dar ar fi putut să fie şi mai rău dacă
pe fundul portbagajului n-ar fi fost vreo doi centimetri de gheaţă topită. În portbagaj se afla o fată. Purta un costum de schi stacojiu – acum murdar –, avea părul lung, castaniu, şi ţinea gura închisă, aşa că Shadow nu putea să vadă benzile din cauciuc albastru, deşi ştia că-s acolo. Frigul o conservase, de parcă ar fi fost ţinută la frigider.
Fata avea ochii larg deschişi şi părea că plânsese atunci când murise, iar lacrimile care-i îngheţaseră pe obraji nu se topiseră încă.
— Ai fost aici tot timpul, spuse Shadow cadavrului lui Alison McGovern. Toţi cei care au trecut peste pod te-au văzut. Toţi cei care au trecut prin oraş te-au văzut. Cei care pescuiau la copcă au trecut pe lângă tine în fiecare zi. Şi nimeni n-a ştiut.
Apoi îşi dădu seama că vorbea prostii.
Cineva ştia. Cel care o pusese acolo.
Se aplecă, încercând să vadă dacă o poate scoate. Când se aplecă, se rezemă de maşină şi probabil că greutatea trupului său declanşă totul.
Gheaţa de sub roţile din faţă se rupse în clipa aceea. Poate din cauza mişcărilor lui, poate din altă cauză. Botul maşinii se cufundă cam un metru în apa neagră a lacului. Apa pătrunse în automobil prin uşa deschisă. Apa îi împroşcă
gleznele lui Shadow, deşi gheaţa pe care stătea era încă
solidă. Shadow se uită în jur, întrebându-se cum să fugă de acolo, dar era prea târziu. Gheaţa se duse la fund, aruncându-l spre maşina cu fata cea moartă în portbagaj.
Apoi spatele maşinii se cufundă, iar Shadow se cufundă şi el în apa rece a lacului. Era ora nouă şi zece minute dimineaţa, în ziua de douăzeci şi trei martie.
Shadow trase aer în piept înainte să se scufunde, închise ochii, însă răceala apei îl izbi ca un zid, oprindu-i răsuflarea.
Se scufunda în apa îngheţată, tras în jos de maşină.
Se afla sub lac, în bezna şi frig, tras în jos de haine, de mănuşi şi de ghete, prins în capcana paltonului, care părea să fi devenit mai greu şi mai mare decât şi-ar fi imaginat.
Şi continua să se scufunde. Încercă să se îndepărteze de maşină, dar aceasta îl trăgea după ea, apoi se produse un bubuit pe care-l auzi cu tot trupul, nu numai cu urechile, iar piciorul său stâng fu răsucit şi prins sub maşina care atinsese fundul lacului. Îl cuprinse panica.
Deschise ochii.
Ştia că acolo era întuneric, ştia că era prea întuneric ca să
vadă ceva, dar putea să vadă, putea să vadă totul. Văzu figura albă a lui Alison McGovern, care se uita la el din portbagajul deschis. Văzu şi alte maşini – rablele din anii anteriori, siluete roase în beznă, pe jumătate îngropate în mâlul lacului. „Ce-o fi scufundat în lac înainte de apariţia automobilelor?” se întrebă Shadow.
Ştia cu certitudine că fiecare maşină avea în portbagaj un copil mort. Erau aici o mulţime… fiecare dintre ei stătuse pe gheaţă, în văzul întregii lumi, pe durata iernii. Şi fiecare se scufundase în apele reci ale lacului, atunci când iarna se terminase.
Aici se odihneau cu toţii: Lemmi Hautala, Jessie Lovat, Sandy Olsen, Jo Ming, Sarah Lindquist şi toţi ceilalţi. Acolo unde-i linişte şi frig…
Se uită la piciorul său. Era prins zdravăn, iar apăsarea din plămâni devenise insuportabilă. Apoi simţi o durere ascuţită, puternică, în urechi. Expiră încet, iar bulele de aer se ridicară în jurul figurii sale.
„Curând va trebui să respir”, îşi zise el. „Sau o să mă
sufoc.”
Se aplecă, prinse cu ambele mâini bara de protecţie a rablei şi împinse cu toate puterile. Nu se întâmplă nimic.
