„E doar caroseria maşinii”, îşi spuse el. „I-au luat motorul.
Motorul e partea cea mai grea a maşinii. Poţi s-o mişti.
Continuă să împingi.”
Împinse.
Maşina alunecă în faţă, chinuitor de lent, câte un milimetru de fiecare dată. Shadow îşi trase piciorul din mâlul de sub maşină şi încercă să se împingă în sus, în apa rece a lacului. Nu se mişcă. „Paltonul”, îşi zise el. „S-a prins sau s-a agăţat de ceva.” Îşi trase braţele din palton şi pipăi cu degetele amorţite fermoarul îngheţat. Trase cu ambele mâini de fermoar, simţi paltonul cedând. Se eliberă din îmbrăţişarea hainei şi se împinse cât mai departe de maşină.
Avu senzaţia de mişcare, nu şi senzaţia de urcare, nici cea de coborâre. Se sufoca, durerea din piept şi din cap devenise insuportabilă, era convins că va fi silit să inspire, să respire în apa rece, să moară. Apoi capul său se lovi de ceva solid.
Gheaţă. Se lovise de gheaţa de pe suprafaţa lacului. O izbi cu pumnii, dar nu mai avea putere în braţe. Lumea se dizolvase în bezna rece de sub lac. Nu mai rămăsese decât frigul.
„E ridicol”, îşi zise el, apoi îşi aminti de un film vechi cu Tony Curtis, pe care-l văzuse pe când era copil. „Trebuie să
mă întind pe spate, cu gheaţa deasupra, să-mi lipesc faţa de ea şi să găsesc aer, ca să respir, trebuie să fie aer undeva.”
Însă el plutea doar şi îngheţa, nu mai era în stare să mişte vreun muşchi, chiar dacă viaţa lui depindea de asta.
Frigul deveni insuportabil. Deveni căldură. Iar el îşi zise
„Mor”. De data asta îl cuprinse mânia, îl cuprinse o furie teribilă, iar din cauza durerii şi a mâniei obligă muşchii să se mişte.
Se împinse cu mâinile, simţi marginea gheţii şi se îndreptă
spre aer. Nu reuşi să se prindă de gheaţă, dar simţi o altă
mână care-l prinse şi-l trase în sus.
Se izbi cu capul de gheaţă, se zgârie pe faţă, apoi scoase capul din apă şi văzu că ieşise printr-o copcă. Pentru moment, se mulţumi să respire, lăsă apa neagră a lacului să-i curgă din nas şi din gură, apoi clipi, pentru că ochii săi vedeau doar lumina orbitoare a zilei şi siluete. Cineva îl trase afară din apă, spunând ceva că o să îngheţe de moarte, hai, vino, omule, iar Shadow tremura şi se scutura ca o morsă
care ajunsese pe ţărm, tuşea şi se zguduia.
Respira cu greutate, întins pe gheaţa care trosnea, care nu avea să mai reziste mult timp, dar nu avea ce să facă.
Gândurile lui circulau cu dificultate, de parcă s-ar fi scurs printr-un sirop.
— Lasă-mă în pace, încercă el să spună. O să mă fac bine.
Nu reuşi decât să bolborosească ceva fără niciun înţeles şi se opri.
Simţea nevoia să se odihnească, doar să se odihnească, după care avea să se ridice şi să plece de acolo. Era evident că nu putea rămâne veşnic în locul acela.
Cineva îl zgudui, îl stropi cu apă pe faţă. Îi ridică un pic capul. Shadow simţi că-i târât pe gheaţă, întins pe spate pe suprafaţa alunecoasă. Voia să protesteze, să explice că avea nevoie de un pic de odihnă, poate şi de puţin somn – cerea prea mult? —, apoi avea să se simtă bine. Voia doar să fie lăsat în pace.
Nu credea că adormise, dar se afla pe o câmpie întinsă, iar acolo stăteau un bărbat cu cap şi umeri de bizon şi o femeie cu cap de condor, imens. Alături de ei stătea Whiskey Jack, care se uita la el cu tristeţe, clătinând din cap.
Whiskey Jack se întoarse şi se îndepărtă încet de Shadow.
Omul-bizon plecă şi el, alături de Whiskey Jack. Femeia-Pasăre-a-Tunetului plecă şi ea, dar apoi se ghemui, dădu din picior şi alunecă pe cer.
Shadow simţi că pierduse ceva. Dori să-i cheme, să-i roage să se întoarcă, să nu-l părăsească, dar totul în jur devenise fără formă, fără contur. Cei trei plecaseră, câmpia dispăru,
totul deveni pustiu.
Durerea era intensă, ca şi cum fiecare celulă din trup, fiecare nerv se topea, se trezea şi-şi manifesta prezenţa arzându-l, îndurerându-l.
O mână îl ţinea de ceafă, înfiptă în părul lui, iar altă mână
îl ţinea de bărbie. Shadow deschise ochii şi se pomeni într-un fel de spital.
Avea picioarele goale. Purta încă blugi, dar de la brâu în sus era gol. În aer se vedeau aburi. Shadow zări o oglindă de ras pe peretele din faţa sa, o chiuvetă mică şi o periuţă de dinţi albastră, într-un pahar murdărit cu pastă de dinţi.
Informaţia era prelucrată încet, câte un pic de fiecare dată.
Degetele de la mâini îl dureau. Îl dureau şi degetele de la picioare.
Începu să se vaite de durere.
— Încet, Mike, încet, îi zise o voce pe care o cunoştea.
— Ce s-a întâmplat? zise el sau încercă să zică, cu o voce care-i suna ciudat în propriile-i urechi.
Se afla într-o cadă. Apa era fierbinte. Credea că apa era fierbinte, dar nu putea să fie sigur. Apa îi ajungea până la gât.
— Cea mai mare idioţenie pe care poţi s-o faci cu un tip care îngheaţă de moarte e să-l pui în faţa focului. A doua tâmpenie pe care ai putea s-o faci ar fi să-l înfăşori în pături
– mai ales dacă-i îmbrăcat cu haine ude şi reci. Păturile sunt izolatoare, păstrează frigul în el. A treia tâmpenie – asta-i părerea mea personală – e să-i scoţi tipului sângele, să-l încălzeşti şi să i-l pui la loc. Asta fac doctorii în zilele noastre.
