Dar nu voiai să-şi dea seama Wednesday că-i vina ta.
În lumina focului, Hinzelmann semăna mai mult cu un gargui decât cu un spiriduş.
— Acesta este un oraş bun, zise bătrânul, care fără
zâmbetul său obişnuit arăta ca un cadavru. Atrăgeai atenţia prea mult. Nu era bine pentru oraş.
— Trebuia să mă laşi pe gheaţă. Trebuia să mă laşi în apă.
Am deschis portbagajul rablei. În momentul acesta, Alison e
îngheţată în portbagaj. Dar gheaţa se va topi, iar trupul ei va ieşi la suprafaţă. Iar oamenii o să scotocească pe fundul lacului, să vadă ce mai pot găsi acolo. Şi o să găsească
grămada aceea de copii. Cred că unele cadavre s-au păstrat destul de bine.
Hinzelmann se întinse şi luă vătraiul. Nu se mai prefăcu că
aţâţă focul. Ţinea vătraiul ca pe o spadă sau ca pe un baston, cu vârful lucitor, alb-portocaliu, în aer. Vătraiul scotea fum.
Shadow era conştient că-i aproape gol, că e foarte obosit şi că
nu-i în stare să se apere.
— Vrei să mă omori? zise Shadow. Dă-i drumul. Oricum sunt un om mort. Ştiu că eşti stăpânul oraşului, că aici e lumea ta. Dar dacă-ţi imaginezi că n-o să mă caute nimeni, atunci visezi. S-a terminat. Hinzelmann, într-un fel sau altul, treaba asta s-a terminat.
Hinzelmann se ridică în picioare, sprijinindu-se în vătrai ca într-un baston. Covorul sfârâi şi scoase fum din locul în care fusese atins. Bătrânul se uită la Shadow, cu lacrimi în ochii săi albaştri.
— Iubesc oraşul acesta. Îmi place să fiu un bătrân ţicnit, să spun poveşti, s-o conduc pe Tessie şi să pescuiesc la copcă. Îţi aminteşti ce ţi-am spus? După o zi de pescuit nu aduci acasă peşte, ci linişte sufletească.
Întinse vătraiul în direcţia lui Shadow, iar acesta îi simţi căldura de la distantă.
— Pot să te ucid, zise Hinzelmann. Pot să muşamalizez lucrurile. Am mai făcut asta. Nu eşti primul care a descoperit despre ce-i vorba. Şi tatăl lui Chad Mulligan a descoperit adevărul. Am scăpat de el şi o să scap şi de tine.
— Probabil că o să scapi, îi replică Shadow. Pentru cât timp, Hinzelmann? Pentru un an? Pentru încă un deceniu?
Poliţiştii au acum calculatoare. Şi nu-s proşti. O să descopere un fir. În fiecare an dispare un copil. Mai devreme sau mai târziu, poliţia o să-şi vâre nasul pe aici. Aşa cum o să mă
caute şi pe mine. Cât de bătrân eşti? întrebă Shadow, înfigându-şi degetele într-o pernă de pe canapea, pregătindu-se s-o ridice deasupra capului, ca să pareze prima lovitură.
Figura lui Hinzelmann era inexpresivă. Bătrânul zise:
— Oamenii îmi dăruiau copiii lor înainte de venirea romanilor în Pădurea Neagră. Am fost zeu înainte să fiu kobold141.
— Poate că-i timpul să pleci de aici, zise Shadow, întrebându-se ce-i un kobold.
Hinzelmann se uită la el, apoi luă vătraiul şi îl înfipse din nou în jar.
— Nu-i chiar atât de simplu. Shadow, ce te face să crezi că
pot părăsi acest oraş, chiar dacă aş vrea? Sunt o parte a lui.
Vrei să plec? Eşti dispus să mă omori, ca să pot pleca?
Shadow se uită la podea. În locul în care vătraiul atinsese covorul rămăseseră scântei. Hinzelmann îi urmări privirea şi strivi jarul cu piciorul. În mintea lui Shadow apărură
neinvitaţi o mulţime de copii, vreo sută, care-l priveau cu ochi inexpresivi, în timp ce părul li se agita încet în jurul feţelor, ca nişte mănunchiuri de alge marine. Copiii se uitau la el ca şi cum i-ar fi reproşat ceva.
Iar el ştia că-i abandonase, dar nu-i trecea prin minte ce ar putea să facă.
— Nu pot să te ucid, zise Shadow. Mi-ai salvat viaţa.
Apoi clătină din cap. Se simţea ca un gunoi, nu ca un erou sau ca un detectiv. Era doar un alt trădător, care arăta degetul întunericului, înainte să-i întoarcă spatele.
— Vrei să afli un secret? îl întrebă Hinzelmann.
— Da, răspunse Shadow, cu sufletul greu, aşteptându-se să fie copleşit de atâtea secrete.
— Priveşte.
În locul în care stătuse Hinzelmann se afla un băiat, care nu avea mai mult de cinci ani. Avea părul lung, castaniu-închis. Era complet gol – cu excepţia unei curele vechi de piele în jurul gâtului. Îl străpungeau două săbii, una înfiptă
în piept, cealaltă înfiptă în umăr, dar cu vârful ei ieşind printre coaste. Sângele curgea fără încetare din răni şi se prelingea de-a lungul trupului copilului, băltind pe podea.
Săbiile păreau incredibil de vechi.
141 Kobold – fiinţă din mitologia germanică, asemănătoare spiriduşilor şi răuvoitoare dacă nu i se aduc ofrande.
Băieţelul se uită la Shadow, iar în ochii lui se citea doar durere.
