Deşi îndemnul nu se referea explicit la mine, era mai mult decât evident cine era cel vizat.
Au fost şi alte întâmplări care mi-au revelat unele diferenţe fundamentale dintre universul rural şi cel urban. Într-o după- amiază
toridă, când până şi cei mai harnici gospodari îşi încetaseră munca la câmp, gaşca noastră şi-a făcut drum spre o gârlă din sat unde ne plăcea să ne bălăcim pe caniculă. La un moment dat, un şarpe lung, negru, ne-a tăiat calea. După un prim moment de surpriză
şi frică, i-am văzut pe băieţi tăbărând cu bâtele asupra bietei vietăţi. În cinci minute, şarpele era aproape mort, zvârcolindu-se spasmodic. Nici unul dintre băieţi nu l-a atins cu mâna, ridicându-l doar de mai multe ori cu bâtele de lemn pentru a se convinge că şarpele îşi va da duhul curând. Iar atunci când s-au convins pe deplin, strigăte victorioase au ieşit din piepturile lor înfierbântate.
Erau convinşi că au ucis o făptură a diavolului sau chiar încarnarea acestuia pe pământ. Se pare că imaginea biblică a şarpelui care i-a indus în păcat pe Adam şi Eva era adânc înrădăcinată în min
ţile lor.
Am descoperit mai apoi că religia juca un rol important în viaţa acestor oameni şi că până şi copiii îşi făceau semnul crucii atunci când treceau pe lângă o biserică sau chiar pe lângă troiţele de la marginea drumului. Toate acestea se întâmplau într-o perioadă de efervescenţă marxist-ateistă la vârful politicii ţării, perioadă care a culminat cu demolarea multor biserici şi persecuţia politică a multor preoţi zeloşi în îndeplinirea misiunii lor spirituale. La oraş cel puţin, a-ţi face semnul crucii pe stradă şi a vorbi deschis despre Biblie erau lucruri aproape tabu şi, oricât m-aş
strădui acum, n-aş putea să-mi amintesc vreun eveniment semnificativ de factură religioasă petrecut în acea perioadă în Vulcan, oraşul meu natal.
Pe lângă întâmplările deosebite de la ţară, au fost şi câteva întâlniri memorabile care mi-au stăruit în minte multă vreme şi pe care probabil nu le voi uita niciodată. Una dintre acestea a fost întâlnirea cu nea Savu, un bătrân de vreo 85 de ani care stătea mai toată ziua pe prispa casei sale, sprijinit în toiag, căutând adesea vorbă cu sătenii care treceau pe-acolo. I-am ascultat primele poveşti INTRODUCERE
27
într-o după-amiază mohorâtă de vară, dintr-un şir de zile cu ploi straşnice, care ne-au ţintuit pe toţi în casă. Astfel de ploi făceau drumeagurile satului de nepracticat, mai ales pe cele dinspre terenurile agricole din zona deluroasă, acolo unde ne plăcea nouă
să hălăduim cel mai mult. În acea după-amiază, când ziua părea deja compromisă şi nu se anunţa nimic deosebit, unul dintre copiii din grupul nostru veni cu ideea:
- Haideţi să mergem la nea Savu să ne povestească despre moroi!
„Moroi" era un cuvânt nou, pe care nu-l mai auzisem. Fără să
întreb nimic, am urmat instinctiv grupul de copii către casa lui nea Savu.
- Nea Savu, ne mai ziceţi vreo poveste cu moroi sau cu pricolici?
- Zic dară, mă copii, răspunse bătrânul parcă trezit din vis.
Aia cu moroiul lui Toader v-am zis-o?
- Aia ne-aţi zis-o data trecută! făcu un copil.
Se pare că nea Savu avea setul lui de poveşti, pe care copiii din sat le ştiau deja, dar pe care uneori le plăcea să le mai asculte încă
o dată. Astfel, am asistat la un set de negocieri între ceata de copii şi nea Savu, după care s-a convenit ca bătrânul să ne spună o poveste nu cu moroi, ci cu pricolici. ,,Pricolici" era un alt cuvânt pe care îl auzeam pentru prima dată în viaţă. Povestea, mi-am dat seama mai târziu, era tipică pentru lumea satului, iar personajele reproduceau ordinea socială de la ţară, dar şi temerile şi supersti
ţiile ei cele mai profunde. Pe scurt, povestea lui nea Savu începea cu un cuplu de ţărani care se întorceau cu căruţa de la câmp într-o seară de toamnă. La un moment dat, femeia îi cere bărbatului să
oprească pentru a se uşura în tufişurile de la marginea drumului.
Bărbatul opreşte, iar soţia se face nevăzută în câteva clipe. Omul aşteaptă mai bine de o jumătate de ceas şi, văzând că soţia nu se mai întoarce, se hotărăşte să plece în căutarea ei. Chiar atunci, luna se ridică pe cer, iar soarele apune cu totul. În momentul în care intră omul în tufişurile de pe marginea drumului, un lup mare, negru îi sare la piept. După o încăierare de câteva minute, lupul fuge în pădurea din apropiere. Ţăranul avusese noroc cu 28 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
